The Dig (2021)

Special

The Dig: Situl (2021) – Netflix

„From the first human handprint on a cave wall, we are part of something continuous.”

Regizori: Simon Stone
Actori: Carey Mulligan, Ralph Fiennes, Lily James, Johnny Flynn, Ben Chaplin, Ken Stott, Archie Barnes, Monica Dolan
Gen: Drama, Istoric
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
Tara: Marea Britanie
Durata: 112 minute
Premiera – din 29 ianuarie pe Netflix

„The Dig: Situl” este o productie originala Netflix, un film destul de simplu, dar cu usoare pretentii de film de arta, care functioneaza sau nu in fata curiosilor care cauta doar ceva de relaxare. Din pacate, ritmul lent, impresia si pe parcurs confirmarea ca nu se intampla nimic, plus revelatia din final ca totul a condus spre nimic, nu vor aplatiza din sentimentul ala de timp irosit. Iar asta in pofida unei distributii capabile, care este oricum dar nu de neglijat – Carey Mulligan, Ralph Fiennes, Lily James, Johnny Flynn, Ben Chaplin, Ken Stott, Archie Barnes, Monica Dolan. Regizat de australianul Simon Stone, filmul are la baza cartea cu acelasi nume din 2007, scrisa de John Preston, menita sa faca lumina in privinta unor evenimente din 1939, atunci cand diverse excavari au dus la descoperirea unei comori.

Suntem introdusi inca din primele secunde direct in poveste, fara vreo introducere sau ocolisuri chiar in contextul subiectului. Cu al Doilea Razboi Mondial gata sa izbucneasca, o vaduva instarita (Mulligan), angajeaza un arheolog amator (Fiennes) sa faca sapaturi pe proprietatea ei, convinsa ca aici se ascunde ceva de importanta istorica sub movilele de pamant. Atunci cand apar tot mai multe indiciii ca exista cu adevarat ceva valoros, multi altii se arata interesati, incercand sa discrediteze munca barbatului si asumandu-si meritul pentru contributiile lui.

Pe scurt, cam despre asta este vorba, iar pe parcurs mai apar diverse personaje episodice sau secundare, iar singurele de care iti pasa cu adevarat vin chiar din categoria asta – Lily James si Johnny Flynn livreaza si cele mai interesante si convingatoare roluri.

Cumva, simti pe tot parcursul vizionarii, ca productia este menita pentru ceva maret. Nu degeaba ar fi acele dialoguri puse pe fundalul unor scene de interior sau exterior, si nu s-ar irosi asa locatii doar pentru a-ti fi testata rabdarea. Din punct de vedere al imaginii, reprosurile ar fi inutile, pentru ca filmul face cinste temei, insa nimic care sa te manipuleze cat pentru a-ti pasa de ceva sau de cineva.

Cu toate astea, pana la final te simti putin pacalit, mai ales ca stii ca ar fi trebuit sa iti placa. Nu poti nega aspectul ala nostalgic si melancolic indus, despre scurgerea timpului, aproape ca un avertizment asupra faptului ca totul este trecator si ca fiecare civilizatie are un rol esential in dezvoltarea omenirii. As mai adauga la punctele esentiale ale povestii si modul in care fiecarui personaj i se permite sa isi recapete sau gaseasca demnitatea, intr-o forma sau alta, intr-un film ce pare mai degraba un documentar observational, dar cu limitari.

Un film de aproape doua ore despre niste sapaturi arheologice ar putea fi un pariu castigator. Cu toate implicarile actorilor in conturarea unor relatii mutuale de respect sau dragoste, performantele nu par a fi suficiente pentru a salva spectatorul de o experienta simpla ancorata in clisee. Ramane, totusi, relevant, pentru britanicii care pot descoperi pentru prima oara o drama care a stat ascunsa cateva decenii, asemenea unei fotografii care s-a estompat.

Piesa de epoca The Dig: Situl a gasit o poveste veche de exploatat si impresionanta de relatat, dar nu reuseste sa emotioneze si sensibilizeze atat cat, cel mai probabil, si-a propus, in pofida unui material ofertant. Poate si pentru ca nu exista niciun pic de miza, iar oportunitatile se risipesc la fel de repede pe cat apar (vezi decizia privind muzeul ales), iar plotul nu permite personajelor sa faca mai mult.

A mai scris despre film Malaezu