[REVIEW] Baby Driver (2017)

Actiune, Special

[REVIEW] Baby Driver (2017)

„”One more job” and we’re straight. Now I don’t think I need to give you the speech about what would happen if you say no, how I could break your legs and kill everyone you love because you already know that, don’t you?”

Regizor:Edgar Wright
Actori: Ansel Elgort, Jon Bernthal, Jon Hamm,Eiza González, Micah Howard, Lily James, Morgan Brown, Kevin Spacey
Gen: Actiune, Thriller, Crima
Premii: un premiu, o nominalizare (la data publicarii); #127 top 250 IMDB
Tara: SUA
Durata: 112 minute

Baby Driver este unul dintre rarele filme care te fac sa te simti rasfatat cand iesi din sala de cinema. Daca ar fi sa il compar cu ceva, as spune ca Baby Driver este pentru 2017 ce a fost The Nice Guys pentru 2016, mai ales ca stil, abordare si primire. Am speranta, ca filmul isi va castiga o masa de fani pentru ca merita.

“That’s some Oscar shit right there!” – spune la un moment dat un personaj din Baby Driver. Infractorul, adevar graieste! Filmul asta este atat de cool, fresh si cu un vibe atat de energic, ca se clasifica fara discutii pe lista scurta a celor mai bune filme vazute anul asta. Ai senzatia ca urmaresti un clip video marca VH1 de la un capat pana la celalalt, cu o idila unde Queen, The Beach Boys, Beck, Young MC, Alexis Korner, The Damned si multi altii sunt complicii care isi dau binecuvantarea unui cuplu naiv. Desigur, ar protesta ca este o infuzie puternica cu multa adrenalina, ca doar asta implica furturile si fuga de la locul crimei. Un sugar rush old-school foarte misto si retro cu un spirit haotic, care uneori te ia pe nepregatite.

Filmul nu pierde timpul deloc si inca de de la inceput ne face cunostinta cu un sofer care stie ce face – rapid, cu mult circ, dar sigur in evadarile la care participa. Condus de propriul soundtrack, ales cu grija pentru diverse situatii, Baby (Anel Elgort) lucreaza pentru un mogul periculos (Kevin Spacey), obligat de imprejurari, dar cu planul de a se retrage in activitatea in care a intrat fara sa vrea. Intalnirea cu o tanara (Lily James), o chelnerita visatoare care ii impartaseste convingerile si gustul in muzica, ar putea fi un nou inceput pentru el. Insa, actiunile sale au afecte, asa ca o noua misiune pe care nu o poate refuza ii ameninta acum viata, relatia si libertatea. Aici as face o paranteza si as adauga ca de cand vedem si motivul idilei, parca se incetineste putin ritmul. Dar chelnerita visatoare aduce filmului exact ce lipsea – naivitatea combinata cu nebunia.

Ansel Elgort se rupe de filmele tipice cu adolescenti, cele in care nu se remarca pentru ca avea mai degraba aparitii episodice si neglijente – exceptie The Fault in Our Stars. Lily James are figura hippie specifica tipelor indragostite care fredonau melodii pe ritmuri specifice filmelor din anii ’70-’80. Un alt rol notabil este cel facut de Jamie Foxx – glacial si temator, foarte bine dozarea de nebunie si inteligenta atribuite personajului.

Baby (ANSEL ELGORT) charms Debora (LILY JAMES) at her work in TriStar Pictures’ BABY DRIVER.

Filmul are o actiune simpla, liniara si usor de urmarit, desi impartita in doua acte cu motivatii diferite. In prima parte il cunoastem pe Ansel, in rolul unui tanar obligat participe la jafuri de banci. De altfel, el face treaba mai putin murdara si doar escorteaza participantii in siguranta. Asta nu il face mai putin vinovat si incepe sa isi puna intrebari cand apar si victime. A doua parte ia o directie noua si vedem multe dintre personajele cunoscute initial complet schimbate – inocentul devine agresiv, cel care era rau incearca sa salveze situatia, prietenul devine dusman. Cu aceasta ocazie se ofera si cateva dintre cele mai interesante partituri, mai ales din partea lui Jon Hamm, nebunesc de temator.

Au trecut patru ani de la ultimul film al lui Wright si asteptarea a meritat. Ultima oara isi lasa amprenta asupra scenariului din Ant Man, nu la fel de eficient. Pana la urma Baby Driver a fost scris in 15 ani, conform declaratiilor sale. Si are toate sansele sa devina un sleeper-hit. Cu ecouri mai mari decat trilogia spoof – Shaun of the Dead, Hot Fuzz si The World’s End. Si Scott Pilgrim vs. the World, tot din colectia lui avea inclinatii muzicale, dar cu Baby Driver Wright si-a facut de cap – vizualul se sincronizeaza cu muzica aleasa pe spranceana. Clar, mai pretentioasa decat mix-ul lui Gunn din lumea galactica Marvel. Gandeste-te mai degraba la un hibrid cult si noir, intre cateva titluri clasice care au influentat lucrarea finala. O sa recunosti ceva asemanator dintre The Driver, The Blues Brothers si multe altele. Frumos, frumos orchestrat. Si nu doar pentru ca s-au facut niste alegeri inspirate la decoruri, haine sau masini, dar si pentru ca scenariul este senzational de bine scris, urmarindu-se atat eficienta constructiei personajelor, dar si cateva momente cruciale in dezvoltarea povestii.

Cu un stil atipic si deloc apatic, Baby Driver face o sincronizare „rautacioasa” a muzicii cu evenimentele, si niciodata in dezacord. Edgar Wright combina miscarile de muzical cu functiile unui thriiler pentru a livra unul dintre cele mai permisive filme ale acestui sezonde vara.

Filmul intra in cinematografe din 30 iunie si este distribuit de InterComFilm,

Vizionare trailer:

https://youtu.be/FB3AoTHiZjE