Drama, Recomandari, Romantic

The Lake House (2006)

„Life is not a book, Alex. It can be over in a second.”

 Regizor: Alejandro Agresti
• Actori: Keanu Reeves, Sandra Bullock, Christopher Plummer, Shohreh Aghdashloo, Lynn Collins
• Gen: Drama, Fantastic, Romantic
• Premii: unpremiu si o nominalizare
• Tara: SUA | Australia
• Durata: 99 minute

Keanu Reeves este unul dintre actorii mei preferati, de fapt ocupa fara pic de subiectivism  primul loc intr-un clasament personal. Asta nu are catusi de putin legatura cu  placerea cu care am savurat „The Lake house”.

Este unul dintre acele filme la care revii de fiecare data cu aceeasi placere, desi stii intregul curs al intamplarilor; incepi prin a invata replici,  continui prin a te amuza si infuria odata cu personajele si sfarsesti prin a  le fi alaturi, pentru ca te-ai atasat atat de mult de ele, incat nu mai este suficient doar sa le urmaresti stand deoparte. Prima data am avut ocazia de a urmari filmul cu mai bine de cinci ani in urma, insa asta nu ma impiedica acum sa ii dedic o cronica, aducandu-l in actualitate.

Catalogat ca fiind static i s-a reprosat ca secenele lungi si esentiale au fost inghesuite spre sfarsit, „The Lake House” reuseste sa aiba ceva aparte si cucereste. Simplu, fara ezitari, fara ocolisuri, prin autenticitate  si o idee noua care adulmeca o tenta fortata de SF,  se claseaza undeva la granita filmelor bune spre foarte bune. Ca sa va faceti o idee despre film, am sa incerc o scurta descriere, fara a fura din farmecul de a descoperi singuri esenta peliculei.

Doctorul Kate Foster (Sandra Bullock), simte nevoia de o schimbare, lasand in urma casa in care a locuit. Hotaraste sa lase un bilet noului chirias Alex Burnham (Keanu Reeves) cu unele lamuriri, fara a spera la un raspuns. Alex observa o discrepanta intre descrierea facuta de Kate, astfel ca acestia vor descoperi ca intre ei exista o distanta… de doi ani. De aici inainte, relatia lor se va limita doar la randurile unor scrisori care traseaza viata lor, istorisindu-si fiecare experientele cu speranta ca  intr-o buna zi sa se intalneasca, sfidand soarta care desi i-a unit, ironic, ii  tine despartiti.

Nu doar timpul le va fi un impediment, astfel ca dramele pe care le traiesc, dezamagirile trecutului pentru unul, iubirile din prezent pentru amandoi si dubiile si visele din viitor pentru celalalt, vor turna un fond de nepatruns, plin de mister. A fost o  adevarata contemplare  sa urmaresc cum impactul avut de camin asupra fiecaruia dintre protagonist se va concretiza ulterior intr-un scop comun.

Premeditand parca, puntea timp-loc pe care acestia o vor gasi, casa este un complice discret al celor doi, fara siguranta ca vor reusi intr-o buna zi sa o si traverseze. Totul depinde de acum inainte de deciziile pe care unul le ia, in perioade diferite de timp, generand indirect  un impact inconstient asupra celuilalt. Este complicat, dar nu incurca, are dragoste, dar nu este siropos si este suficient de dramatic, fara a intrista. Proportia echilibrata intre aceste elemente este  un prilej de a te bucura de un film perfect de urmarit in orice moment.

Alex:  How’s your sunset?
Kate: It’s perfect.
Alex: I only wish you were here to share it with me

Rating autor: nota 8

Vizionare trailer

Vezi si...

3 Comments

  1. madaa at  -  Răspunde

    Buna, imi poti spune daca este coincidenta sau nu ca acel caine l-a dus pe Alex chiar in locul unde se afla logodnicul lui Kate, sau acest lucru se intamplase deja? Sunt curios daca acel caine s-a dus in acel loc din intamplare, sau voit, pentru a-i face pe cei 2 sa se intalneasca!

    • Angela at  -  Răspunde

      Buna, mada! Imi cer scuze pentru raspunsul intarizat, abia acum am vazut mesajul, care era in spam. Sa stii ca m-ai pus putin in dificultate, ca nu eram sigura ce sa raspund si cred ca pana acum nu m-am gandit prea mult la asta. Dar da, cred ca ai dreptate, cel putin asa am mai citit si teoriile altora. Cainele a servit mai mult pentru a-i aduce pe cei doi impreuna, iar cutia postala a fost doar un pretext pentru ca cei doi isi exprime intentiile si emotiile. Imi place sa cred ca asa este si ca acel caine s-a dus intentionat in acel loc. Uite aici ceva mai detaliat niste explicatii pe tema asta, daca ai rabdare sa citesti http://www.mjyoung.net/time/lake.html#question

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail