CineCronici, Muzical

[REVIEW] La La Land (2016)

la-la-land-574990l„Here’s to the ones who dream, foolish as they may seem. Here’s to the hearts that ache. Here’s to the mess we make. She captured feeling, sky with no ceiling, the sunset inside with rain. Here’s to the ones who dream, foolish as they may seem. Here’s to the hearts that ache. Here’s to the mess we make.”

  • Regizor: Damien Chazelle
  • Actori: Ryan Gosling, Emma Stone, Rosemarie DeWitt, J.K. Simmons, Jason Fuchs
  • Gen: Musical, Romantic
  • Premii: 85 premii, 130 de nominalizari (la data publicarii)
  • Tara: SUA
  • Durata: 128 minute

Magie in pasi de dans, visuri implinite pe inimi frante, iubire acompaniata de strofe in versuri si un oras surprins mereu in amurg si in culori puternice (Linus Sandgren ne santajeaza cu imaginile) – „La La Land” a devenit filmul meu preferat al anului si, fara sa exagerez, castiga o titulatura pe care nu am mai acordat-o de foarte multi ani unei pelicule care sa ma fi impresionat intr-atat: capodopera omagiala. Un mix indraznet si fericit intre drama, muzica, dragoste si umor, „La La Land” marcheaza a treia colaborare a duo-ului carismatic Ryan Gosling si Emma Stone, dupa „Crazy, Stupid, Love” si „Gangster Squad”, de data asta renuntand la compromisuri pentru personaje.

Titlul filmului nu este intamplator, acesta definind un eufemism pentru un oras care permite pierderea simtului realitatii. Cu aprecieri care nu mai contenenesc si un palmares de premii care a depasit cateva zeci si care cresc pe masura ce se decerneaza tot mai multe festivaluri, pelicula este un spectacol cu coreografii ghidate de simplitate si muzica pusa pe note compuse in termeni la fel de simpli. Tocmai asta ii acorda un rafinament aparte – fara complicatii, fara metafore, dar cu atatea simboluri si interpretari ascunse prin dialoguri si cantece.

Are regizorul Damien Chazelle o eleganta aparte in a reda povestea unei idile, in acorduri de jazz cu nostalgia unor filme clasice – nu degeaba ne plimba prin studiouri de filmari si ambii protagonisti sunt doi artisti indragostiti care ratacesc printre aspiratii. El este un nostalgic care se zbate sa nu lase in uitare un stil de muzica pe care il promoveaza: jazz-ul. Ea este o tanara aspiranta la o cariera in actorie, dar cu prea putin noroc pentru a fi remarcata. Se intalnesc, se motiveaza dar pe parcurs unul dintre ei isi arunca aspiratiile si se minte ca e suficient asa. Si audienta nu mai mesteca popcorn – uita sa respire pentru ca tot spectacolul asta este minunat in tristetea efemera sau in bucuria de moment.

Pe cat de frumoase sunt intro-ul si epilogul, pe atat de captivanta este naratiunea surprinsa intre. Dar sa revenim la „Another Day of Sun” sau la inceputul ala frenetic, energic, ametitor si aproape imposibil de realizat, rupt parca din cel mai nebunesc vis al oricarui consumator de musicaluri.  Un triumf ca o capodopera care va ramane memorabil pentru totdeauna – nu pentru complexitatea cu care a fost realizat, mai ales pentru teasingul nemernic cu care suntem santajati inca de la inceput. Sau pentru ca te trimite (din nou) in era MGM fara sa faca nici cel mai mic efort. Plus ca de aici incepe duelul dintre eroii nostri, pana sa faca duete prin viata si pe scena artistica.

Numarul asta este egalat, dar nu depasit, de protagonistii care valseaza melancolic intr-un planetariu aproape recreand magia capturata pentru totdeauan de Gene Kelly si Leslie Caron in „An American in Paris. Mai suntem captivati si de „Someone in the Crowd” facut spre final cu un slow motion care transpune asteptarile si aspiratiile protagonistei, dar laitmotivul principal, cel care da si dinamica filmului este „City of Stars” al lui, reluat si ca duet, cand doare mai putin la inceput, fata de cum se simte spre final.

Filmul „La La Land” are cateva referinte – unele evidente, altele mascate – la filme clasice care au marcat cinematografia: Casablanca, Les Parapluies de Cherbourg, West Side Story, Top Hat, The Band Wagon, Singin’ in the Rain. Se fac in diverse ocazii si cu felurite moduri – atat de acaparant incat de fiecare data apreciezi tot mai mult calitatea a ceea ce Chazelle a reusit sa faca. „La La Land” a fost scris cu mult inainte de „Whiplash”, asadar tocmai succesul celui din urma  a facut posibila realizarea musicalului. Suntem plimbati prin alee de studiouri de filmari, umbrite de umbra unor clisee – cafeneaua actorilor, intalnirea la cinema, muzica jazz si plimbarile pe stradute inguste si pustii. Si ne place, ba chiar multimim.

Ryan Gosling si Emma Stone sunt fermecatori, cuceritori cu personajele inocente, intr-un musical revigorant si melancolic pe care trebuie sa il vedeti, chiar daca nu sunteti fani ai subgenului. „La La Land” incanta simturile, topeste inimi si te santajeaza cu o muzica pe care o fredonezi cu mult timp dupa. Insa tot show-ul asta este remarcabil mai ales pentru ca este scris si interpretat impecabil – o scrisoare de dragoste pentru visatori si incapatanati.

Il revad si poate intre timp imi mai sterg zambetul asta tamp de pe fata, ivit de la primele scene de dans. Un elogiu adus cinematografiei, muzicii si unei epoci. Oh, si poate reusesc sa ma impac cu gandul ca aceasta cronica nu ii face dreptate.

Filmul a intrat in cinematografe din 23 decembrie si este distribuit de Freeman Entertainment.

Vizionare trailer:

Loading...

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.