Serialele Netflix pentru adolescenti pot fi cat se poate de diferite. De la productii care intra usor in categoria placerilor vinovate si de la care nu poti avea prea multe pretentii (vezi Riverdale, Sabrina, Outer Banks), pana la adevarate povesti care invita la discutii serioase despre, poate, cea mai dificila perioada din viata unui om. Pentru ca, pana la urma, asta este adevarul: adolescenta poate fi o perioada placuta, banala, simpla sau un adevarat cosmar pentru unii dintre tineri. Ne place sau nu, nu totul este perfect, pentru ca exista probleme precum abuzul, discriminarea, violenta si multe alte traume cat se poate de reale si complicate. Iar multe dintre titlurile serviciului de streaming au reusit sa ridice cateva astfel de probleme, de altfel cat se poate de serioase. Si despre asta vreau sa discut, pentru ca am ales unele seriale cu liceeni, la care se pot uita si adultii, cat pentru a deprinde niscaiva lectii valoroase, pe care poate, le-au uitat. S-ar putea ca acestea sa devina si o traditie, un binging in familie, o invitatie la discutii si conversatii.
Seriale pentru adolescenti
Sex Education – trei sezoane, reinnoit cu 4; pe Netflix aici
Ai putea spune despre Sex Education ca este o comedie, dar dupa cateva episoade iti dai seama ca treaba asta cu educatia sexuala ascunde si ceva drame. In prim plan este un pusti curios, care decide sa formeze un fel de centru ad-hoc unde isi consilieaza in probleme sexuale colegii de liceu, pornind de la ideea ca mama sa este terapeut in acest domeniu. Ironia este ca tocmai el este virgin. Doar ca, evident, lucrurile nu sunt atat de simple pentru ca personajele au probelemele proprii tipice varstei – unele de familie, altele de identitate, despre acceptare sau dragoste, traume, anxietati. Si toate sunt prezentate dintr-o perspectiva cat se poate de matura. Din distributie ii veti recunoaste pe Asa Butterfield si pe Gillian Anderson, care fac aici un rol fantastic.
Despre serial am scris o cronica aici – si va anunt OFICIAL ca serialul va reveni si cu sezonul 4.
Iti recomand si articolele de mai jos:
- recomandari seriale cu liceeni: drame si comedii;
- 60 de filme pentru adolescenti – aici si aici;
- seriale ca Bridgerton la care sa te uiti.
Atypical – trei sezoane, reinnoit cu 4, ultimul; pe Netflix aici
Ca tot vorbim despre seriale cu adolescenti, care iti pot schimba schimba modul cum ii privesti, te invit sa dai play titlului Atypical. In rolul principal il cunoastem pe Sam (Keir Gilchrist), un tanar diagnosticat cu autism, dar care este nerabdator sa experimenteze iubirea, asa cum o intelege el. Cum era de asteptat, planurile nu sunt chiar usoare pentru el, dar cauta cum sa fie independent, o modalitate de a trai asa cum vrea. Si stie ca vrea sa iubeasca, sa fie liber, sa studieze. In paralel urmarim si povestile de viata ale celorlalti membri ai familiei. Atypical este un show care arata cate putin din ceea ce ne face oameni pe fiecare dintre noi.
13 Reasons Why – patru sezoane, serial incheiat; pe Netflix aici
Atunci cand 13 Reasons Why a avut premiera, a fost unul dintre cele mai discutate si dezbatute seriale de pe platforma Netflix. Cu toate ca povestea ar fi putut fi incheiata atunci, fara nevoia de continuari care imi par usor fortate, este poate cel mai bun serial care trateaza teme precum sinuciderea in randul adolescentilor, bullying-ul, violenta in familie, dependenta de droguri, hartuirea sexuala si o face necenzurat si dureros de direct. Posibil sa stii deja subiectul: Hannah, o tanara de doar 16 ani se sinucide, dar nu inainte de a inregistra 13 casete, destinate fiecaruia dintre cei care se fac vinovati de decizia sa. La doua saptamani dupa, Clay, colegul sau de clasa, primeste pachetul si descopera – iar noi impreuna cu el – ce anume a determinat-o sa faca asta si ce rol a avut si el.
Ginny and Georgia – un sezon, reinnoit cu al doilea; pe Netflix aici
Posibil ca serialul Ginny and Georgia sa para atat de banal la prima vedere, incat sa nici nu il iei in considerare. Dar este de mentionat ca a stat de multe saptamani in TOP 10 most watched pe Netflix si vom vedea si partea a doua. Si ma bucur, caci povestea asta care exploreaza relatia dintre o mama si fiica (Brianne Howey si Antonia Gentry), un duo cat se poate de ofertant, este faina. La inceput le cunoastem dupa ce se muta intr-un orasel, doar pentru a descoperi, pe parcurs, franturi din trecutul lor si ce anume le-a adus in acest moment. Cert este ca mama, care a nascut la doar 15 ani, are multe secrete si ar face orice pentru copiii ei. Show-ul amesteca mai multe genuri si reuseste sa ofere ceva lectii despre maturizare, despre familie, despre importanta educatiei si a comunicarii, a diferentei intre generatii, despre prietenii si ce inseamna sa ai un loc pe care sa il numesti acasa.
Never Have I Ever – doua sezoane, reinnoit cu al treilea; pe Netflix aici
Un serial cat se poate de simpatic, Never Have I Ever este creat de Mindy Kalling, un coming of age care are la baza chiar ani din copilaria actritei. Un serial care relateaza despre diversele probleme din scoala, are o metoda fermecatoare de a te tine captiv in poveste. Aici facem cunostinta cu o copila de doar 16 ani, cu dubla etnie, care trebuie sa faca fata nu doar unei tragedii in familie, dar si presiunilor din scoala, pentru ca nu este cea mai populara prezenta. Cu mult umor si ironie, show-ul ete un pretext tare fain de a cunoaste cultura indiana si care se transforma pe parcurs intr-o experienta destul de emotionanta.
Trinkets – un sezon, reinnoit cu al doilea, ultimul; pe Netflix aici
Serialul Trinkets surprinde prietenia neobisnuita si putin probabila, care uneste trei adolescente ce se cunosc la un grup de consiliere pentru cleptaomani. Pe masura ce isi impartasesc detalii din viata lor, se cunosc tot mai mult. In timp, acestea descopera, in pofida fapului ca sunt singure si neintelese, puterea de a cere mai mult de la ele insele, incercand totodata sa gaseasca raspunsuri la toate intrebarile care le macina. Seria are la baza cartea cu acelasi nume, scrisa de Kirsten Smith. Fiecare va reusi, intr-un fel sau altul, sa se raporteze diferit la problemele de acasa sau de familie…
Anne with an E – trei sezoane, serial incheiat; pe Netflix aici
Poate ca la prima vedere Anne with an E este un serial pentru si despre copii, doar ca este ceva mai mult aici, in acest show, in a ma face sa spun ca il recomand mai mult celor de varsta a doua. Sunt multe nuante care acopera motive precum abandonul, caminul, egalitatea dintre sexe, discriminarea rasiala, individualitatea, lucruri care ar scapa cuiva prea mic sa le inteleaga. Totul se relateaza din perspectiva unei orfane, Anne, care dupa ce este adoptata de doi batrani, frate si sora, ajunge sa traiasca cu acestia. Aici cunoaste o prietena, dar si frivolitati din partea altora si trebuie, curand, sa se adapteze multor schimbari.
The Baby-Sitters Club– doua sezoane; pe Netflix aici
Un serial potrivit pentru toate varstele, The Baby-Sitters Club este foarte lejer si light, deloc pretentios sau solicitant. Serialul urmareste un grup de copile care lucreaza ca bone pentru copii si formeaza un club al lor, unde povestesc despre experientele de la munca, ocazie cu care ajung sa se cunoasca mai bine pe ele insele, sa devina mai constiente de lumea adulta si sa creasca in gandire. Dar mai ales invata cum sa pretuiasca legaturile unice formate intre ele.
How To Sell Drugs Online – trei sezoane; pe Netflix aici
Subiectul ar putea fi rezumat astfel: pentru a-si castiga iubirea vietii, un student decide sa lanseze in camera lor de camin cea mai mare retea de vandut droguri online. Serialul german este cat se poate de interesant si reuseste sa fie destul de consecvent in a trata problema consumului de droguri, intr-un mod cat mai taios, desi include si ceva comedie. O sa fie si cu ceva dragoste, umor negru si multa satira.
End of the F***ing World – doua sezoane, serial incheiat; pe Netflix aici
Trebuie sa stii ca The End of the Fucking World nu este serialul ala clasic despre liceeni, pentru ca aici avem la baza un roman grafic, ceea ce inseamna ca, uneori, lucrurile sunt cel putin ciudate. Ar putea fi povestea clasica a doi adolescenti care se cunosc si indragostesc, dar nu-i doar atat. Idila lor este impletita cu umor negru, cu drama, suspans si multa aventura. Ca sa intelegi cat de nebunesc este, cele doua personaje sunt cat se poate de atipice – un baiat convins ca este un psihopat si o tanara rebela fugita de acasa. Serialul va oferi ceva momente cat se poate de bizare, dar cu siguranta ca la final vor si ceva momente de morala.
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
2 Comments
Excelente recomandari!
Va multumesc 🙂