Crima, Mister, Special

Happy Death Day [REVIEW]

Happy Death Day 2017

Happy Death Day 2017 poster

Happy Death Day 2017:

„-  You already killed me once

-Well I guess I’ll just have to kill you all over again.”

  • Regizor: Christopher Landon
  • Actori: Jessica Rothe, Israel Broussard, Ruby Modine
  • Gen: Mister, Crima
  • Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
  • Tara: SUA
  • Durata: 96 minute

Imaginati-va o simbioza intre Scream si Before I Fall, de la care imprumutati subgenurile aferente – slasher movie si young adult romance. Happy Death Day 2017 este produs de aceiasi oameni care au in portofoliu filme de succes cum ar fi The Purge, The Visit, Get Out, Sinister sau Split, fiecare dintre ele remarcandu-se printr-o idee inediat si care pe parcurs si-a dovedit insemnatatea.

Regizorul filmului, Christopher Beau Landon este cunoscut (mai ales) pentru scenariile Disturbia (2007) si a celor patru sequel-uri care au urmat primului Paranormal Activity – mai mult sau mai putin reusite

Important de retinut din aceasta ecuatie este faptul ca domnul se achita impecabil de treaba si reuseste sa faca dintr-un film aparent prostesc, o productie care nu lasa nicio clipa garda jos si isi mentine un ritm constant. Ba chiar gaseste o reteta practica cu care creste tensiunea spre final, pentru a oferi raspunsuri pentru intreaga aventura a personajului principal.

O cunoastem pe Theresa „Tree” Gelbman, o tipa foarte populara, dar deloc placuta. Se trezeste intr-o camera de camin, ursuza si mahmura, alaturi de un student. Pleaca de aici, ajunge la casa fratiei careia ii apartine, ignora invitatia tatalui de a-si serba ziua de nastere, flirteaza iar cu profesorul de la cursuri si seara este omorata.

Ceea ce pare un cosmar, se repeta a doua zi. Si a treia zi. Din nou si din nou, pana cand Theresa incepe sa realizeze ca acel sentiment de deja-vu este cat se poate de real si ca zilele pentru a rezolva misterul mortii sale sunt numarate.

Happy Death Day 2017: original sau nu?

Ideea ca Groundhog Day sa se transforme intr-un thriller cu adolescenti urmariti de un criminal mascat s-a dovedit pe cat de nebuneasca parea initial, pe atat de reusita si lucrata fain. Tema asta cu ciclu repetat s-a tot reluat si utilizat prin filme in multiple ocazii.  Aici avem o altfel de abordare, in stilul specific slasher movie: o tanara este omorata in ziua aniversarii pentru ca a doua zi sa se trezeasca in viata. Isi da seama curand ca pentru a inchide acest time loop trebuie sa completeze putin cate putin un puzzle pentru a afla identitatea criminalului. Este destul de competitiv sa faci o intrecere cu ea, sa observi daca iti dai seama inainte cine este vinovatul.

Se insereaza putin umor, nu exagereaza cu glumele sau cu scenele viscerale, pastreaza permanent un ton light si aproape ca satirizeaza lumea campusului universitar. Fara sa se ia prea in serios. Si cred ca asta il face sa functioneze atat de bine.

Filmul asta se simte ca o petrecere surpriza. Mi-a placut tare mult – este distractiv, vine cu ceva fresh si este suficient de bine construit cat sa-ti mentina interesul. Personal l-am gasit cel putin interesant, fara sa para vreo clipa o parodie ieftina a filmelor alea cu care cresteam in adolescenta – I Know What You Did Last Summer, Faculty, Urban Legend sau Final Destination.

Ramane clar o optiune intensa pentur sezonul de Halloween, foarte usor si  bine dozat, care reuseste sa fidelizeze fanii productiilor de acest gen, dar si pe cei pe care nu ii sperie ratingul cuminte PG 13, asa ca violenta este cumpatata si se face loc si pentru putin romantism.

Plus ca este extrem de bine interpretat, de doi actori care poarta filmul doar pe umerii lor. Mai mult ea, gagica Jessica Rothe (o stiti, poate, din La La Land), care livreaza cateva momente palpitante, cu o usurinta incredibila. Este de urmarit.

Filmul Happy Death Day 2017 intra in cinematografe din 3 noiembrie si este distribuit de Ro Image.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail