„Vivre à même l’éternité, c’est vivre au jour le jour (Emil Cioran)”
- Regizor: Tudor Giurgiu
- Actori: Monica Birladeanu, Andi Vasluianu, Robinson Stévenin, Ovidiu Crisan, Dorel Visan, Clara Voda, Andreea Bibiri, Ion Grosu
- Gen: Comedie, Drama
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
- Tara: Romania
- Durata: 93 minute
- Rating autor: nota 7.5
O premiera la care nu credeam sa iau parte vreodata. De fapt, discutiile ma indreapta spre premiere multiple si am sa va enunt exact ce am experimentat in urma cu doar cateva ore si de unde se trage intregul amalgam de euforie cinefila. Aseara am luat parte la prima vizionare de presa (poze aici), una notabila mai cu seama pentru ca in sala ne-au acompaniat la rasete regizorul, actorii principali si o parte din echipa de productie. Dupa ce am rememorat in ritmuri latino (vezi Julio Iglesias) perioada post-totalitarea a unei Romanii descumpanite, invitatia calda de a lua parte la discutii libere, a fost facuta cu cea mai mare placere de aceeasi oameni care au colaborat in cladirea unei comedii sincere si deloc ignorante ca “Despre oameni si melci”.
Confirm cu mare bucurie ca cinematografia romaneasca are sperante de resuscitare si, daca in urma cu cativa ani se chinuia sa se agate de termenul “calitate”, acum il sustine cu incredere si poate concura la multe capitole cu scopul de a castiga. Cu aceasta ocazie, ofer astfel blogului meu prima recenzare a unui film romanesc, bucuria mea fiind cu atat mai mare cu cat participarea mea la eveniment a fost una inedita.
Subiectul, nebun de amuzant, a fost inspirat dintr-o stire publicata intr-un ziar. Se anunta la data respectiva ca muncitorii fabricii ARO vor sa-si salveze uzina de la faliment prin donarea de sperma, serviciu propus de o clinica particulara. In realitate, stirea a oferit doar un pretext de mistocareala, bascalie care intrata in atentia lui Tudor Giurgiu a devenit subiect de film dezvoltat in ambienta unor elemente kitsch (vestimentatie, coafura, atitudine)
Din mijlocul erei vitezei, suntem purtati in anul 1992, in Muscel, un mic orasel din Romania in care comunitatea stie tot ce face fiecare si nu iarta nimic. Populatia abia incepe sa guste din libertate, sa muste cat de mult poate din democratie. Fiecare intelege indemnul cum vrea si oportunistii castiga. Unul dintre ei este directorul fabricii Aro (Dorel Visan) care nu ezita sa vanda firma aflata in groapa falimentului, unor francezi care promit recladirea unei fabrici de melci. Din umbra, urmareste tratativele, atragatoarea secretara Manuela (Monica Barladeanu). Implicata intr-o relatie cu George (Andi Vasluianu), desi casatorit si cu un copil acasa, se amageste crezand ca firimiturile culese sunt suficiente. Vestea ca fabrica urmeaza sa se inchida si ca mai mult de jumatate dintre angajati raman pe drumuri, il mobilizeaza pe acelasi George cuceritor, lider de sindicat, sa nascoceasca o solutie salvatoare. Ideea sa starneste dezaprobarea locuitorilor orasului, indepartandu-l astfel si mai mult de sotia sa care stia de relatiile sale extraconjugale.
Cu o ironie fina, scenaristul ne permite sa intalnim exact tiparul romanului muncitor de la inceputul haosului care a degradat treptat idelurile. Imi place foarte mult cum s-a schitat imaginea descumpanita a omului trudit, murdar, dar harnic. Mina lor tampa infraneaza cumva crezul ca ar fi dispusi la orice sacrificiu. Convingerea ca donarea ar fi o ultima solutie vine, si este prezentata pe versurile regretatului Dan Spataru, intr-una din cele mai ilare cadre din filmele recente made in Romania. Actorii sunt naturali, exact ce aveam nevoie pentru a intelege mai bine perioada indoctrinarii cand se fugea de limite si se indrepta nestiut catre o libertate, acum regretata. Andi Vasluianu face un rol curajos, sigur si este ajutat de o Monica Barladeanu inspirata, clara si stapana pe rol. Povestea de dragoste a celor doua personaje are multe goluri, spatii care se vor repara prin aparitia unui francez (Robinson Stévenin) care o cucereste pe Manuela inca din sala de bingo (o scena timida, dar frumoasa) pana la declaratia facuta intr-un bar de karaoke.
