CineAmator

Vezi filmul Fata din tren: The Girl on the Train – la CINEMA din 7 octombrie

„- Officer Riley: So what did you do during those hours that night?
– Rachel Watson: I don’t remember, there’s some time missing.”

• Regizor: Tate Taylor
• Actori: Emily Blunt, Rebecca Ferguson, Haley Bennett, Justin Theroux,Luke Evans, Allison Janney, Édgar Ramírez, Lisa Kudrow
• Gen: Mister, Thriller
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
• Tara: SUA
• Durata: 112 minute

‘The Girl on the Train: Fata din Tren’ a fost comparat cu mult timp inainte de premiera cu glacialul ‘Gone Girl’, insa materialul cu care Fincher s-a jucat a fost unul mai stilizat, in comparatie cu ce a primit Tate Taylor in lucru pentru adaptarea romanului semnat de Paula Hawkins. ‘The Girl on the Train’ ar fi putut fi ceva mai intunecat, insa pilonii de sustinere ai ecranzarii sunt mai degraba interpretarile povestii decat povestea in sine, cea care porneste de fapt intregul interes pentru vizionare. Fara sa desconsider subiectul, pe care l-am devorat la lecturarea cartii, filmul pare uneori facut in graba si uita de interesul pentru unele detalii care contureaza contextele evenimentelor. Si totusi, thrillerul nu dezamageste, iar fanii povestilor cusute cu migala, construite ca un puzzle si care trebuie sa faca presupuneri pana la final cand se demonteaza toate teoriile, vor fi incantati sa adauge pe lista de filme cu rasturnari de situatie inca un titlu.

Tate Taylor este cunoscut pentru performantele inregistrate cu drama rasiala ‘The Help’ (79 de premii si peste 100 de nominalizari). Intr-un registru complet diferit, ‘The Girl on the Train’ incearca sa recreeze o atmosfera hitchcockiana, care ar contura perfect plotul plin de surprize. Uneori elanul regizorului de a servi subgenul noir face un favor subiectului (halucinatiile, lipsa de memorie), iar alteori rezolutiile asumate nu par a se integra tocmai bine in firul narativ. Tema voyeurismului este incredibil de ofertanta si exploatata suficient, tensiunea lipsind uneori in scenele esentiale.

Rachel Watson este divortata, somera, si traieste in minciuna in casa prietenei pe care o face sa creada in fiecare zi ca se duce la munca, la un job pe care nu il mai are de aproape un an de zile. Asta dupa ce problemele cu alcoolul au facut sa fie concediata. Tom, fostul sot, a parasit-o din aceleasi motive dupa ce a inceput o aventura in timpul casniciei cu agenta imobiliara, Anna. Astfel, Rachel dezvolta o obsesie bolnavicioasa pentru un cuplu pe care il urmareste zilnic din tren (I used to watch this perfect couple, they were the embodiment of true love). Le da nume diferite, le asociaza meserii diferite si ii idolatrizeaza pana la a proiecta in ei ideea de perfectiune. Lucrurile se schimba cand Rachel vede de la geamul trenului ceva care o tulbura, iar Megan, tanara pana atunci urmarita, este curand data disparuta.

Este incredibil de interesant sa faci teorii despre ce s-a intamplat si sa construiesti scenarii in baza doar a ceea ce ti se prezinta pa parcurs. Fiecare dintre personaje este considerat suspect, iar suspiciunile sunt indreptate fie catre un caz de rapire, catre o crima, fie catre parasirea angajamentului conjugal. Emily Blunt este fantastica si versatila, salveaza multe momente, iar izbuncnirile personajului sau sunt terifiant de bune (vezi improvizatia cu oglinda, confesiunea de la terapeut). Insa la fel de buna mi s-a parut si Haley Bennet, pe care o remarcasem initial in ‘The Magnificent Seven’. Din pacate restul distributiei pare una de decor, doar Luke Evans avand ocazia sa sperie intr-un moment scurt cand Emily pare sa infrunte un Benicio din scena finala ‘Sicario’.

Daca esti suficient de atent, revelatiile din final sunt previzibile. Insa imi place sa cred ca s-a reusit mascarea adevaratelor intentii pana in actul final. Odiseea psihologica devine atunci viscerala si violenta grafica este justificata pana la a atrage atentia si pentru a speria. Se face fain asta si fara fortare. Climax-ul intuit ca un sucker punch este redat cu abuz de prim-planuri, ceea ce nu este deloc gresit.

Regizorul se foloseste de  cadre de film intermitente pentru a aduce flashback-uri, care ar trebui sa aiba rol de a clarifica lucrurile. Doar ca uneori mai rau incurca, ceea ce din nou mi se pare un minus pentru cand s-ar fi dorit crearea de suspans.  Aproape tot filmul penduleaza intre momentele a trei personaje – Rachel, Anna, Megan, iar audienta este plimbat inainte si inapoi prin amintiri fragmentate ale celor facute de femei.

Un film fara compromisuri, despre care ti-ar fi usor sa spui ca arata partea urata a singuratatii. Prefer sa spun ca premisa isi dovedeste partea provocatoare din carte, iar scenariul lui Erin Cressida Wilson („Secretary”,  „Fur”, „Chloe”,  „Men, Women & Children”) este suficient de ascutit cat pentru a marca mai multe genuri si pentru a multumi fanii in cautare de mister, suspsans si drama, ambalate intr-o atmosfera greoaie si sufocanta. De bine, cum s-ar zice – mai ales la interpretari.

Vizionare trailer: