CineAmator

In 2008 Bryan Bertino facea echipa cu Liv Tyler si Scott Speedman pentru a aduce pe marele ecran un mit urban. Unul despre o familie atacata de niste mascati, intr-un joc psihologic de-a soarecele si pisica. A rezultat unul dintre cele mai cool filme thriller, cel putin din perspectiva intrigii. Desigur inspiratia a venit nu dintr-o poveste luata ca atare, asa cum reclama, ci din atacurile facute de secta familiei Manson.

La 10 ani distanta filmul beneficiaza de un sequel, fara legatura neaparat cu povestea din primul. Avem aceleasi elemente specifice unui (aproape) slasher movie, poate ceva mai grafic in unele scene fata de original. Cu o atmosfera sufocanta si tensiune asa cum trebuie unui thriller care respecta genul (buna alegere pentru muzica anilor ’80), Prey at Night nu reuseste sa egaleze primul film, dar ramane suficient de bine facut cat sa placa fanilor.

La finalul primului filmului una dintre replici era „it’ll be easier next time„. Acum vedem concret ce a inseamna „data viitoare”. O familie planuieste un weekend intr-un resort de rulote. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o escapada de oras se transforma intr-un cosmar cand trei persoane mascate incepe sa ii tachineze. Asta pe masura ce intunericul se instaleaza si joaca devine una cu mize de supravietuire.

Aici este ceva mai greu sa empatizezi cu personajele, poate si pentru ca nu au o dezvoltare foarte buna si scenariul nu le avantajeaza. Drama din interior este una banala, iar cliseele care ii urmaresc pe tot parcursul, din nou nu ii fac mai placuti, mai ales ca iau mereu decizii gresite

Nu m-au deranjat scenele repetitive cu fuga si ascundere pentru ca sunt schitate asa cum trebuie, cu suspans (vezi scena cu piscina, cu neoanele). In plus si locatia este una ofertanta, izolata. Surpriza sta in faptul ca este interesant sa vezi intr-un slasher movie cine (nu) va supravietui, pentru ca se pare ca filmul incearca sa se indeparteze de stereotipurile specifice, antagonistii fiind nu tocmai in siguranta.

Se detaseaza cumva de traditia succesorului sau si Prey at Night are o buna parte din actiune in exterior. Si daca acolo aveam doar un cuplu, aici urmarim o familie cu patru membri.

Mi-a placut raspunsul diferit la aceeasi intrebare de la „because you were home” la „why not?”, ceva mai frustrant. Dar vine si revelatia care confirma posibile teorii privind motivatiile lor.

Eficient in secventele cu tachinare, regizorul Johannes Roberts (“47 Meters Down”) aduce un vibe original a ceea ce ar putea sa devina o franciza, una care se apropie, cu mici negocierie de The Purge. Si faptul ca este suficient de scurt cat sa nu plictiseasca ar trebui sa adauge un plus de aprecieri. Iar actorii, mai ales cei care poarta mastile sperie cu limbajul trupului.

Filmul The Stangers: Prey at Night a avut premiera din 9 martie si este distribuit de Vertical Entertainment.

Vizionare trailer: