“You know I’ve often wondered why it is we have children in the first place and the conclusion I’ve come to is at some point in our lives we realize things are, they’re screwed up beyond repair. But not me, personally speaking I cannot wait to see life tear you apart. „
• Regizor: Chan-wook Park
• Actori: Mia Wasikowska, Nicole Kidman, Matthew Goode, Dermot Mulroney
• Gen: Drama| Mister| Thriller
• Premii:niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara : SUA
• Durata: 99 minute
„Stoker” te izoleaza. Te inghesuie intr-un colt intunecat si se joaca cu instabilitatea personajelor pentru a se asigura ca esti incremenit si astfel nu poti striga nimic. Duce lipsa acuta de un ritm alert, absenteaza si cursivitatea din scenariul uneori frant de aglomerarea de idei, dar mediul specific Chan-wook Park si temele adiacente sunt pregatite sa compenseze anormalul.
Cat timp ruleaza scenele din ceea ce pare a fi un tribut hitchcockian (sociopatul chipes, conversatiile de pe scari, pasii urmariti constant) te simti blocat. Aceasta neputinta nu poate avea decat doua rezultate. Fie esti supus cu placere pentru ca rareori esti prins de atmosfera tenebroasa a unui film, fie respingi cu vehementa povestea gaurita si renegi personajul teribil de suparator. Vorbim aici de aparitia patrunzatoare si glaciala a Miei Wasikowska. Maniera inocenta in care si-a completat filmografa de pana acum, sufera o modificare ce poate lua prin surprindere. Se confirma totusi ca un chip angelic distribuie mai multa teama daca isi toarna o privire rece si mata.
Un rezumat atent nu poate fi scris pentru ca exista riscul sa stric din putinele rasuciri rezervate de scenarist. O familie disfunctionala.Un tata care moare chiar de ziua fiicei lui. O mama adormita de responsabilitati spera sa-si apropie fiica. Un unchi absent pana atunci isi joaca ultima carte pentru a castiga un loc in familia care pana acum nu-l primise la reuniuni. Trei actori dau tonul povestii, cu mentiunea ca doar doi o mentin si doar unul o face excelent. Vorbim de o Nicole Kidman neadecvata, un Matthew Goode ratacitor, dar consecvent si o Mia impecabila (o sa observati jocul de cuvinte).
Un final care incheie debutul. Pana acolo o sa fiti purtati printr-o jonglare parsiva si necinstita, dar eficienta de lumini si umbre, de flashback-uri contorsionate si de protagonsiti problematici. Cel mai statornic atu al subtilitatilor regizorului este conflictul oferit de jingle-uri muzicale, de zgomote, de acompaniament muzical. In principiu de tot ce tine de aria sunetului. „Summer Wine” este genial plasat.
„Stoker” este un film greu. Definita acestui termen poate suferi mutatii individuale. Greu si placut sau greu dezirabil. Pentru mine este ca o contributie venita din mai multe minti si genuri, dar o analiza convingatoare a unui thriller psihologic.
Rating autor: nota 8
Vizionare trailer:
Multumiri gazdei Cinema City; Filmul este distribuit in cinematografe de Odeon Cineplex.
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
4 Comments
o recenzie cel putin reusita la un film greu de ingurgitat! fecitari! sper sa-mi fac curaj sa-l vad si eu, sper sa gasesc momentul optim ca altfel sunt tentata sa renunt…
iti multumesc tare mult! da, trebuie sa gasesti momentul potrivit. daca nu, risti sa nu-l termini. este foarte greu de urmarit filmul. nu pot sa garantez ca-ti va placea, dar sunt sanse sa fie pe placul tau 🙂
Stoker (2013) > Blog de Cinema
Les Films de Cannes a Bucarest 2014 -“Maps To the Stars” | CineAmator