CineAmator

Pet Sematary (2019)

„ Sometimes, dead is better.”

Regizor: Kevin Kölsch, Dennis Widmyer
Actori:  Jason Clarke, Amy Seimetz, John Lithgow, Jeté Laurence, Maria Herrera, Obssa Ahmed, Alyssa Brooke Levine, Sonia Maria Chirila, Suzi Stingl
Gen: Horror, Thriller
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
Tara: SUA
Durata: 101 minute

„Pet Sematary” (Cimitirul animalelor) este un film incomod, care te bantuie mult timp dupa vizionare, insa realizat asa cum ar trebui orice horror care are pretentia ca sperie inteligent. De multe ori pe parcursul filmului m-am trezit spunandu-mi ca nu-ti poti imagina astfel de lucruri. Din (ne)fericire a facut-o Stephen King, unul dintre cei mai cunoscuti autori de scrieri thriller – cartea „Pet Sematary” l-a speriat pe el insusi.

Cu o alta ecanizare in 1989, productia din 2019 marcheaza trei decenii de la adaptarea cu Dale Midkiff, Denise Crosby si Fred Gwynne in rolurile principale. Versiunea de acum este destul de intunecata, cartea reusind sa te sperie doar prin ideea imaginata. Un doctor de oras se muta intr-o zona rurala cu familia sa, sotia si cei doi copii, sperand sa petreaca mai mult timp impreuna. Aici se imprieteneste cu vecinul singuratic, Judd (John Lithgow). Pe terenul detinut, barbatul descopera aici un cimitir al animalelor, loc in care oamenii vin sa isi ingroape necuvantatoarele pierdute. Curand, fiecare membru al familiei experimenteaza halucinatii, iar lucrurile se schimba atunci cand pisica familiei moare. Judd decide sa ii spuna lui Louis despre un loc sumbru care ar putea aduce pisica inapoi.

Regizorii Kevin Kölsch si Dennis Widmyer au mai colaborat la proiecte horror, poate cel mai notabil fiind produsul MTV slasher-movie „Scream”. Daca acolo aveau in centru niste adolescenti urmariti de un criminal in serie, aici vedem consecintele unor decizii asupra unei familii obisnuite. Conceptul nu este strain, dar parca ideea gandita este una care inspaimanta. Cu copila Jete Laurence in rolul principal, poate cea mai buna parte a filmului, iti este usor de inteles de ce filmul asta nu este chiar accesibil. Mai ales cand vezi un tata purtand in brate corpul ei inert, si pe care il ingroapa intr-o mlastina, sperand la o revedere. Jason Clarke face o treaba grozava in rolul de tata imbatat de durere.

“sometimes, dead is better…” spune la un moment dat un personaj, lucru care vine in intarirea unui fapt anterior amintit in film. Zona rurala ramane una ofertanta, insa partea cea mai ademenitoare ca setting mi s-a parut cea care a inclus scene de exterior, mai ales cand suntem plimbati prin padurea aceea umbroasa si intunecata.

“Pet Sematary” exploreaza un teritoriu terifiant, materialul sursa desi modificat, ramanand o baza senzationala pentru a speria cu minim de efort. Un film care isi asuma niste stereotirpuri ale genului, dar o productie eficienta cand vine vorba sa sperie, fara sa apeleze la artificii ieftine. Ridica niste semne de intrebare privind moralitatea si viata de dupa moarte, iar regizorii se incapataneaza sa lucreze cu un scenariu care iti intra pe sub piele cu o atmosfea ciudata redata de locatii (padurea este intentionat artificiala, ceata, lumini albastre). Plus ca si machiajul este unul eficient, atat in cazul pisicii (aproape groteasca), cat si in al celui pentru personaje.

Un film excelent la capitolul spaime, care a functionat aproape la fel de eficient ca hitul Netflix „The Haunting of Hill House”. Despre pierderi si dureri, despre a infrunta moartea, „Pet Sematary” iti livreaza un final frustrant dar al naibii de bun. Iar pana atunci ai urmarit o pelicula cu niste alegeri stilizate faine de tot pentru fidelizarea genului. Desi as fi aprofundat mai mult ritualurile si partea mistica a povestii cu radacini antice.

Filmul a intrat in cinematografe din 5 aprilie si este distribuit de Ro Image.

Vizionare trailer:

Sursa foto/ credit KERRY HAYES / AP