CineAmator

“ Don’t ever think that the world owes you anything, because it doesn’t. The world doesn’t owe you a thing.”

• Regizor: David O. Russell
• Actori: Jennifer Lawrence, Robert De Niro, Bradley Cooper, Édgar Ramírez, Diane Ladd, Virginia Madsen, Isabella Rossellini, Elisabeth Röhm
• Gen: Drama, Familie
• Premii: niciun premiu, opt nominalizari (la data publicarii)
• Tara: SUA
• Durata: 124 minute

Pentru semi-biograficul “Joy” David O. Russel reface echipa cu care castiga publicul pe care nu reusise sa si-l revendice in anii ’90 – Jennifer Lawrence, Robert de Niro si Bradley Cooper. Dupa succesele semnate cu “Silver Linings Playbook” si “American Hustle” regizorul alege sa faca adaptarea unei povesti de succes, insistand pe ideea de basm (printi, castele de hartie, visuri, cenusareasa care razbate) si uita pe parcurs sa ne faca sa empatizam cu personajele secundare, portretizand involuntar o protagonista care straluceste mai mult decat s-ar fi dorit. Si nu este neaparat o greseala, cat o indiscretie care cauzeaza in intelegerea contextului. Ca determinarea si motivatia de a reusi sunt subintelese si asumate.

O familie disfunctionala, oameni cu probleme si cu aspiratii, mame care se zbat sau nu, tati care isi ajuta sotiile sau le fac reprosuri. Viata lui Joy (Jennifer Lawrence) este compusa din haos. Asemenea unei telenovele. De altfel, filmul debuteaza cu mici scenete dintr-o soap-opera – o trimitere fina, amuzanta si ironica la viata protagonistei, a carei viata pare sa se fi scurs asemenea unor imagini de balci. Existenta ei se imparte intre o mama parazit (Virginia Madsen, nu impresioneaza), un tata dezradacinat (Robert de Niro, capabil inca), un sot care nu se maturizeaza, copii si slujba. Filmul are un narator subiectiv – bunica lui Joy, cea care a incurajat-o mereu sa ceara mai mult, convinsa ca va fi o femeie de cariera. Doar ca prezentul o contrazice. Intr-o zi oarecare, isi da seama ca ar putea faca ceva – imagineaza un mop care ar usura munca din casa, insa nici ideile nu sunt gratuite.

Cu un ton care pare nesigur, “Joy” este cand comedie, cand drama, cand o aventura. Se insista mai mult pe dezvoltarea problemelor si pe incapatanarea de a le rezolva, devenind pana la final o mostra de inspiratie din categoria filme motivationale. Se remarca stradania de a insista asupra ideii ca talentul si genialitatea au fost ingropate timp de 17 ani. Flashback-urile ajuta in derularea povestii, mai ales in asumarea relatiei de prietenie cu fostul sot.

Desigur, Jennifer se simte cel mai bine cu rolul sau. Interpretarea unei femei care abia are timp sa respire este avansata de extravaganta si energia pe care le poseda zi de zi. Are cel mai mult timp de afisare si este cea mai in masura sa fie apreciata pentru interpretare. Ceilalti sunt redusi la aparitii minore pe care le uiti mai repede decat ai vrea. Doar Cooper sa ii mai tina piept, momente cand vedem ambitia care il caracterizeaza pe Russel in turnarea filmelor.

Un film care spre final seamana cu un testament despre ambitie, sustinut de subploturi previzibile si de o eroina care in ciuda vulnerabilitatii, inspira prin sfidarea cinismului.

Filmul intra in cinematografe din 8 ianuarie si este distribuit de Odeon Film.

Vizionare film: