Biografic, Istoric, Special

The Post (2017) [REVIEW]

 „…from the majority opinion: ‘In the First Amendment the Founding Fathers gave the free press the protection it must have to fulfill its essential role in our democracy. The press was to serve the governed, not the governors.’”

  • Regizor: Steven Spielberg
  • Actori: Meryl Streep, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bob Odenkirk, Tracy Letts, Bradley Whitford, Bruce Greenwood, Matthew Rhys, Alison Brie
  • Gen: Biografic, Istoric
  • Premii: 14 premii, 94 nominalizari (la data publicarii)
  • Tara: SUA
  • Durata: 116 minute

Inainte de a fi filmul ala enervant de perfect, caruia ii poti reprosa tocmai atentia cu care este lucrat, The Post este o productie care reuseste sa surprinda una dintre multele reusite ale presei, aici mizand pe una dintre cele mai importante. Si ma refer la un scandal din America, din anii ’70 cand angajatii unui ziar din Washington au incercat sa publice dosarele cunoscute ca The Pentagon Papers. Iar asta intr-o competitie cu o alta publicatie, deja implicata intr-un proces deschis la Curtea Suprema.

Acestea erau documente clasificate care demonstrau implicarea si cunostintele liderilor USA in razboiul din Vietnam, de-a lungul a trei decenii.  Ce face atat de interesante aceste acte este faptul ca demonstrau ca liderii politici minteau publicul si ca administratia prezidentaiala era una bolnava, inca inainte de izbucnirea scandalului de la Watergate, care avea sa zdruncine din nou Casa Alba. Aici o lista lunga de titluri dedicate acestui subiect.

Totul este cu atat mai ofertant de abordat subiectul, in lumina trimiterilor presedintelui Nixon catre actualul presedinte al Americii. Si ar fi minunat, daca filmul s-ar fi concentrat doar pe un subiect, dar pe parcursul vizionarii ramane senzatia ca se deschid mai multe ploturi.

Steven Spielberg pare ca si-a iesit putin din mana. Nu ca ar fi facut vreo gafa aici. Din nou zic ca filmul este impecabil lucrat, executat. Si cumva, tocmai asta este un defect. Dar vorbim despre un regizor care ne-a oferit, printre altele titluri precum A.I., Minoriy Report, ET, Jurassic Park, Indiana Jones, Catch Me If You Can, War Horse, Lincoln. Deci nu este strain de dinamica din povesti si de elementele istorice ale unei pelicule, dar cumva aici totul este static.

Dar sa nu fiu carcotasa. Parteneriatul dintre Katharine Graham (Meryl Streep) prima femeie care conduce o publicatie americana  si editorul gazetei, Ben Bradlee (Tom Hanks) este redata in The Post ca o cursa contracronometru, ocazie cu care vedem, poate, una dintre cele mai bune scene.

Iar astea inseamna momentul cand se incearca descifrarea informatiilor si luarea deciziei daca ar trebui sau nu sa se publice detalii care ar putea schimba pentru totdeauna fata poporului. Pentru ca vorbim pana la urma despre o musamalizare de la cel mai inalt nivel. Insa, in ultimul act urmeaza cea mai febrila parte, unde filmul face ceva fantastic. Si va las pe voi sa descoperiti.

In roluri secundare sau episodice apar Alison Brie, Sarah Paulson sau Matthew Rhys, fiecare cu o putere uriasa pentru personajele lor. In mod special mi-a placut Bruce Greenwood, complet schimbat pentru aceasta partitura, cu un rol pe care il poarta pe umeri asa cum trebuie.

Din categorie de filme care tin o lectie despre jurnalism, The Post ar putea fi o recomandare ferma. Si este, cu mici obiectii. Dar ramane, fara negocieri absurde, unul dintre cele mai bune alaturi de Broadcast News, Shattered Glass, The Insider, Spotlight (cu o miza mai realist redata), Citizen Kane si senzationalul All the President’s Men, Absence of Malice si multe altele.

Este de vazut, cu siguranta. Si de dezbatut dupa.

Filmul a intrat in cinematografe din 23 februarie si este distribuit de Vertical Entertainment.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail