Cincinnati Kid este unul dintre cele mai bune filme care implică pokerul, create vreodată, în mare parte datorită performanței lui McQueen, completată de interpretările fantastice ale celorlalți actori implicați. Confruntarea finală este considerată una dintre cele mai aprinse dezbateri din ultimii cincizeci de ani.
Într-un joc precum pokerul, privirea se concentrează mult pe mâini, dar și pe priviri. Cu atât de multe close-up-uri, nu ar fi existat o privire atât de captivantă și în același timp indiferentă, precum cea a lui Steve McQueen; poate un concurent verosimil ar fi putut fi totuși Paul Newman. Alegerea potrivită a fost făcută și în privința lui Edward G. Robinson, care îl interpretează pe Lancey Howard, un maestru arhicunoscut al jocului. Privit oarecum precum un personaj antagonist, acesta contribuie la crearea alurii sale prin privirea tăioasă cu care a obișnuit cinefilii în filme precum Key Largo sau Little Caesar. Ann-Margret, care e soția infidelă deghizată într-un măr al discordiei, pare a defila pe o pasarelă unde reușește să ispitească, dar nu să fure inimi. Tuesday Weld este deținătoarea inimii jucătorului din Cincinnati, deși aviditatea sa pentru câștig îl orbește. O distribuție atât de bine pusă la punct este precum trasarea perfectă a unei linii de start pe o pistă de atletism. Știi că ai o direcție clar definită, dar succesul depinde și de coordonare; iar în realizarea unui film, acest rol îi revine regizorului. În acest caz, Norman Jewison a produs și a regizat unele dintre cele mai interesante, importante și memorabile filme din lume, explorând subiecte complicate, oferindu-le totodată o accesibilitate universală.
Un alt aspect care subliniază faptul că acest film a fost regizat pe o structură foarte solidă și bine documentată, este scurtul documentar numit The Cincinnati Kid Plays Selon Hoyle. Acest gen de film promoțional prezintă abilitățile de manevrare a cărților ale magicianului și jucătorului Jay Ose. Acesta a fost angajat pe post de consilier tehnic pentru a instrui actorii cu privire la tehnicile utilizate de jucătorii profesioniști de poker. Nu multe filme – în special cele mai recente – care au în centrul lor acest sport strategic, atât de prezent astăzi în online, reușesc să adopte o abordare atât de corectă și precisă. Acest lucru se poate întâmpla deoarece destul de rar sunt aduși jucători profesioniști pe platoul de filmare, pentru a instrui actorii și pentru a se crea o relație autentică cu regizorul, care este responsabil de ultimele retușuri pe orice plan. În zilele noastre este și mai ușor să te informezi despre tehnici, deoarece toate informațiile de care are nevoie cineva se află la doar câteva click-uri distanță. Mulți jucători profesioniști au propriile canale video, unde publică în mod regulat tutoriale și există, de asemenea, posibilitatea de a sta la aceeași masă virtuală cu unii dintre cei mai buni și de a învăța din trucurile lor.
Acțiunea filmului este plasată în New Orleans, cu o atmosferă autentică de pe străzile sale vivace ale anilor ’30, precum și cu un amestec de accente sudice care definesc fiecare conversație purtată. Este cât se poate de simplu și plăcut să te bucuri de nopțile și zilele din New Orleans alături de toate personajele care populează orașul acaparat de jazz. Toți figuranții care nici nu apar în lista distribuției, de la picioarele dansatoare de pe stradă, din scena de început, până la tânărul care îl provoacă pe Cincinnati să arunce monede pentru a vedea a cui iese învingătoare, sunt în mod cert piese importante pe masa rotundă unde va avea în final loc o singură victorie.
Mai puțin cunoscut este faptul că planul inițial era ca regizorul Sam Peckinpah să ia în primire acest proiect, iar el ar fi vrut să opteze pentru o versiune alb-negru, dând astfel filmului o senzație de perioada anilor 1930. Când a preluat frâiele, Jewison a eliminat din discuție această idee, simțind că ar fi fost o greșeală să transforme roșul și negrul cărților de joc în tonuri de gri. Totodată, el s-a dovedit a fi un maestru în crearea unui spațiu unde noaptea pare a conviețui cu ziua și nu a o preceda. The Cincinnati Kid este unul dintre cele mai bune eforturi ale lui Jewison și parte a unei colaborări cu McQueen care a rezultat apoi în The Thomas Crown Affair.
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
1 Comment
Super review. Like 😉