CineAmator

Autorul articolului este un mare pasionat de filme, asa ca nu mai am nevoie de nicio altfel de informatie despre dumnealui, desi nu ne cunoasteam oficial. Propunerea de a-i gazdui un articol nu s-a lasat cu negocieri, mai ales cand am inteles ca ce poate oferi este valoros si cu informatii din lumea filmului, cea mai mare slabiciune a mea. Asadar, fara alte introduceri, iata primul articol de pe CineAmator al lui Alex Tarau, un top cu filme pe care le puteti rata, doar pentru ca nu ruleaza pe marele ecran:

Cele mai frumoase filme sunt cele independente. Dar, din pacate, majoritatea cinematografelor romanesti sunt interesate doar de blockbustere si pelicule care genereaza foarte multi bani, deci ce este mai bun ramane de multe ori pe afara. Partea buna este ca traim in era internetului, cand este mai usor ca niciodata sa vezi orice film iti doresti, la orice ora iti doresti, si desi nu incurajez astfel de fapte, daca sunt in scopul vizionarii unui film de calitate care nu poate fi accesat prin alte mijloace, am sa le sustin. Deci, fara alte adaugari, aici sunt 10 dintre cele mai bune filme din 2015 care nu au fost lansate in Romania. – Am ales data lansarii in SUA sau premiera europeana ca punct de reper.

• 10.  A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (Roy Andersson)

Lucrurile absurde, iesite din comun, vor fi mereu cele mai amuzante, iar o lucrare de arta care combina umorul cu un mesaj filozofic discret este ceva de tinut minte. Dar A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence nu este un film in propriul sens al cuvantului. Eu, personal, il vad ca pe o galerie de picturi; picturi care arunca o viziune foarte intunecata asupra conditiei umane. Nimic nu este fericit in ele, si totusi este amuzant. Desi ele caracterizeaza viata pe care o traim, este un element absurd in ele care te obliga sa razi. Si de multe ori exagerez cand compar un cadru dintr-un film cu o pictura de dragul de a spune ca e frumos, dar cand vorbesc despre acesta, nu ma refer la faptul ca filmul e frumos. Filmul nu este frumos. Foloseste culori rasuflate ca sa arate decoruri care sunt de obicei seci, dar camera care sta mereu pe trepied si observa totul dintr-un colt, exact ca si ochiul unui pictor, face din film ceva special si unic, si sunt sigur ca ar fi aratat si mai bine pe un ecran de cinema.

• 9. ’71 (Yann Demange)

Nu imi vine sa cred ca acest film este inspirat din evenimente istorice. Pe tot parcursul sau am avut impresia ca ma uit la o poveste post-apocaliptica, sau ceva setat intr-un viitor indepartat distopian. Oroarea si haosul simtite pe strazile orasului irlandez Belfast mi-au amintit de Escape from New York-ul lui Carpenter, si cred ca si doar acesta este un motiv destul de bun incat sa consider ca ’71 si-a indeplinit misiunea. Dar impreuna cu prestatia dedicata a tanarului Jack O’Connell si a catorva scene de actiune complet neasteptate filmate cu clasicul shaky-cam, suspansul s-a ridicat aproape pana la nivelul Children of Men, care este o realizate impresioanta daca ma intrebi pe mine.

• 8. When Marnie Was There (Hiromasa Yonebayashi)

Desi nu este la fel de impresionant ca si inocentul My Neighbor Totoro sau aproape intunecatul Spirited Away, When Marnie Was There aduce o poveste delicata si frumoasa despre maturizare, prietenie si descoperirea propriei persoane. Jucandu-se cu temele recurente pe care ni le-au oferit studiourile Ghibli de-a lungul anilor si aducand imagini superbe, pline de detalii, acest film este o experienta emotionanta si putin ciudata, pastrand ceea ce nu tine de realitate la un nivel mai scazut decat de suntem obisnuiti de la un anime. Da, nu este regizat de Miyazaki sau Takahata, si nici macar nu este mai bun decat debutul acestui regizor, dar When Marnie Was There reprezinta o bucata proaspata, originala si frumoasa din repertoriul impresionant al studiourilor Ghibli.

• 7. While We’re Young (Noah Baumbach)

Ce ciudatenie de film. Sincer, imi este greu sa imi gasesc cuvintele, sa spun de ce imi place ceva ce nu inteleg. Dar Noah Baumbach este un artist care are „Bach” in nume, deci ce putea sa fie rau aici? Nimic nu a fost, dar filmul a jucat la sigur pe aproape tot parcursul sau, ca dupa sa loveasca cu un act final complet neasteptat si cu o incheiere foarte brusca si fara sens – si cred ca acesta este unul dintre lucrurile mele preferate la While We’re Young. Asta si umorul, atmosfera feel-good care la sfarsit se transforma in ceva care te face sa urasti rasa umana si nu ofera niciun deznodamant. Nu cred ca mesajul acestui film a ajuns pana la mine, dar dialogul scris cu dexteritate a ajuns, si mi-a amintit in totalitate de unele momente din viata mea. Si da, am cautat microfoane la mine prin casa si nu am gasit nimic, deci Baumbach este unul dintre cei mai talentati Bach din istorie.

• 6. It Follows (David Robert Mitchell)

Pentru protagonista principala a acestui film, iadul incepe dupa ce „partida” ei cu un tip devine un cosmar. Si urmarile pot fi definitia a ce va insemna horrorul modern. Filmul scris si regizat de David Robert Mitchell schimba regulile si nu se bazeaza pe socuri ieftine, mult sange sau cadavre. Isi face treaba intr-un mod linistit si calculat. It Follows nu face parte din acel gen tipic, reciclat, neinteresant de horror. Reuseste sa te sperie prin atmosfera si momente infioratoare, pline de suspans. Dar este in acelasi timp un film frumos, pentru ca are niste imagini uimitoare si o coloana sonora incredibila care face o treaba excelenta in dezvoltarea unui ton dominant. Si comparatiile cu stilul lui John Carpenter sunt complet meritate.

• 5. What We Do in the Shadows (Jemaine Clement, Taika Waititi)

In sfarsit un film cu vampiri in care poti sa iti scunfunzi dintii! What We Do in the Shadows sufera de niste greseli critice care, in mod normal, ar fi steaguri rosii pentru mine, ca si editarea proasta sau lipsa unei intrigi, dar tinand cont ca aceasta este povestea unor vampiri din Wellington, „greselile” acestea se potrivesc, fiind parte din viata lor de zi cu zi. Desi mockumentary-urile sunt foarte riscante si de obicei ajung sa fie ridicole, cum a sfarsit si 7 Days in Hell, lansat tot anul acesta, What We Do in the Shadows reuseste sa isi pastreze atmosfera comica si placuta pentru ca isi trateaza personajele principale ca si pe niste oameni normali care duc o viata normala, desi sunt compet opusul acestor doua lucruri. Sunt sigur ca ar fi fost o experienta si mai frumoasa daca l-as fi vizionat intr-o sala plina de cinema.

• 4. Lost River (Ryan Gosling)

Lost River, fiind un film expresionist, nu este atat de mult bazat pe poveste cat pe emotiile si experientele traite de personajele sale pe care incearca sa le capteze prin detalii senzoriale, culori vibrante si puternice, si o atmosfera tensionata. Este o experienta audio-vizuala care se afla in aceeasi vena estetica cu Spring Breakers si Only God Forgives. Pe langa ca este o desfasurare de brilianta cinematografica si compozitionala, Lost River semnaleaza aparitia unui nou regizor cu un stil pe care nu il vei uita usor. In urma unor colaborari cu unii dintre cei mai mari cineasti ai momentului in filme precum Drive, Crazy Stupid Love, The Place Beyond the Pines sau multe altele, Ryan Gosling a reusit sa invete niste tehnici superbe. El si-a concentrat cu succes toata energia intr-o pelicula psihedelica si mistica. Cu o coloana sonora minunata, nuante feroce de neon, un treatru suprarealist macabru, o pereche de antagonisti ciudati, si o intunecata, dar magica folosire a alegoriei, pot sa spun cu usurinta ca Lost River este barfit pe nedrept.

• 3. Going Clear: Scientology and the Prison of Belief (documentar, Alex Gibney)

Nimeni nu a vrut sa vorbeasca in mod public despre experientele sale legate de aceasta religie controversata, lucru care mi se pare normal, avand in vedere felul in care liderii scientologi „controleaza” situatiile similare. Dar, imi parea o oportunitate pierduta. Going Clear sta ca un blestem jurnalistic asupra unui cult care a distrus milioane de vieti. Totusi, este realizat intr-un mod calm si gradual. Prezinta la inceput aparentele si continua cu adevarul substantial si socant. In acest fel a reusit sa ma captiveze complet. Un documentar este menit sa schimbe mentalitatea audientei, iar pentru mine, Going Clear a reusit sa faca acest lucru mai bine decat orice am vazut sau citit inainte legat de scientologie. Este nelinistitor sa realizezi cat de multa putere au unii oameni si cat de mic esti tu, in comparatie cu ei.

• 2. The Voices (Marjane Satrapi)

The Voices este o combinatie inteligenta intre comedie neagra, teroare, suprarealism si tragedie. Prestatia lui Ryan Reynolds si povestea atenta care continua sa ne aminteasca sa nu o luam in serios sunt cele mai puternice puncte ale acestei aventuri psihedelice. Te face sa impartasesti nebunia personajului principal mai bine decat majoritatea filmelor cu psihopati. Te face sa vezi lumea prin ochii unui om cu probleme mintale. Gandeste-te la The Voices ca la o intalnire intre clasicul Psycho si sangersoul serial Dexter: este o productie cu multe scene deranjante si cu un final foarte straniu.

• 1. Corn Island (George Ovashvili)

Din 1895 si pana in prezent, regizori ca si Dziga Vertov, Alfred Hitchcock sau chiar si Michelangelo Antonini ne-au dovedit ca nici povestea, si nici jocul actoricesc nu sunt cele mai importante lucruri intr-un film, ci imaginea. Forta bruta a acestui element a reusit sa intreaca orice alta forma de a transmite emotii, iar George Ovashvili pare sa inteleaga asta. Corn Island este un film independent, si este foarte lent, lucru care a devenit deja un cliseu, dar acesta este unul dintre cele mai mari plusuri ale sale. Este unul dintre filmele care trebuie sa fie asa. Are sub 10 replici de dialog in cele 100 minute din durata sa, si prezinta o poveste simpla, lucruri care i-au adus peste 20 de premii, dar probabil ca trasatura care l-a facut sa fie atat de bun si apreciat este faptul ca vorbeste fara cuvinte. Corn Island ne arata ca nu ai nevoie de discutii expozitive sau de conversatii inutile, revenind la vechiurile obiceiuri a ceea ce inseamna cu adevarat „film”, si incercand sa construiasca un limbaj dedicat strict acestei arte si complet diferit de teatru sau pictura, locuri care au influentat prea tare universul audio-vizual. Avem nevoie de mai multe filme ca si acesta.

Author Bio: Acest articol a fost scris de Alex Tarau, un tanar pasionat de filme si realizator de scurt-metraje ale carui publicatii le puteti gasi pe https://filmulzilnic.wordpress.com sau in unele numere din ziarul Taifasuri.