Biografic, CineCronici, Drama

Big Eyes/ Big Eyes: Ferestrele Sufletului (2014)

big-eyes-700x994“Walter Keane: “The eyes are the windows of the soul… That’s why I paint them so big. I’ve always done it that way.”
Margaret Keane: “Why are you lying?”

  • Regizor: Tim Burton
  • Actori: Amy Adams, Christoph Waltz, Krysten Ritter, Jason Schwartzman, Danny Huston, Terence Stamp
  • Gen: Bigrafic, Drama
  • Premii: 1 premiu, 13 nominalizari
  • Tara: SUA
  • Durata: 106 minute

Se spune despre filmele lui Tim Burton ca pot fi recunoscute fara prea mari eforturi. Stilul vizionar, uneori twisted, ramane un concept artistic cu care isi sustine toate filmele de pana acum, unele devenite sleeper-hit (“Beetlejuice”, “Edward Scissordhands”). Drama biografica “Big Eyes” nu-ti livreaza prea multe detalii care sa iti usureze munca de a identifica munca artistului, dar admiti pe parcurs ca scenografia, costumele si decoratiunile amintesc de “Big Fish”, poate cea mai emotionanta realizare a domnului.  Desi nu te plimba prin la fel de multe locuri si nu te poarta prin aceleasi ferestre temporale, cu “Big Eyes” abuzeaza de acceasi cromatica acaparatoare, de un joc specific al personajelor, care sunt fie prea obediente, fie prea zgomotoas. Fara a umbla cu jumatati de masura, regziorul isi stabileste de la inceput punctul de final, dand indicii despre deznodamantul stabilit fiecaruia (decizia de a parasi sau decizia de a (se) vinde).

Anuntat inca de la inceput ca evenimentele pe care le vei urmari au la baza o poveste reala, tinzi sa judeci protagonistii din primele cadre. Si continui sa o faci mai ales pe parcurs, atunci cand farsa pe care se si sprijina scenariul, continua fara nicio urma de protest din partea victimei naive, dar pe care iti vine greu sa o compatimesti. Christoph Waltz il interpreteaza pe Walter Keane, un individ pe care nu il poti acuza decat de faptul ca a stiut ce vrea si si-a cumparat cu ce a putut idealurile. La inceput a fost un comerciant stradal care isi vindea picturile pentru care obtinea preturi mai mult decat rezonabile. O intalneste pe Margaret, o mama nesigura, care si-a parasit sotul. Picturile sale neconventionale in care ochii unor copii cunoscuti sau nu, sunt hiperbolizati, il fac sa vada in talentul femeii o ocazie de a se imbogati. Desigur ocazie pe care o intrevede fara a primi imbolduri. Pentru a garanta succesul intr-o lume in care femeile nu aveau acces, isi asuma meritele pentru picturi care cucereau in perioada ’50-’60.

Pelicula marcheaza prima realizare in care nu apar cei cu care a colaborat pana acum: Johnny Depp si fosta sotie, Helena Bonham Carter. Si asta se vede. Dar nu este neaparat un dezavantaj pentru ca a stiut cum sa-i faca pe Amy Adams (fantastica si fragila, ca niciodata pana acum) si Christoph Waltz, sa lucreze in favoarea lui. Cel din urma pare uneori exagerat in gesturi si mimica, insa zambetul vesnic afisat pe chip convinge pentru portretul unui viclean notoriu. Si Burton nu uita sa includa in productie si ceva note sinistre (vezi augmentarea ochilor in halucinatii, prin holurile unui magazin sau pupila vazuta prin gaura cheii).

Un lucru este clar, si anume ca, regizorul poate pasi cu incredere din zona in care s-a complacut pana acum. Nu ca ar fi facut ceva de neglijat. Cu ochii mari ai pictoritei, Burton puncteaza si cateva minusuri, neglijand uneori sa termine subploturi ofertante (rivalul unei galerii, ziaristul-narator). “Big Eyes” lanseaza spre final si esantioane de un comic burtonian, astfel ca judecata de tip bufonerie este cea mai piperata scena. Un film despre nostalgiile generatiei beat, conturata in tonuri calde, despre realitati si minciuni, despre neincredere si sprinjin. Poate nu la fel de profund ca filmul de autor “Ed Wood”, dar cu siguranta mai complex(t).

Vizionare trailer:

Galerie imagini:

“Walter Keane: “The eyes are the windows of the soul… That’s why I paint them so big. I’ve always done it that way.” Margaret Keane: “Why are you lying?” Regizor: Tim Burton Actori: Amy Adams, Christoph Waltz, Krysten Ritter, Jason Schwartzman, Danny Huston, Terence Stamp Gen: Bigrafic, Drama Premii: 1 premiu, 13 nominalizari Tara: SUA Durata: 106 minute Se spune despre filmele lui Tim Burton ca pot fi recunoscute fara prea mari eforturi. Stilul vizionar, uneori twisted, ramane un concept artistic cu care isi sustine toate filmele de pana acum, unele devenite sleeper-hit ("Beetlejuice", "Edward Scissordhands"). Drama biografica "Big Eyes" nu-ti livreaza prea multe detalii care sa iti usureze munca de a identifica munca artistului, dar admiti pe parcurs ca scenografia, costumele si decoratiunile amintesc de "Big Fish", poate cea mai emotionanta realizare a domnului.  Desi nu te plimba prin la fel de multe locuri si nu te poarta prin aceleasi ferestre temporale, cu "Big Eyes" abuzeaza de acceasi cromatica acaparatoare, de un joc specific al personajelor, care sunt fie prea obediente, fie prea zgomotoas. Fara a umbla cu jumatati de masura, regziorul isi stabileste de la inceput punctul de final, dand indicii despre deznodamantul stabilit fiecaruia (decizia de a parasi sau decizia de a (se) vinde). Anuntat inca de la inceput ca evenimentele pe care le vei urmari au la baza o poveste reala, tinzi sa judeci protagonistii din primele cadre. Si continui sa o faci mai ales pe parcurs, atunci cand farsa pe care se si sprijina scenariul, continua fara nicio urma de protest din partea victimei naive, dar pe care iti vine greu sa o compatimesti. Christoph Waltz il interpreteaza pe Walter Keane, un individ pe care nu il poti acuza decat de faptul ca a stiut ce vrea si si-a cumparat cu ce a putut idealurile. La inceput a fost un comerciant stradal care isi vindea picturile pentru care obtinea preturi mai mult decat rezonabile. O intalneste pe Margaret, o mama nesigura, care si-a parasit sotul. Picturile sale neconventionale in care ochii unor copii cunoscuti sau nu, sunt hiperbolizati, il fac sa vada in talentul femeii o ocazie de a se imbogati. Desigur ocazie pe care o intrevede fara a primi imbolduri. Pentru a garanta succesul intr-o lume in care femeile nu aveau acces, isi asuma meritele pentru picturi care cucereau in perioada '50-'60. Pelicula marcheaza prima realizare in care nu apar cei cu care a colaborat pana acum: Johnny Depp si fosta sotie, Helena Bonham Carter. Si asta se vede. Dar nu este neaparat un dezavantaj pentru ca a stiut cum sa-i faca pe Amy Adams (fantastica si fragila, ca niciodata pana acum) si Christoph Waltz, sa lucreze in favoarea lui. Cel din urma pare uneori exagerat in gesturi si mimica, insa zambetul vesnic afisat pe chip convinge pentru portretul unui viclean notoriu. Si Burton nu uita sa includa in productie si ceva note sinistre (vezi augmentarea ochilor in halucinatii, prin holurile unui magazin sau pupila vazuta prin gaura cheii). Un lucru este clar, si anume ca, regizorul poate pasi cu incredere din zona in care s-a complacut pana acum. Nu ca ar fi facut ceva de…
nota - 75%

75%

Nota

Nota utilizatorilor: 3.22 ( 3 utilizatori)
75
Loading...

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.