CineAmator

Ziua a doua de filme horror si fantastice de la Dracula Film Festival, continua cu prima in care productiile care au intrat in cursa pentru „Dracula Trophy”, ruleaza. O dezamagire amestecata cu putina nedumerire, dispersate in ordinea in care filmele au fost difuzate. Este ciudat cum conceptul de film horror limiteaza mana regizorala si imaginatia scenaristilor in vremuri in care se permite fara ingradire, aproape orice, la capitolul fantasme, simboluri, mituri si transpunere. Pentru a indreptati conceptul care sustine festivalul la care particip cu mare interes, am sa prezint filmele in ordinea in care mi-au placut, astfel ca primul dintre cele trei este, momentan, si preferatul meu pentru a fi declarat castigator.

The Canal (2014): Irlanda – trailer aici

Incadraturi estetice (ca sa fiu mai entuziasta), sunet ascutit si potrivit cadrelor, asa cum sunt cele mai potrivite scenelor de groaza, suficiente cat pentru a induce spaime. Cinematografia irlandeza nu este recunoscuta precum francezii sau spaniolii ca exceland la genul horror. De altfel, se remarca foarte rar si indeosebi cu drame. Cu putina inspiratie din „Sinister” (vezi arhivarile), si plusand pe tachinarile destepte ale spectatorului ca in cele cateva filme smart psihologice, „The Canal” reuseste sa prinda cateva momente simple, dar de efect, la care contribuie in rezonanta cu audienta, calitatea si jocul sunetelor. Te cam face sa regandesti pozitia abordata de „Yo’re Next”, acolo unde rolurile erau schimbate. Am apreciat interpretarea domnului Rupert Evans, continua dilema, indiciile date cu picatura si mutarea indrazneata din final. Il recomand amatorilor filmelor horror care fac din tema caselor bantuite o vanatoare.

Among The Livings (2014): Franta – trailer aici

Mi-am dorit foarte mult sa imi placa. Foarte, foarte mult. Incepe promitator, cu un joc bunicel pentru trei pusti care cred ca daca se revolta rezolva totul. In tema lui „The Goonies”, dar deloc naiv, in scenariul (nu chiar haotic), intra un dezgust nedorit. Ma refer la faptul ca introducerea stearpa nu ajuta intriga (relevanta), ba chiar sufera de goluri ce nu pot fi carpite nici macar cu fanteziile deduse/favorabile/ghicite/sugerate. Nici macar filmele slasher nu mai sunt ce-au fost, uitand mitul din spatele The Texas Chain Saw Massacre (Leatherface) sau chiar recentul „Smiley”. Este clar ca violenta este folosita, ca scenele gore nu lipsesc, ca avem intensitate in actul al treilea, dar asta nu contureaza un film bun. S-ar fi putut pregati ceva bun. O sa apreciez lipsa de menajament la capitolul duritate.

At The Devil’s Door (2014): SUA – trailer aici

Recunosc ca am clacat la el si ca, pe masura ce urmaream totul, ma intrebam daca nu cumva totul este o diversiune petru a-mi fi distrasa atentia de la ceea ce se intampla cu adevarat, urmand ca pe parcurs sa fiu asaltata cu rasturnari de situatii. Joc prost, scenariu subtire si putred (omul-purtator-paravan pentru diavol), dar totul aruncat intr-o ciorba searbada. Si pe cat de deranjat era pentru mine sa testez din viziunea (care?) textului/imaginilor/replicilor, pe atat de banala devenea pelicula. Un intro fugitiv, reprodus cand si cand, dar care nu justifica goana unui personaj spre nimic, si nici determinarea acelui chip al raului, spre evadare. Vreau de la un film horror explicatii si logica. Acolo unde se poate. Unde nu exista, inseamna ca se pluseaza pe scheme destepte sa imbete cu situatii dramatice.