”If you really love someone, you want more for them than you want for yourself. Do you understand?”
- Regizor: Angelina Jolie
- Actori: Brad Pitt, Angelina Jolie, Mélanie Laurent, Melvil Poupaud, Niels Arestrup, Richard Bohringer
- Gen: Drama
- Premii: nicun premiu, nicio nominalizare
- Tara: SUA
- Durata: 132 minute
Angelina Jolie a mai cochetat cu ideea de regizor, deci nu este straina de munca din spatele camerei de filmat. Nu pot neglija implicarea sa in scenariu si cercetarile pe care le-a intreprins de fiecare data atunci cand si-a propus un subiect. Fie ca s-a ocupat de o istorie mai putin cunoscuta despre razboiul din Bosnia sau despre un sportiv olimpic care a supravietuit intemnitarii in Vietnam. Drama despre casnicie este un teritoriu inca neexplorat de ea si comparatiile cu titluri care s-au impus ca memorabile in aceast sens („Revolutionary Road”, „Blue Valentine”) sunt inevitabile si pot slabi recunoasterea implicarii in poveste.
„By The Sea” este un proiect intim, poate prea personal uneori. Ni se lasa senzatia ca intram neinvitati intr-o familie nepregatita pentru musafiri. Angelina Jolie a reusit insa sa faca permisiva intruziunea prin modul in care alege sa-si izoleze personajele. Insa cert este ca desi cea mai solicitanta partitura a fost adjudecata de doamna, cu chipul mereu plans si privirea pierduta, Brad Pitt reuseste o interpretare net superioara partenerei sale care (rareori) pare depasita. Insa nu-si injoseste nicio secunda rolul, desi nu surprinde aceeasi apasare ca Nicole Kidman („The Hours”) sau cea pe care o manuia fanatic Gwyneth Paltrow pentru Sylvia Plath. Si nu uit de apasatorul „Ordinary People” unde Robert ne imobiliza cu suferinta sa.
Ritmul de desfasurare al scenariului este lent, evenimentele sunt putine si statice, iar indiciile despre ce s-a intamplat intre Nessa (Angelina Jolie) si Roland (Brad Pitt) sunt marunte, dar sugestive. Si daca esti intuitiv, unele flash-uri dizolva durerea care ii desparte pe cei doi, deveniti straini unul de altul. Cuplul american a evadat din metropola si a calatorit pana in Malta pentru a face o schimbare – turisti la malul marii.
Fiecare este dependent de trecut: el candva scriitor de succes, acum in blocaj si ea o dansatoare care a trebuit sa renunte la cariera din cauza varstei. Un eveniment trist i-a adus in pragul colapsului. Daca unul alege sa se retraga in bautura, celalalt si-a gasit refugiul in pastile. Insa niciunul nu discuta despre ce este de vorbit si tacerea se transforma in ura, ura in sfidare, sfidarea in indiferenta si indiferenta intr-un hau urias.
Lucrurile se schimba si cei doi gasesc in spionajul vecinilor de alaturi o forma (erotica si amuzanta) de voyeurism. Fara sa isi dea seama incep sa (re)traiasca viata si tineretea lor. Libertatea cu care se trateaza subiectul de Roland si Nessa lasa un farmec aparte. Insa sarmul cu care te cucereste negresit filmul este asigurat de peisaje, de atmosfera care seamana nostalgia filmelor europene din perioada ’60 – ’70 (vezi ca subiect „Who’s Afraid of Virginia Woolf?”).
Jolie defileaza ca o figura efemera cu costume dintre cele mai elegante si este mereu in prim-plan sau gros-plan. Scena preferata si poate si cea mai emotionanta este cea cand se rupe bariera dintre ei si el vorbeste despre ea la persoana a III a, intr-o ultima incercare de a o regasi.
„By the Sea” este vanitos si devine ispititor cand incerci sa faci speculatii. Indiferent de cat de mizerabili sunt protagonistii la exterior, este usor sa ii urmaresti si sa apreciezi frumusetea de mucegai a unui trecut care refuza sa se vindece. Cu multe imperfectiuni si mohorata, productia nu iti permite pana la final sa regreti vizionarea, oricat de anosta pare la inceput.
Filmul intra de astazi in cinematografe si este distribuit de Ro Image.
Vizionare trailer:
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply