CineAmator

“ The Road to Reality… Don’t  wanna be going there!”

Fericirea este o stare de bine,  de mulțumire sufletească intensă si deplină,asociata cu implinirea, iubirea, joaca, ciocolata, sexul… spuneti-i cum vreti. Ideea este ca fericirea este o stare care pe cat de usor apare in viata noastra, pe atat de repede dispare… si tine asa de putin…

Oamenii se impart in doua categorii : cei care au uitat cum e sa traisca si sunt incorsetati in grijile cotidiene, ursuzi si lipsiti de orice speranta de mai bine.

Exista la fel de bine oameni ca Poppy (aka Pauline- interpretata de Sally Hawkins , actrita de care sincer nu am mai auzit pana acum, insa o surprinza placuta), oameni care sunt veseli, nepăsători la grijile care i-ar sufoca. nu iau viaţa prea în serios, preferand întotdeauna distracţia muncii. Zambetul le este tatuat pentru totdeauna pe buze si este uneori molipsitor daca le dai ocazia sa ii cunosti.Vor avea multe de oferit.

Filmul, vazut cu cateva minute in urma, este unul fresh, revigorant, diferit de ceea ce m-am obosnuit pana acum. Subietul: fericirea si modul in care alegi sa ajungi la ea, fara frica de a fi o stare efemera. Este o exploatare profunda si plina de emotie a unuia dintre cele mai misteroase stari si nu depaseste cu nimic limitele cunoasterii.

Personajul principal este un copil in pielea unui adult. Nu este clasica poveste a lui Peter Pan, insa desi a crescut si si-a acceptat responsabilitatile impuse varstei de 30 de ani, alege sa vada lumea prin aceeasi ochi cu care o privea in urma cu 20 de ani, fara a se consuma prea mult cu grijile cotidiene.

Fiecare situatie intampinata este tratata cu un ras zgomotos si contagios, intreaga lumea indragostindu-se pe loc de nebunia, iresponsabilitatea ei traduse intr-un optimism imbatabil.

Filmul nu are nici un inceput, nu are sfarsit asa ca nu face decat sa prezinte efervescent emotii si sentimente tipic umane, la care nu stam sa reflectam niciodata suficient incat sa le gasim un sens, daca exista sau nu un motiv pentru care suntem asa diferiti.

Poppy isi iubeste prietenii, isi iubeste instructorul auto artagos (incadrat perfect in tipologia individului vesnic nemultumit), isi adora munca si elevii pe care ii are in grija si il va iubi pe barbatul care va intra in viata sa mai tarziu decat a sperat, insa asta va fi suficient pentru ea, fara a incerca sa gaseasca prea multe explicatii

Filmul nu va fi gustat de oricine tocmai prin modul inedit de oglindire al scenariului, poate ca nici actorii nu sunt cei holywodieni cu care ne-am obisnuit, insa daca te-au prins  primele minute de veselie si culoare, mai tarziu nu se vor dezminti oferind o puternica sondare a vietii si implicatiile sale

O parere simpla si sincera:”Some may be cheered. Others will be irritated”