“You had a career before the third comic book movie, before people began to forget who was inside the bird costume. You’re doing a play based on a book that was written 60 years ago, for a thousand rich old white people whose only real concern is gonna be where they go to have their cake and coffee when it’s over.”
- Regizor: Alejandro González Iñárritu
- Actori: Michael Keaton, Zach Galifianakis, Edward Norton, Naomi Watts, Andrea Riseborough, Katherine O’Sullivan, Amy Ryan, Lindsay Duncan
- Gen: Comedie, Drama
- Premii: 96 premii, 109 nominalizari (#86 top 250 IMDB)
- Tara: SUA
- Durata: 119 minute
O sa marturisesc ca, parte fiind din generatia care prinde euforia festivalurilor de premiere ca un criteriu de apreciere, am privit „Birdman” ca un produs mascat in vanatoare de statuete. Si am inteles ca nu poti umbla cu jumatati de masura: iti place scenariul, dar nu actorii, iti place muzica, dar nu distributia. Trebuie sa il tratezi ca un tot, desigur, fara a-i neglija neatentiile. Dar astea sunt mai putin evidente in tehnica, cat le poti distinge in datele unui scenariu care se preocupa (la fel de mult ca altele) de frustari, deprimari, criza varstei a doua sau relatii disfunctionale tata-fiica. Si nu ma feresc sa afirm ca Michael Keaton nu a fost nicicand un preferat de-al meu. Ba chiar il neglijam in aparitiile din filmele de duzina. Si se umfla in pene intr-un rol cu care ii sta al naibii de bine, pe care il manipuleaza dupa bunul plac pentru a deveni cea mai buna partitura din intreaga filmografie. Si cu cat coincidentele sunt mai multe, cu atat disperarea protagonistului castiga mai mult teren in ochii audientei.
Regizorul Alejandro Iñárritu opteaza pentru continuitate intre scene, mizand pe tehnica long take in relatarea povestii, astfel ca publicul nu paraseste niciodata terenul in care este introdus (un teatru real de pe Broadway). Se urmareste mereu un personaj, indiferent ca este aparitie principala, secundara sau episodica. Structura mentine filmul si nu-l lasa sa se prabuseasca (in ridiculizarea unui concept sau numirea excesiva a figurilor masculine cu trimiteri la talent vs. notorietate). Recunoastem in multe scene un Alejandro moralizator ca in „Amores perros” (2000) sau exagerat ca in „Babel” (2006). La un moment dat pune in gura lui Birdman si replica care dezamorseaza nelamurilire „People, they love blood. They love action. Not this talky, depressing, philosophical bullshit.”.
Dupa o pauza de sase ani, Michael Keaton intra intr-un proiect care ii resusciteaza cariera sau il lasa sa se retraga cu fruntea sus. Subiectul: un actor uitat de lume se agata de punerea in scena a unei piese pentru a iesi din anonimat. Gasirea actorilor potriviti se dovedeste o sarcina dificila, mai ales cand judeca si se preocupa doar de ironicul „nu ma uita” si se obliga sa nu faca compromisuri. Ii este propus Mike (Edward Norton), un actor de Broadway, autoproclamat dedicat si iubit de public/critica/sotie/prieten/colegi. Suferind de sindromul „scena este viata mea”, este poate doar o versiune mai meschina a autorului care-si insulta creatia.
Un ensemble cast din care se remarca fiecare cand isi revendica partitura, dar din care cei mai castigati ies cei doi partinitori ai framantarilor din afara scenei si de pe scena. Exista o imagine rasturnata de complementaritate intre regizor si actor. Riggan a fost candva actor si inca se agata de rolurile si faima dobandite cu decenii in urma, pentru a nu muri in anonimat, pe care de altfel il sperie perspectiva de a fi actor din nou. Mike marturiseste la un moment ca este viu doar interpretand; cand isi pune masca rolului se simte in largul sau. Cu multa incredere in genul caruia alege sa-si subordoneze productia, Iñárritu face din comedia-neagra mai mult o drama satirica despre fatarnicii, etichete si umileste cand prinde ocazia lumea perfida a celebritatii. Pentru un regizor atat de serios, exista un risc sa faca haz de necaz si rezulta uneori un haos. Sa nu uit: Naomi Watts forteaza deja-vu-ul cu o secventa via „Mulholand Drive”( SPOILER ceea ce poate constinui un indiciu major privind explicatiile necesare in intelegrea finalului.)
Povestirea in rama mijloceste adaptarea pentru piesa „What We Talk About When We Talk About Love” care devine doar un pretext in dezvoltarea psihozelor si ale pagubelor personajului lui Keaton. Fara a functiona pe principiul perfectiunii, pentru ca „Birdman” sufera de sindromul exagerarii prin metafore (rareori), filmul este cea mai buna gaselnita a lui Keaton care livreaza o partitura priceputa, calculata, profunda si atipica, pe fundalul nebuniei si al depresiei.
Vizionare trailer:
nota film - 95%
95%
Nota
Andrea Riseborough birdman emma stone filme comicsuri filme depresie filme micahel keaton filme oscar filme premiate filme supereroi omul pasare
Vezi si...
Leave a reply
4 Comments
Birdman - Omul Pasare | CinEmil
Un pic reticenta fata de film din cate vad 😀
dimpotriva 🙂 mi-a placut foarte mult. inca nu ma pot pronunta daca este favoritul meu la oscar pentru ca mai am de vazut (si le voi vedea pe toate), dar este ceva deosebit! ti-l recomand.
Lansare Blu-ray si DVD „Birdman sau virtutea nesperata a ignorantei" - CineAmatorCineAmator