“Despre oameni si melci” nu vrea sa-si cladeasca vreun statut impunator. Nici nu o face. Cumva are totusi castigatoare formula unor conventii care ignora dedicarea unei “Epoci de aur” si te momeste cu replici spumoase, cu personaje care sunt oamenii de zi cu zi din „drumurile noastre toate”. Vremurile se schimba, oamenii mai greu. S-a facut astfel un film pentru si despre public, care ii apartine aceluiasi vinovat.
Alte pareri: Jovi- Filme-carti.ro, Alexandra- Raluk.ro, Simona- FilmeTari.com
Vizionare trailer:
Vezi si...
Leave a reply
12 Comments
Am văzut pozele tale şi mă bucur că ai fost la o întâlnire oficială, în calitatea ta de blogger de profil. Nici eu nu mai sunt fan al filmelor româneşti, dar asta s-a întâmplat de-un timp, pentru că mie atât filmele cât şi teatrul românesc mi-a plăcut foarte mult şi consider că avem actori excelenţi. Totuşi, după recenzia ta, aştept cu nerăbdare să văd acest film. Bună recenzia şi inspirată. Felicitări încă o dată,
Roxana, iti multumesc fffff mult! O data pentru ca imi impartasesti bucuria si dupa pentru faptul ca m-ai spriinit la fiecare articol! Inseamna mult pentru mine increderea pe care unii oamenii mi-o ofera 🙂 Pana acum filmul meu preferat ramane „Filantropica”. Judecand dupa ultimele productii care aveau in distributie oameni ca Luciu, Smiley si altii, „Despre oameni si melci” nu poate fi primit altfel decat cu aplauze! Stiu sigur ca-ti va placea 🙂
Imediat am vrut să-ţi scriu „Meriţi, sire!”, parafrazând o replică – şi apoi mi-am dat seama că tu, probabil, n-ai ascultat, ca mine, povestea Motanul încălţat pe placa de vinil şi nu ştii cu ce cuvinte se încheie :)) Aşa că deşi motanul zice „merit sire”, eu zic că meriţi toate laudele şi toată sustinerea pe care pot să ţi-o ofer. Cadou pentru tine – povestea audio,
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/povesti-nemuritoare-motanul-incaltat
Ai avut perfecta dreptate, nu am ascultat Motanul incaltat astfel. Cred ca ai avut o copilarie frumoasa. Iara ma prind nostalgiile si nu-mi dau drumul… Iti multumesc din nou pentru insistenta cu care ma ambitionezi, pentru cuvintele frumoase, pentru interes. Nu am vrut sa-ti raspund, pana nu ascultam povestea. Am facut-o si mi-a placut 🙂
Cred că vei avea un comentariu în spam-uri de la mine 🙂 pentru că are un link ataşat 🙂 Toate cele bune ţie,
mie de obicei imi plac filmele romanes, recunosc insa ca despre oameni si melci nu mi-a atras atentia, ..pana acum. recenzia ta m-a convins
Ma bucur ca a avut efectul asta asupra ta! Cu siguranta iti va placea filmul. Am observat ca au inceput sa curga critici pozitive, asa ca se impune obligativitatea urmaririi 😛
Despre oameni şi melci (2012) > Blog de Cinema
What if … « Silence's Blog
Este adevărat, am avut o copilărie fericită. Mă bucur că ai ascultat povestea. Eu cred că am învăţat-o pe de rost. Întâi am ascultat-o eu şi apoi după ce fratele meu a ajuns la vârsta poveştilor, cred că am auzit-o în fiecare săptămână măcar o dată 🙂
19 Septembrie: Noaptea Alba a Filmului Romanesc | CineAmator
De ce eu? sau cazul real al procurorului Cristian Panait: premiera pe marile ecrane din Romania pe 27 februarie 2015 | CineAmator