Free Guy – RECENZIE
„ I know this world is just a game, but this place, these people, that’s all I have. So I’m not gonna be the good guy. I’m gonna be a great guy.
- Regizor: Shawn Levy
- Actori: Ryan Reynolds, Taika Waititi, Jodie Comer, Lil Rel Howery, Utkarsh Ambudkar, Joe Keery
- Gen: aventuri, comedie, SF
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
- Tara: SUA
- Durata: 115 minute
Cu multiple anulari din cauza pandemiei Covid-19, care a intarziat (oricum) foarte multe premiere de cinema, „Free Guy” a ajuns – in sfarsit pe marele ecran. Daca ai vazut trailerul este imposibil sa nu ai niscaiva asteptari. Si asta nu neaparat pentru ca cel din rolul principal este Ryan Reynolds, care ne-a obisnuit sa faca niste roluri iesite din tipar, dar si pentru ca daca esti un geek care iubeste (si) jocurile video, atunci asta-i pentru tine. Poate ca nu ajunge la seriozitatea si mizele cu care eram santajati in „Ready Player One„, dar se apropie de umorul care a guvernat „Jumanji” si vizual este un competitor foarte bun pentru „Tron: Legacy”. Toate sunt titluri care au in comun ideea de simulari, de realitate in jocuri video si sunt, cu siguranta, productii nisate, pentru ca se adreseaza unui anumit public.
Cu sanse mari sa devina unul dintre cele mai importante blockbustere ale verii, „Free Guy” il are ca regizor pe Shawn Levy, canadian care a cochetat cu mai multe genuri cand vine vorba despre portofoliul sau de filme in calitate de director/producer. Insa, cele mai multe filme sunt comedii, si inca unele foarte bune, care inca rezista in timp: Just Married, Cheaper by the Dozen, The Pink Panther, Night at the Museum, Date Night, The Internship.
Filmul are si cateva twist-uri prin scenariu, suficient cat sa nu il faca banal. Povestea este cat se poate de simpla si intuitiva, dar este fain sa urmaresti directia pe care poveste o adopta. In centrul evenimentelor il intalnim pe Guy (Ryan Reynolds), un individ care isi traieste viata fara sa fie neaparat plictisit de rutina repetitiva, de faptul ca fiecare zi este identica cu cealalta. Pare ca existenta lui este completa: are un job stabil, un prieten foarte bun, se cunoaste cu toti cei din oras. Lucrurile se schimba cand intr-o zi intalneste o tipa, o figura noua din zona si stie ca vrea mai mult. Insa, doar ca sa descopere ca traieste intr-un joc video si ca el insusi este un personaj de background – un NPC de care, cel mai probabil, te-ai incurcat de multe ori cand ai jucat un video game.
Unul dintre avantajele care a facut ca filmul sa functioneze atat de bine este, in primul rand, distributia. Nu il mai laud pe Reynolds, ca au facut-o altii, deja, mai bine decat mine. Dar ii mai avem pe Jodie Corner (care sperie cu personajul sau psihopat din Killing Eve), pe Joe Keery, pe care cel mai probabil il stii ca Steve din Stranger Things. Si, o aditie cool si caraghioasa, deopotriva efervescenta este prezenta lui Taika Waititi, in distributie. Cel din urma reuseste sa fie senzational in absurdul lui.
Nu pot ignora, insa efectele vizuale – multe, bune, complete – iar spectacolul 3D este cu siguranta unul care are cateva aspecte la superlativ; cert merita vazut la cinema, ca ar fi pacat sa ratezi paleta aia misto de culori puternice. Ah, si sa nu uit de faptul ca sunt si niscaiva easter-eggs, despre care cred ca ai nevoie de ceva antrenament pentru a le descoperi, dar cu siguranta ca te vei simti tare bine cu tine pe masura ce le bifezi.
Filmul Free Guy a intrat in cinematografe din 13 august si este distribuit de CineForum
Vizionare trailer:
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
2 Comments
Mi-a placut recenzia, big like!
multumesc, ma bucur ca ti-a placut!