CineAmator

Bridgerton – serial Netflix

„Dear rider, if there is a scandal, I shall uncover.”

• Gen program: serial – drama, romantic
• Creatori: Shonda Rhimes, Betsy Beers, Chris Van Dusen,
• Actori: Adjoa Andoh, Lorraine Ashbourne, Jonathan Bailey, Ruby Barker, Sabrina Bartlett, Joanna Bobin, Harriet Cains, Bessie Carter, Nicola Coughlan, Phoebe Dynevor, Ruth Gemmell, Florence Hunt, Claudia Jessie, Ben Miller, Martins Imhangbe, Luke Newton, Regé-Jean Page, Golda Rosheuvel, Ruby Stokes, Luke Thompson
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
• Episoade: 8 –  sez 1,  TBA – sez 2
• Disponibilitate: pe Netflix din 25 decembrie

Serialul „Bridgerton” are toate datele necesare pentru a starni controverse, mai ales in randul pasionatilor de productii de epoca, care vor gasi diverse obiectii in modul scandalos cum perioada regenta este conturata. Productia Netflix are la baza seria de opt carti romantice scrise de Julia Quinn, care cel putin din adaptare, par o aglomerare de confetti cu personaje extravagante, atitudini sfidatoare si situatii ofensatoare din alte timpuri, dar cu etichete impunatoare. In ciuda modului vulgar – uneori – cum se raporteaza erei, serialul ar putea deveni un favorit al celor care au gasit in excentricitatea din „Gossip Girl” o placere vinovata. Cert este ca serialul va fi mai popular in randul audientei, decat pentru critici, iar pe mine m-a castigat, desi nu as fi crezut ca sunt chiar in publicul tinta.

Creat de Shonda Rhimes, de altfel primul sau proiect dupa ce a migrat spre Netflx, seria Bridgerton are opt episoade pe parcursul carora se construieste o poveste care fie va strange suspine, fie va starni revolte. Pentru ca este oricum, dar nu rezervat in sexualizarea protaginistilor si in scenele erotice, uneori la fel de estetice si obraznice ca cele cu care ne-au obisnuit creatorii „Outlander”. Raman, cumva, ceva retineri in creionarea claselor politice si in realismul privind istoria, de altfel asumate in abordare.

Suntem in anul 1813, in Londra, in universul aristocratilor, intr-o vara care nu anunta nimic din cele ce se vor intampla. In centrul povestii sta familia Bridgerton, condusa de Lady Violet Bridgerton (Ruth Gemmell). Fiica cea mare Daphne (Phoebe Dynevor) isi face debutul in societate, cu un inceput perfect aprobat de insasi regina, cand este prezentata la curte. Curand, aceasta incepe sa primeasca diversi pretendenti cu pretentii caraghioase ca sunt cei mai potriviti pentru ea, spre dezaprobarea fratelui mai mare. Lucrurile se complica atunci cand o gazeta semnata de o femeie incepe sa imparta zvonuri despre aceasta si despre cum interesul barbatilor fata de ea scade. Pe de alta parte, ducele de Hastings, Simon Basset (Regé-Jean Page) se bucura de o atentie nedorita, de la aceeasi sursa – Lady Whistledown – in ciuda intentiilor sale de a ramane singur si fara obligatii. Ocazie cu care cei doi, Daphne si Simon, gandesc un plan ca sa minta societatea ca sunt interesati unul de altul, pentru ca fiecare sa isi rezolve problemele. Ea incepe sa starneasca interesul potentialilor soti, el este salvat de presiunile de a gasi o sotie.

Lady Whistledown este naratorul dramelor si situatiilor in care personajele sunt surprinse. Vocea este asigurata de insasi Julie Andrews, care reuseste sa adauge o nota ironica, poate usor satirica la adresa familiilor criticate, mai ales pe cele care se remarca in societatea de nobili. Daca in prima jumatate a seriei te intrebi cine ar putea fi gazetara, in al doilea volum nu prea iti mai pasa de acest detaliu, pentru ca si povestea ia o alta directie si lucrurile sunt ceva mai complicate. Pana la urma, vorbim despre o piata a casatoriilor, una care este oricum dar nu simpla cand in joc sunt averi, nume de protejat, frumuseti nevinovate si aparente de pastrat.

BRIDGERTON – NETFLIX © 2020

Actrita Phobe Dynevor izbuteste sa faca din personajul sau un amestec delicat intre Jane Eyre,  Jo March, Elizabeth Bennet si Margaret Hale, iar Regé-Jean Page se adapteaza usor posturii de erou byronian, care vine la pachet cu traume, aroganta si putere de seductie.  Mai interesant decat modul cum cei doi se indragostesc as zice ca este ce urmeaza apoi – relatia lor ingropata in secrete, in juraminte si intr-o relatie asupra caruia nu exista control. Fac o pereche destul de atagatoare, ambii fiind cei mai cautati burlaci.

Ce au in comun personajele feminine din Bridgerton este faptul ca acestea sunt cumva prinse intr-o capcana – de sau spre care fug. De urmarit sunt si domnitele din familia Featheringtons, vecinii de vis-a-vis de Bridgerton, unde aici eforturile de a gasi soti pentru trei tinere nu chiar promitatoare, poate fi o sarcina mai dificila. Mai ales cand o amenintare vine chiar din interior.

Totusi, „Bridgerton” lucreaza doar la suprafata in a exploata tema diferentelor sociale. Claudia Jessie este, pentru mine, cea mai ofertanta in scenariu cu personajul sau Eloise, o tanara cu o alta viziune despre vremurile in care traieste. La fel de interesanta este Lady Danbury (Adjoa Andoh), care pozeaza atat in nasa, cat si in mama pentru Simon, impunandu-se prin intelepciune.

Ca nu este ce te asteptai de la inceput, devine evident din primele minute, la fel de clar ca pe masura ce idilele evolueaza, iti vei da seama ca te-ai atasat de personaje si ca investesti deja in preferatii din poveste. Americanii nu sunt la fel de sensbili cand vine vorba despre produciile de epoca, asa cum o fac britanicii, care inteleg prin astfel de proiecte candoarea scrierilor lui Jane Austen (un contrast uimitor intre adaptarile printre decoruri rurale de acolo si acestea urbane de aici). Personal, mi-ar fi placut sa decopar in „Bridgerton”, in relatiile de mame-fiice, emotiile care guvernau miniseria Wives and Daughters. Dar trebuie sa recunosc ca s-au folosit cum au trebuit de cateva dintre cele mai cliseistice ploturi din productiile de dragoste – intalnirile false si casatoriile de convenienta.

Nu poti nega, insa, factorul de spectacol care guverneaza multe scene din „Bridgerton”, si aici ma refer mai ales la scenele de exterior, cu o imagine superba, cat si la cele de interior, unde decoratiunile, costumele (undeva la 7000 de tinute cu un factor de fantasy aproape ca in „La Belle et la Bête”). Si dialogurile iti vor fi suficiente pentru a mai prelungi vizionarea, la care, poate, ai fi tentat sa renunti uneori. Iti garantez, insa, ca fiecare scena de bal pe care o vei urmari – si sunt destule – te vor cuceri: costume de gala in palete colorate, candelabre de cristal, bijuterii sclipitoare, incaperi fabuloase si alte detalii care adauga eleganta decorurilor – incepand cu acel intro tropical.

„Bridgerton” este un inlocuitor perfect pentru „Downton Abbey”, cel putin in ceea ce priveste aspectele glossy si elementele de soap-opera sau drame, insa nu la fel de cuminte. Serialul reuseste sa ofere o perspectiva diferita asupra casatoriilor din era regenta, altfel decat am invatat pana acum in productiile din acest subgen. Si asta fara sa sacrifice detaliile romantice ale unei idile si sa adauge picanterii si ceva tensiune. Nu livreaza acuratete istorica – poate doar in ceea ce priveste presiunile inaltei societati – asa ca mai bine bucura-te de calitate si de indrazneala conturata, de dialogul intepator, de atitudinile nepotrivite si cuceritoare, dar mai ales de dragoste, pusa (nu doar) in sarcina a doua personaje atragatoare si carismatice.

Bridgerton – vizionare trailer Netflix Romania: