“I measure man by how much he loves his children not by what the world has done to them.”
- Regizor: Russell Crowe
- Actori: Jai Courtney, Olga Kurylenko, Russell Crowe, Yilmaz Erdogan, Cem Yilmaz, Ryan Corr
- Gen: Drama, Razboi
- Premii: niciun premiu, 8 nominalizari
- Tara: SUA
- Durata: 111 minute
Debutul in lungmetraj al oricarui actor este mereu un subiect de disctutie. Fie castigi un public care iti aplauda intentiile (Clint Eastwood, Ben Affleck, George Clooney), fie esti etichetat intr-o versiune mai putin placuta si orice incerare viitoare va fi pusa sub semnul esecului (Eddie Murphy, Keanu Reeves, Madonna). Russell Crowe bifeaza un inceput promitator in aria de regie si primeste incurajari pentru proiectele viitoare, cel putin din partea mea. Cu „Water Diviner”, parte fictiune, parte productie de inspiratie reala, actorul capteaza emotiile cu masura care trebuie, face incadraturi ezitante, dar comode si isi ghideaza distributia pe o linie sigura, cat pentru a distinge ulterior dramele. Si ca tot vorbim despre distributie, m-am bucurat sa il vad pe Jai Courtney mai influent si cu tupeu.
Un stil old-fashioned pentru redarea si relatarea evenimentelor, uneori surprinse prin flashback-uri. Taramul australian nu a mai fost zona de subiect, inca de cand cu drama lui Baz Luhrmann cand facea un lucru similar: inchega conflictele personale cu infruntarile din razboi. Singura diferenta ramane cronologia. „The Water Diviner” se alatura listei impresionante despre filme in care australienii au luptat in Primul Razboi Mondial, de fiecare data alegandu-se alte drame: „13 Mend and a Gun”, „Break of Day”. Insa cel mai mult se apropie ca emotii, subiect si tematica de filmul lui Peter Weir din 1981, atunci cand ne fermeca cu fuga a doi australieni (Mel Gibson, Mark Lee) care ajung in campania de lupta a razboiului. Russell Crowe ne cucereste cu imaginile unei Australii salbatice (mai putin infatisate) si mai ales cu traditiile si asezarile turce, de acum un secol.
Dezavantajat putin de trailerul care arata din subiect mai mult decat necesar, filmul castiga prin faptul ca jongleaza intre trecut, prezent si aranjeaza piesele lipsa din nelamuriri, prin redarea chiar la locul faptei. Ceea ce incanta, dar este si pus sub semnul intrebarii. O explicatie ar fi tocmai simtamintele sale in calitate de om care gaseste apa in mjlocul secetei. Se insista pe relatia copiii-parinte, pe legatura care i-a motivat si care acum ii permite sa se afle totul. Pe scurt: doi parinti plang pierderea celor trei fii plecati pe front si disparuti in urma cu patru ani. Fiecare isi duce durerea in felul sau. O sinucidere il forteaza pe celalalt sa plece in cautarea raspunsurilor, sa afle ce s-a intamplat pe 7 aprilie, data ultimei insemnari din jurnal si sa aduca acasa osemintele. Este imbucurator ca, desi anumite elemente sunt previzibile, punerea in scena aduce o interpretare mai dramatica.
Cu „Water Diviner” Russell Crowe demonstreaza ca se descurca bine din spatele camerei, orchestrand o drama de razboi. Poate nu la fel de manipulator ca Steven Spielberg. As fi preferat sa renunte la idila impusa si sa ne fi lipsit de slow-motion-urile din intimitate; ar fi fost si mai credibil. Cu doar cateva minusuri, productia convinge si transmite, ruland in plan secund si fraternitatea cu dusmanul care acum empatizeaza cu durerea traita. Pentru a fi si mai clar, se foloseste de latimotivul simbolurilor din „The Arabian Nights”/ „1001 de nopti”.
Vizionare trailer:
nota film - 80%
80%
Nota
Leave a reply