Imi place sa cred ca deja ma cunoasteti suficient de bine pentru a sti ca nu ma pot abtine sa nu iau parte la orice leapsa mi se paseaza. De data asta la mine a poposit o provocare care imi impaca doua mari placeri: lectura si cinematografia. Provocarea a plecat de la Andres si a trecut prin ograda altor iubitori de filme si carti, jocul presupunand sa facem un top al filmelor bazate pe carti. Bineinteles ca am urmarit multe ecranizari, dar nu toate cartile care au fost adaptate au putut fi citite de mine, inainte sau dupa. Am ales asadar, sa va prezint doar filmele ale caror carti au fost frunzarite de mine, in ideea de a putea face o paralela intre transpunere si suport. In urma cu cateva zile, facusem o constatare trista: nu ne ajunge o viata sa urmarim toate filmele bune, asa cum timpul nu ne iarta si nu ne pune mai mult la dispozitie pentru a citi mai mult. Din pacate, traim in secolul vitezei. Din fericire, mai sunt alti oameni ca noi, la fel de indragostiti de cultura si in fiecare zi cultiva in mintile noastre noi lastari de arta. Nu ne iarta daca nu dam curs, daca nu incercam, daca nu uitam. Asadar, ii ispitesc pe dragii mei colegi de iubire cinefilo-literara si le astept raspunsurile: ChGabriela, Kolcs, Laura, Felix, Ionut, Corina, Teo, Stefan, Victor, Radu, Jovi, Marian. Am strans momentan declaratiile subsemnatilor: Adriana Zavoi, Bogdan, Adina Chitu, Maria.
“Si dupa…” de Guillaume Musso » Afterwards (2008) «
O dezamagire. Mult timp dupa ce am citit cartea, nu conteneam cu laudele si am recomandat-o de fiecare data cand intalneam un pasionat de carti. Autorul, Guillaume Musso m-a frapat cu sinceritatea lui. Regizorul in schimb, Gilles Bourdos, mi-a dat motive sa nu-l urmaresc in continuare…
Mandrie si prejudecata de Jane Austen » Pride and Prejudice (2005) «
Multumita unei conjucturi fericite numita “Read and release”, “Pride and Prejudice” a incaput pe mainile mele si m-am delectat din nou cu atmosfera de epoca la cativa ani de la prima intalnire. Ecranizarea mea preferata ramane cea din 2005. Din colectia clasic nu am omis “Ratiune si simtire” , “La rascruce de vanturi” (adaptarea favorita, versiunea italiana “Cime Tempestose”), “Jane Eyre”, “Dama cu camelii” (recomand „La signora delle camelie”), „Marile sperante”, „Tess of the D’Urbervilles” (aplaud ecranizarea din 1999)
P.S: Pacat ca din carte lipseste apusul superb imaginat in film…
The Books of Ember de Jeanne DuPrau » The City of Ember (2008) «
Sunt tare suparata ca nu am primit continuarea… La fel s-a intamplat si cu “The Golden Compass”. Sunt foarte multumita de ecranizari, dar cumva continuarile sunt conditionate de profit si se ignora fanii descumpaniti. Daca ati parcurge toate romanele, ati recunoaste ca s-ar isca un adevarat fenomen in jurul lor…
“Indragostita de un masai” de Corinne Hofmann » Die Weisse Massai (2005) «
Cartea mi s-a parut deosebita, dar transpunerea, desi a fost fidela continutului, parca are ceva in minus. Nu mi-as fi inchipuit personajele asa. A contribuit la aprecierea filmului, faptul ca este turnat in limba originara a protagonistei- germana.
“Profeţiile de la Celestine” de James Redfield » The Celestine Prophecy (2006) «
Cotinui cu dezamagiri. Cartea a fost un adevarat succes, formandu-se un cult in jurul ei, motiv pentru care a ajuns si la mine. Adaptarea nu numai ca a fost foarte slaba, dar cred ca este una dintre cele mai slabe productii ale genului mister.
Jocurile foamei de Suzanne Collins » The Hunger Games (2012) «
Ce ma enerveaza cel mai mult la seria “Hunger Games” este superficialitate cu care oamenii se grabesc sa traga concluzii. Ma refer aici la comparatiile facute cu alte cartii cu adolescenti, eliminand astfel orice lipsa de interes. Va spun sincer ca daca veti incepe prima carte, deja ecranizata, nu veti vrea decat sa terminati cat mai repede seria, curiosi sa aflati finalul. Fata de film, in carte primim o mai buna constructie a personajelor, se incheaga uniform legaturile dintre ele si in plus multe elemente la care se revine pe parcursul evenimentelor ne fac sa apreciem si mai bina scrierea. Castigatoare iese cartea.
Ultimul Mohican de James Fenimore Cooper » The Last of the Mohicans (1992) «
Cred ca este printre primele mele carti de aventura citite. Nu aveam in casa pasionati de carte, dar cumva o vecina mi-a deschis apetitul pentru lectura. Incetul cu incetul am frunzarit cat mai multe pagini, cautarile mele ducandu-ma la “The Last of the Mohicans”. Am revenit dupa cativa ani la ea pentru a discerne cu mintea de adult toata naratiunea. Desi sunt diferente taioase intre relatia lui Hawkeye cu maiorul Duncan, adaptarea ramane fantastica!
P.S. Te Iubesc de Cecelia Ahern » P.S. I Love You «
Trebuie sa-mi declar dragostea pentru Cecelia Ahern pentru ca mocneste de mult timp in mine. Doamna aceasta are un stil nemaipomenit de a scrie. Cartile ei sunt vii, personajele sunt inedite, intamplarile sunt inaltatoare. I-am citit toate cartile, dar nu toate au proiectele cinematografice finalizate. Pana acum am primit doar una bucata din “P.S.: I Love You”. Astept cu mare interes ecranizarile pentru „Prietenul nevazut” si „Suflete pereche” (naratiunea este o colectie cronologica de scrisori, emailuri si sms-uri)
Baiatul cu pijamale in dungi John Boyne » The Boy in Striped Pyjamas «
Din aceeasi categorie va recomand “Se numea Sarah”(cu ocazia asta ii multumesc lui Roberts pentru cronica mai mult decat convingatoare, ocazie cu care mi-a adus in atentia cartea) si “The Schindler’s List”. Oare de ce am simtit nevoia de a citi atat de mult despre asta? Poate pentru ca am vrut sa inteleg mai bine… Si nu am reusit. Doar am strans mai multa neputinta in mine.
Breakfast at Tiffany’s de Truman Capote » Breakfast at Tiffany’s (1961) «
De ziua mea am pus in dificultate o buna prietena, Laura. Nestiind ce sa-mi cumpere, nevoita sa faca o alegere, mi-a facut un cadou pe principiul “2 in 1”. Mi-a cumparat astfel cartea care a stat la baza filmului “Breakfeast at Tiffany’s”. O surpriza placuta pentru ca nu luasem in considerare citirea romanului. Ii multumesc pentru niste clipe minunate. Pot sa raman la film, totusi? (asta pentru final :))
Saga Millenium de Stieg Larsson » The Girl with the Dragon Tattoo (2011) «
Inainte sa stiu de filmele suedeze, o colega m-a momit cu o carte primita la Gazeta :). In vremurile cand la munca imi permiteam sa citesc, am devorat prima carte, a urmat a doua portie si dupa, totul a culminat cu “Castelul din nori s-a sfaramat”. Regretul este ca autorul a murit chiar inainte de incheia conspiratiile pornite… Imi plac filmele, dar si cartile in aceeasi masura.
Orele de Michael Cunningham » The Hours (2002) «
Putin ciudat, dar trebuie sa marturisesc ca imi parea rau ca am citit cartea. Cum altfel cand primisem o infuzie de depresie si rataceam cautand raspunsuri? Dupa, am cugetat si am realizat ca tocmai asta face cartea frumoasa: am simtit!
“Jurnalul lui Bridget Jones” de Helen Fieding » The Bridget Jones’s Diary (2001) «
Indiferent de antipatia care ma incearca pe mine cu Renne Zellweger, trebuie sa recunosc ca nu mi-as putea inchipui pe altcineva sa o portretizeze pe individa Bridget Jones. Apar si Hugh Grant si Colin Firth! Nimic de reprosat. Plac in aceeasi masura. Din aceeasi categorie amintesc ”Confessions of a shopacholic”.
O plimbare de neuitat de Nicholas Sparks » A Walk to Remember (2002) «
Cred ca am citit cartea asta undeva prin liceu. Sufeream de un acut sentiment de romantism si voiam sa plang din nou, dar acum sa fac cunostinta cu personajele prin intermediul cartii. Mi-a placut, dar nu m-a impresionat la fel. Am citit toate cartile domnului Nicholas Sparks si sincer nu m-au facut sa lacrimez asa cum as fi crezut…Daaar, “Message in a Bottle ” merita!
Mentiuni suplimentare: “The Ruins” (un thriller subapreciat care mi s-a parut fidel cartii) “The Children of Men”(din aceeasi colectie urmaresc “The Road”, dar se pare ca ma evita pentru ca nu reusesc sa fac rost de roman).
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
24 Comments
A face comparaţia între carte şi filmul pe care l-a inspirat e o misiune ingrată. Personal încerc să nu le amestec. Lumea creată de carte e profund personală, privată iar filmul – indiferent cît de bun, de fidel, de măreţ – tot dărîmă construcţiile create prin lectură. Şi invers.
Am văzut cîteva dintre filmele prezentate aici, fără să am habar că sînt ecranizări, de fapt nici nu contează asta pentru mine. Pot spune că Audrey Hepburn a fost minunată în „Breakfast at Tiffany’s” (ca în toate filmele ei, dealtfel – ce zici de „Selena”?), iar pe Mandy Moore (al cărei fan am fost cu mult timp în urmă) o prefer în „Chasing Liberty”, deşi „A walk to remember” menţionat aici are şi el rolul său în filmografia adolescentină.
SF-urile sînt genul meu preferat (alături de comediile romantice), aşadar „City of Ember” se află la loc de cinste, iar „P.S. I love you” şi „The Bridget Jones diary”, aşa ciudăţele cum sînt ele, îmi sînt undeva aproape de suflet. Pe primul chiar l-am revăzut relativ de curînd, îmi place Hilary Swank, are ceva… o tristeţe serenă, o sinceritate care atrage.
Cam atît, din partea mea. Baftă în continuare! 😉
Imi cer scuze ca raspund cu o intarziere asa de mare, dar de obicei astept sa strang mai multe comentarii si abia dupa sa dau reply. La munca nu prea imi permite activitea sa fiu prompta si acasa, am alte lucruri de facut. Intr-adevar, leapsa asta a fost o provocare. Niciodata nu vei putea face o paralela corecta intre un film si cartea ecranizata pentru ca fiecare se foloseste de alte simturi sa te faca percepi emotiile si personajele. Sunt de acord cu tine. Filmele nu vor egala nicicand cartile, dar incercarile unora sunt facute demn. Audrey Hepburn va ramane mereu cunoscuta pentru rolul din Breakfast at Tiffany’s. Selena este o a doua mare, dar indragostita care-si cauta pisica in ploaie, dupa o morala bine meritata, ramane preferata mea:) Mandy Moore are cateva roluri bune, dar sunt chiar cunoscute. Ti-o recomand in „Dedication”, daca inca nu l-ai vazut. Ma bucur ca am dezgropat cateva amintiri frumoase. Iti multumesc pentru aprecieri, comentariu si urari! Le returnez cu mare drag!
Am văzut şi Dedication, se putea?! 🙂 Mulţumesc pentru „retur” 😀 şi nu-ţi face griji pentru întîrziere. Sara bună! 😉
Superbe alegerile tale! Sa incerci Mandrie si prejudecata seria TV cu Colin Firth. E geniala! Mult mai buna decat orice alta adaptare – le-am vazut pe toate 😀
Multumesc pentru preluare!
Andres
Iti multumesc frumos. De fiecare data am luat parte la orice provocare. Asta a fost putin mai greuta, dar pana la urma sunt multumita de optiunile mele. Am foarte multe de recuperat… Am vazut si ecranizarea respectiva si da, ai dreptate! Este fantastica. Prefer sa raman la ecranizarea din 2005 🙂
o sa recunosc ca Jane Austen si surorile Bronte nu prea ma incanta, dar La Rascruce de Vanturi mi-a placut mult, poate prea mult pentru ca nici o ecranizare nu mi s-a parut pe masura cartii si cred ca le-am vazut pe toate, cartea este excelenta m-a surprins in cel mai placut mod cu putinta.
de acord Breakfast at Tiffany’s – filmul
Jurnalul lui Bridget Jones nu e cine stie ce nici filmul, nici cartea, dar, chiar daca prefer cartea distributia filmului este ireprosabila, asa cum ai zis si tu este imposibil sa-ti imaginezi pe altcineva, pacat insa ca filmul a avut un scenariu slab si ca nu respecta finalul cartii
Tocmai multumita lui Jane Eyre, m-am indragostit de aceea perioada, de atmosfera care imbraca atat de bine notiunea de vechi. Bine, nu este obligatoriu sa placa tuturor 🙂 Intr-adevar, La rascruce de vanturi nu a primit pana acum nicio ecranizare excelenta. Cel mult copii palide ale frumosului ei, dar sunt cateva care incerca destul de decent sa reauseasca. Varianta italiana, este partial buna. Ma bucur ca esti de acord cu Breakfast at Tiffany’s 🙂 Noi fetele, stim de ce. Referitor la Jurnalul lui Bridget Jones, prefera sa tratez separat cartea de film. Nu este ecranizare, cat o sursa de inspiratie. Ma bucur ca ti-au placut alegerile mele! Si ale tale sunt minunate!
Iti urmaresc de ceva timp blogul,ma incanta fiecare cronica scrisa de catre tine iar aceste „jocuri” ma fascineaza,ma regasesc in unele alegeri ale tale si imi place sa aflu parerea altora despre filme.
Filme inspirate dupa carti, ce m-au impresionat sunt:The green mile.Fight Club,Schindler’s list,The Shawshank Redemption,The english patient,The Silence of the Lambs,Cold Mountain,The hours,The reader,Chocolat,Requiem for a dream,To kill a mocking bird.Inteleg modul de redactare a listei,nici eu nu am citit decat o parte din cartile mentionate mai sus dar filmele inspirate din ele mi se par exceptionale.
P.S:La fel ca tine aveam un sentiment usor de antipatie pentru Renee Zellweger dar acesta a disparut vazand-o in Cold Mountain unde a jucat absolut magistral,o mare actrita!
Cosmin, iti multumesc foarte mult! Nu ma asteptam atunci cand am inceput sa scriu pe blog, sa primesc astfel de comentarii. Le primesc cu cel mai mare drag si ma bucura nespus. De obicei nu ma intersectez cu gusturile altora, dar se pare ca la noi lucrurile stau diferit. Daca vrei, poti lua si tu parte le leapsa, printr-un guest post daca simti nevoia. Foarte bune si optiunile tale. Din pacate, din cele enumerate nu am citit decat The Hours si Cold Mountaint (oare cum am putut sa-l uit ????)
As fi onorat sa iau parte la leapsa!
Cosmin, oricand simti nevoia sa scrii ceva si consideri ca blogul meu este suficient pentru a-ti gazdui articolul, mi-l poti trimite si cu cel mai mare drag, il public. Poti sa alegi vreo leapsa care ti-a placut sau sa scrii despre vreun film sau ce crezi tu. Ma incanta entuziasmul tau:). Te astept oricand sa revii pe blog si te astept, daca vei dori candva, cu un articol:)
În ultimii ani, am descoperit şi eu încet-încet că foarte multe filme sunt făcute după romane, poveşti şi nuvele. E foarte greu să mai găseşti un film cu scenariu, să zic… original! „City of Ember” şi „The Boy in the Striped Pyjamas” sunt filmele mele preferate din această listă. Nu am reuşit să citesc cărţile pe care le-ai prezentat tu şi nici prea multe legate de filme, aşa că nu ştiu ce să scriu în top. O să încerc, totuşi, să fac o listă cât mai bună legată de cele mai interesante filme inspirate după cărţi. Ai avut o idee foarte frumoasă şi te felicit mult de tot!
Si pe mine ma uimeste numarul mare de filme inspirate de niste carti. O surpriza mare pentru mine este thrillerul erotic „Killing me softly”. Nu stiu daca l-ai vazut. Am eu cronica mai veche la el, si atunci mentionasem asta. La vremea respectiva nu-mi venea sa cred. Iti recomand sa pui mana sa citesti cartile. O sa simti altfel. Credeam ca numai mie imi place „City of Ember”. Mi s-a parut foarte bine realizat. De ce oare nu ne asculta producatorii??? Vreau continuarea 🙁 Iti multumesc pentru felicitari. Am citit si lista ta si meriti aceleasi aprecieri! Foarte bune alegerile!
File de carte, cadre de film – leapsa cinefila a ecranizărilor
Cartile surse de inspiratie cinematografica: leapsa cinefila « Movie Zone
Top 10 movies inspired by novels « Radu presents: The Movie-Photo Blog
Cartea si filmul … « Silence's Blog
multumesc frumos de mentionare! citindu-ti articolul, pot afirma ca nu am vazut toate aceste filme si nici n-am citit toate cartile de mai sus ca sa pot face comparatia de rigoare. in orice caz, mi-ai facut pofta cu „Jocurile foamei”. auzisem de carte, respectiv ecranizare, dar mereu am ezitat deoarece auzisem ca se adreseaza mai ales adolescentilor….se pare ca nu-i asa, asa ca nu cauta filmul si cartea. frumos mai scrii!:)
iti multumesc eu pentru articol si pentru recomandare! sincer! poti sa preiei si tu leapsa. cumva, sa-mi fie cu iertare, am reusit sa te uit in enumerarea de la inceputul articolului :). si la celelalte liste am gasit o groaza de titluri de carti care nu mi-au trecut prin mana, dar mai putine filme care au la baza o carte. ma bucur! chiar te rog sa citesti „jocurile foamei” si daca gresesc la recomandare, iti dau voie sa stai suparata pe mine :))) insist sa revii cu o parere, fie negativa sa aflu ce parere ti-ai facut! multumesc frumos! complimentele sunt reciprroce!
Nineteen Eighty-Four, ecranizare dupa romanul cu acelasi nume al lui George Orwell este unul dintre cele mai bune filme distopice si surprinde perfect atmosfera imaginata de Orwell. Daca nu l-ai vazut ti-l recomand, cred ca ar merita un loc fruntas in aceasta lista.
Marius, iti multumesc pentru sugestie. Din pacate sunt foarte multe carti lasate necitit si „Nineteen Eighty-Four” este una dintre ele. Filmul nu mai are nevoie de nicio prezentare! Am vazut filmul, dar cu mult timp in urma, asa ca lucrurile nu sunt recente. Raman neclintite aprecierile care nu ocolesc pelicula! Sunt de acord. Sunt sigura ca am lasat pe dinafara multe filme si carti…
Nu ştiu cum de mi-a scăpat articolul şi nu l-am comentat. Eu n-am citit toate cărţile pe marginea cărora ai scris foarte interesant. Nu pot spune că am văzut chiar toate filmele, dar am văzut multe dintre ele. Sunt de acord cu tine în ceea ce priveste Breakfast at Tiffany’s, probabil „din vina” lui Audrey Hepburn. Şi mie îmi plac, parcă, mai mult ecranizările cărţilor lui Nicholas Sparks, iar favorita mea între ecranizări este The Notebook. La final de lună iunie vom discuta cartea Jocurile Foamei. După ce voi citi cartea mă voi uita şi la film, probabil. Nu vreau s-o fac înainte pentru că dacă nu este reuşită ecranizarea, îmi taie pofta de lectură şi poate să-mi altereze analiza şi viziunea asupra cărţii, odată ce-mi prezintă un fel de a vedea lucrurile (pe care regizorul, actorii l-au văzut). Dacă ai apucat să citeşti cărţile te aştept cu mare plăcere să scrii, din punctul tău de vedere, ce ţi-a plăcut, cum ai văzut romanul. Dar avem timp până în iunie 🙂
Îmi place şi mie Cecilia Ahern şi sper să reuşim să citim la clubul de lectură şi cărţile ei. MI-a plăcut şi ecranizarea. Cât despre Îndrăgostită de-un masai – nu mi-a plăcut. Poate mă aşteptam la altceva, poate că, la vremea când am citit-o era o adevărată nebunie, foarte la modă să citeşti cartea. Comparativ – nu mi-a lăsat nici o impresie. De asta cred că nici filmul, pe care nu-l ţin minte (deşi l-am văzut) nu mi-a oferit nimic în plus. Mi-a plăcut mult Jurnalul lui Bridget Jones. Mi-a plăcut şi ecranizarea, deşi cărţile sunt mai bune. Mulţumesc de idei – voi avea ceva de văzut (dintre filmele despre care ai scris şi pe care nu le-am urmărit)
Stai linistita. Nu ai cum sa-mi urmaresti toate articolele. La mine nu stiu ce se intampla, dar nu primesc mail cand publici ceva si trebuie sa intru eu mereu. Am observat ca ai multa activitatea in ultimul timp si proiecte interactive. Mi se pare cel mai frumos, asa ca te felicit! Nici eu nu am citit toate cartle despre care vorbesti, asa ca eu spun ca e de bine. Mai avem timp sa invatam una de la alta diverse lucruri si interesul ramane treaz. Breakfast at Tiffany’s… da, Audrey este vinovata pentru tot, dar si finalul cred. Nicholas Sparks are si cateva carti mai putin reusite- „Accidentul” cred ca este o carte scrisa de el si mi se pare tare slabuta.Eu am spus ca „Message in a Bottle” este preferata mea.Da!!!! Am citit seria „Jocurile Foamei”! Si chiar vreau sa vorbesc despre. Daca e nevoie te aut si la articol. Sunt asa de curioasa sa aflu si parerea unui adult. Toata lumea spune ca este o carte pentru adolescenti si sunt curioasa dace vei mai fi de acord cu ipotezele lansate dupa ce o citesti si sa-mi spui cum ti se pare. Pe mine m-a fascinat. Absolut totul! Yeeei! Inca un fan al Ceceliei Ahern. „Suflete pereche” ai citit? Mi s-a parut superba! Iti multumesc si eu pentru comentariu 🙂
The same thing, but different … | Silence's Blog