Povestea mea cu Michiel Huisman – fangirling incoming – a inceput tarzior, cand l-am remarcat pe domn in serialul „Game of Thrones”. Stiti voi, atunci cand completa idila fugara a lui Daenerys cu individul ala care arata intr-un fel intr-un episod, apoi altfel in al doilea, dar niciodata cum era descris in carte.
De origine olandeza, actorul este un artist cu mai multe talente – canta, este compozitor. A jonglat atat cu productii olandeze, cat si cu cele englezesti. Cariera si-a inceput-o prin 1998, cand debuta intr-un soap-opera, avand si aparitii episodice prin diverse productii de televiziune. Timp in care a fost si parte din trupa Fontane.
Abia cand a aparut in rolul lui Daario Naharis in „Urzeala Tronurillor” a inceput si popularitatea dumnealui. Si de atunci ma laud si eu ca mi-s tare fana. Asa se face i-am cam devorat filmografia – recomand miniseria „Harley and the Davidsons”, filmata in Romania.
Pentru ca am tot spamat cu „Scrisori din insula Guernsey„, am decis sa va spun care sunt cele cinci filme preferate cu el in leading rol. Da, cred ca aveam nevoie doar de o scuza ca sa scriu despre filmul ala de pe Netflix. In orice caz, iaca mai jos filme romantice si cool cu Michiel Huisman, demne de luat in seama.
Posibil sa il mai fi vazut pe actor prin: The Young Victoria (2009), World War Z (2013), Wild (2014), Orphan Black (6 ep.), Nashville (13 ep.), Treme (35 ep.)
Michiel Huisman: TOP 5 filme preferate
- The Guernsey Literary and Potato Piel Pie Society (2018) – vezi trailer; filmul ruleaza pe Netflix
Stiti cum este cand va indragostiti de o carte si apoi aflati ca va fi adaptata? Este un entuziam vecin cu nebunia, mai ales daca distributia este una pe placul tau. Mie mi s-a intamplat ultima oara asta cu “The Guernsey Literary and Potato Piel Pie Society”, film care a beneficiat in ecranizare de prezenta lui Lily James, Michiel Huisman, Glen Powell, Jessica Brown Findlay, Katherine Parkinson, Matthew Goode, Tom Courtenay si Penelope Wilton. Un fel de mini reuniune „Downton Abbey”.
In anul 1946 o intalnim pe Juliet Ashton incercand sa isi revina, ca toti ceilalti, dupa traumele unui razboi necrutator. Aceasta incearca sa isi promoveze ultima carte si sa gaseasca un nou subiect de scris. Atunci cand primeste o scrisoare de la un barbat din insula Guernsey, care ii cere indicatii despre un autor, cei doi incep o serie de corespodente si ajung sa imparta diverse memorii. Curand tanara afla despre modul cum locuitorii de acolo au trebuit sa se adapteze in vremuri de razboi si cum i-a ajutat un club de carte infiintat in acele vremuri.
- Irreplaceable You (2018) – vezi trailer; filmul ruleaza pe Netflix
Daca va plac dramele romantice in care se insereaza si ceva umor de dragul artei si pentru a indulci cumva amarul situatiilor, atunci “Irreplaceable You” s-ar putea sa va satisfaca. Plus ca si distributia este una notabila – Gugu Mbatha-Raw (sper ca ati vazut “Belle”) si Michiel Huisman.
Productia incepe cu finalul, de fapt cu punctul final narat de personajul principal care te anunta inca de la inceput ca a murit. Si te duce inapoi la punctul cand era sanatos si afla ca este bolnav. Este vorba despre o tanara care nu dadea niciun semn de slabiciune, pana cand descopera in urma unor analize, de la care spera sa afle ca este insarcinata, ca are cancer.
Intregul film insista asupra relatiei sale cu cel care ii este sot si incercarile ei de a se asigura ca dupa ce ea nu va fi, lui ii va fi bine. Se arata totodata si de ce isi sunt atat de devotati unul altuia, intreaga poveste incepand de cand cei doi erau copii.
- The Ottoman Lieutenant (2017) – vezi trailer
„The Ottoman Lieutenant” nu a fost prea bine primit de critica, dar nici ca-mi pasa prea mult. In rolurile principale apar Michiel Huisman, Hera Hilmar, Josh Hartnett si Ben Kingsley, acestia interpretand personaje prinse in tumultul primului Razboi Mondial, in ultimele zile dinaintea caderii Imperiului Otoman.
O femeie puternica si independenta paraseste confortul caminului, dupa ce intalneste un doctor care ii deschide perspectivele. Acesta conduce un centru medical in Imperiul Otoman, un loc exotic si periculos deopotriva. Aici intalneste un locotenent in armata turca, unul de care se indragosteste. Doar ca este curand perceput ca dusman.
- 2:22 (2017) – vezi trailer
Recunosc ca filmul „2:22” asta este putin ciudat, cel putin spre final cand primesti si o explicatie. Una care scartaie putin, dar pentru care nu mustacesti prea mult pentru ca nu este atat de importanta pe cat ai crede.
Important este cat de frumosi sunt actorii si cat de bine le sta impreuna. Urmarim cum existenta obisnuita a unui individ este schimbata complet atunci cand incepe sa retraiasca aceleasi evenimente in fiecare zi, in aceeasi maniera, totul oprindu-se mereu la ora 2:22. Curand incepe sa isi dea seama ca intalnirea cu o tanara (Teresa Palmer) de care s-a atasat la prima vedere, ar putea fi raspunsul la cele ce i se intampla. Despre coincidente si destine.
- The Age of Adaline (2015) – vezi trailer
Vai, dar cat ador atmosfera filmului asta! Un titlu care m-a inspirat sa scriu si un articol dedicat filmelor cu calatorii in timp. Si la care revin cu drag de fiecare data cand vreau sa revad un cuplu fermecator pe marele ecran – Blake Lively si Michiel Huisman in „The Age of Adaline„.
Ea traieste retrasa si nu vrea sa atraga atentia asupra ei. Are un secret si singura care il stie este fiica ei, mai batrana decat ea. Asta pentru ca in urma unui accident, femeia a incetat sa mai imbatraneasca. Iar asta a inceput deja in urma cu cateva decenii. El este fascinat de frumusetea ei si ar face orice pentru a o cunoaste. Incet si sigur, ea isi da armura jos si se apropie de el, desi este constienta de riscurile pe care le implica relatia lor.
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply