Biografic, Special

American Made – Barry Seal: Trafic în stil American

„My name is Barry Seal. Some of this shit really happened. It really did.

  • Regizor: Doug Liman
  • Actori: Tom CruiseSarah WrightDomhnall Gleeson, Caleb Landry Jones, Jayma Mays, April Billingsley, Jed Rees, Benito Martinez
  • Gen: Actiune, Biografic
  • Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
  • Tara: SUA
  • Durata: 115 minute

Imi place sa compar povestea din American Made cu amestecul de gaguri din War Dogs. Pe langa o colaborare absurda intre infractori si forte politice, cele doua filme mai au in comun si umorul sec in ceea ce priveste modul cum au ales sa construiasca personajele. „Turbulente” nu prea sunt, cel putin nu in modul cum se prezinta faptele, ci poate doar cand vine vorba despre neglijarea unor personaje, de care oricum nu-ti pasa. Una dintre premierele bune ale acestui an, Trafic in stil american il aduce pe Tom Cruise din nou in rol de pilot, dupa ce in 1986 impresiona cu Top Gun. Doar ca aici face un rol mai complex.

Barry Seal este un aviator plictisit si iresponsabil. Cel putin asa il vedem la inceput. Totusi, in ciuda acestor calitati, pare a fi cel mai bun din domeniul sau. La sfarsitul anilor ’80, atrage atentia CIA, care il recruteaza intr-un program secret pentru a face poze insurgentilor comunisti din Sudul Americii. Lucrurile nu sunt deloc simple, banii sunt putini si beneficiile nu cele pe care le astepta. Profitand de prima ocazie ivita, Barry accepta sa lucreze pentru cartelul de droguri Medellin din Columbia, condus de insusi Pablo Escobar (il stiti din serialul Narcos de la Netflix). Pe masura ce operatiunile devin mai dese si ramificatiile actiunilor sale se complica, astfel ca Barry intra intr-un joc periculos. Insa se imbogateste pana peste limita, iar asta atrage atentia.

Barry Seal: povestea adevarata a celui care a facilitat traficul de droguri pentru Pablo Escobar

Firul evenimentelor este intrerupt uneori de interventiile facute de Barry, care se pare ca si-a inregistrat pataniile din ultimii opt ani (cam cum vedeam in Goodfellas (1990) sau Casino (1995), mai ales in ceea ce priveste schemele care au dus la crearea unui imperiu financiar si ulterior prabusirea lui). Regizorul profita astfel de scenariul lui Gary Spinelli ca sa accelereze ritmul unor povesti, care devin din ce in mai nebunesti. Si rareori te lasa sa respiri pentru ca, inainte de a fi un biopic inspirat de viata reala a lui Barry Seal, American Made este si un thriller de actiune bine concentrat.

Iar Tom Cruise se pricepe sa se descurce in astfel de momente, fiind omul potrivit la momentul potrivit – avid de rasete si de multa alergatura. Ii sta bine, ce-i drept, mai ales ca a iesit putin din zona de confort in care se complacea. Dar nu el poarta tot filmul, pentru ca de multe ori este insotit de Domhnall Gleeson, un actor ofertant si cameleonic. Mi-a placut foarte mult cum i-a pus personajului in valoare aroganta si lipsa de interes. La polul opus este Sarah Wright. Din pacate personajul ei nu are o voce puternica, fara insa sa fie vina acesteia. Ci faptul ca toate aparitiile ei s-au rezumat la „sotia care (se) multumeste”.

Construit ca o comedie neagra, „American Made”aproape ca face ca alegerile dubioase ale protagonistilor sa fie scuzabile. Puse pe seama naivitatii si a lacomiei, filmul nu se teme sa laude sistemul libertin al Americii. Unul dintre filmele alea bine facute din 2017, care urmareste o idee sigura pana la capat, fara compromisuri: aceea de a face un portret cat mai critic a unor evenimente si haosul care a urmat. Prezentearea tip „haz de necaz” este un punct forte.

Vizionare trailer:
https://youtu.be/AEBIJRAkujM

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail