Special

The Batman (2022)

„ Our scars can destroy us, even after the physical wounds have healed. But if we survive them, they can transform us. They can give us the power to endure, and the strength to fight.”

  • Regizor: Matt Reeves
  • Actori: Robert Pattinson, Zoë Kravitz, Paul Dano, Jeffrey Wright, John Turturro, Peter Sarsgaard, Andy Serkis, Colin Farrell
  • Gen: actiune, crima, drama
  • Premii: 28 premii, 154 nominalizari (la data publicarii)
  • Tara: SUA
  • Durata: 176 minute

Cu un Robert Pattinson fabulos ascuns sub masca unui justițiar, și pe care am pariat încă de când se contura proiectul, The Batman nu dezamăgește. Se diferențiază încă de la început de ceea ce s-a făcut anterior (chiar recomand să ne rupem de comparații, cum am făcut și cu Jokerul necontrolat al lui Phoenix), printr-o abordare mai personală: personajul principal își face cunoscute intențiile și gândurile prin monologuri stinse care îi ascund temerile, slabiciunile și o vendetta ce îl consumă. El însuși se descrie ca o umbră – they think I hide in the shadow, but I am the shadow – este un personaj tăcut, suferind, iar partea de thriller psihologic funcționează foarte bine aici când vine vorba despre a descrie un individ ce poartă pe umeri moștenirea unui nume.

Însă, partea la care filmul excelează este cea de crime-detective, ocazie cu care îl întâlnim pe The Riddler și ale sale ghicitori, aruncate asemenea criminalului The Zodiac, care a tachinat poliția îndelung și care e aici sursa de inspirație. La toată defilarea de lupte, vânătoare de vinovați și căutare de răspunsuri, contribuie excelent coloana sonoră care te bântuie, de la Michael Giacchino (părți din soundtrack surprind durere, izolare, teamă, furie) și tot ce ține de partea de imagini cu cadre fabuloase. Dar și partea aceea întunecată și violentă specifică unui noir despre corupție, haos și o metropolă sufocată de lăcomie și nedreptăți.

E un sentiment copleșitor când așteptările pentru ceva ce abia aștepți îți sunt răsplătite și depășite. Ceea ce mi s-a întâmplat cu The Batman al lui Matt Reeves, care și aici ne arată din nou imagini puternice cu tragedii și violență; din 4 martie pe Marile Ecrane – îi avem și pe Zoe Kravitz, Paul Dano și Andy Serkins in distribuție și care sunt ce trebuie.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail