FOCUS SAT ADUCE PREMIERE IN APLICATIA PROPRIE
Aplicația Focus Sat lansează serialul de comedie „C.A.U.G.H.T.” (2023) – din 26 februarie – și serialul dramă distopic „Noapte în paradis” („Nachts im Paradies”/„Night in Paradise”, 2024), din 25 martie
Serialul australian „C.A.U.G.H.T.” are 6 episoade și explorează teme ca identitatea, faima și absurditatea epocii actuale când chiar și fapte și situații absurde pot deveni virale și pot ajunge să capete o însemnătate uriașă. O parodiere a puterii, politicii și social media, noul serial anunță o distribuție impresionantă:
- Sean Penn („Milk – Prețul curajului”, „Misterele fluviului”, care este și producător executiv), Susan Sarandon („Thelma și Louise”, „Ray Donovan”)
- Matthew Fox („LOST: Naufragiații”)
- Travis Fimmel („Vikingii”, „Crescuți de lupi”)
- Ben O’Toole („Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar”)
- Tuppence Middleton („Downton Abbey: O nouă eră”)
Sinopsis: după ce ministrul australian al apărării trimite un „dosar secret” prințesei din Behati-Prinsloo (o mică națiune insulară fictivă numită după un model namibian din viața reală), el trimite patru soldați australieni – Rowdy Gaines (Ben O’Toole), Dylan Fox (Kick Gurry), Albhanis Mouawad (Lincoln Younes) și Phil Choi (Alexander England) – în țara sfâșiată de război într-o misiune pentru a recupera dosarul. La fața locului aceștia sunt luați drept americani și capturați de rebeli. Pentru a nu fi omorâți rapid ostaticii bat palma cu răpitorii și fac un material video care devine viral. Această „echipă de șoc” va da apoi constant rateuri, în ciuda celor mai bune intenții, spre deliciul privitorilor.
„Noapte în paradis” este o producție germană care spune o poveste cu accente dramatice și distopice în 6 episoade, inspirată de romanul grafic cu același nume scris de Frank Schmolke.
Sinopsis: șoferul de taxi Vincent (Jürgen Vogel) trăiește o viață în derivă: taximetria este pe cale de dispariție, iar fiica lui, Joni (Lea Drinda), îl consideră un străin. Dar o noapte fatidică schimbă totul: tatăl și fiica se intersectează, iar cei doi decid să-și ia viețile în propriile mâini. Subteranele societății, nedreptatea socială, violența sexuală și singurătatea sunt câteva dintre temele poveștii intense, care se remarcă prin estetica noir și coloana sonoră cu accente tehno. În spatele producției stau Heinrich Ambrosch și Moritz Polter, care au produs împreună serialul „Freud” (2020).
În biblioteca VOD din aplicația Focus Sat sunt disponibile producții de o mare diversitate tematică precum: „Plânsul pădurii” (Crying Forest) și „Sanctuarul” (Sanctuary) – din genul horror; „Polițiști fără frontiere” (Crossing Lines) și „Soarele de la miezul nopții” (Midnight Sun) din genul polițist de investigatie; „Fără nicio pată” (Spotless) și „Carlos” din genul crime; „Stagiarii” (Hippocrate, The Interns) și „În mijlocul furtunii” (Ride Upon The Storm) din genul dramă și „Brigada” (B.R.I) reprezentat al genului polițist de super-acțiune.
Pentru iubitorii de documentare, recent lansata secțiune VOD Love Nature din Focus Sat app pune la dispoziție zeci de tiluri. Tot în Focus Sat app, în secțiunea AMC din biblioteca VOD, din 27 februarie va putea fi urmărit noul serial din universul blockbuster The Walking Dead, numit „The Walking Dead: The Ones Who Live”, o poveste de dragoste epică a două personaje care trăiesc într-o lume aflată în continuă transformare. Rick și Michonne sunt aruncați într-o lume măcinată de un război împotriva morților și, în cele din urmă, de un război împotriva celor vii.
În primele 7 zile de testare gratuită a aplicației Focus Sat utilizatorii au acces nelimintat la canalele TV live și la toate bibliotecile VOD disponibile. Pentru Biblioteca VOD Focus Sat TV există opțiunea de descărcare pe mobil sau pe tabletă a oricărui film sau serial care poate fi vizionat offline de oriunde, ori de câte ori se dorește.
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply