Seriale

The Umbrella Academy – sezonul 2, cronica serial Netflix

The Umbrella Academy sezonul 2 – cronica serial Netflix

  • Gen program: serial – SF, drama
  • Creatori: Steve Blackman
  • Actori: Ellen Page, Tom Hopper, David Castañeda, Emmy Raver-Lampman, Robert Sheehan, Aidan Gallagher
  • Premii: 6 premii, 19 nominalizari (la data publicarii)
  • Episoade: sezonul 1- 10 episoade; sezonul 2 – 10 episoade
  • Disponibilitate – din 31 iulie pe platforma Netflix

Serialul „The Umbrella Academy” revine din 31 iulie pe Netflix cu sezonul 2, iar continuarea este una cu atat mai reusita, cu cat deja suntem familiarizati cu personajele si cu stilul ala atipic si absurd al situatiilor. Debutul de anul trecut s-a bucurat de succes si popularitate in randul fanilor. Fie ca este vorba despre cei care deja stiau la ce sa se astepte din benzile desenate (Gerard WayGabriel Bá Dark Horse Comics), fie ca abia ce aflau de familia asta ciudata, odata cu serialul (asa cum este si cazul meu).

Cu o executie mai curata, personaje mai bine dezvoltate si o poveste mai inchegata, „The Umbrella Academy” continua cu un volum doi mai bun din mai multe (aproape toate) puncte de vedere. Sezonul unu a fost un hit, cu tot ce inseamna si ceva obiectii din partea unora, dar sezonul 2 are toate sansele sa fie la fel de laudat, fara obiectii privind asteptarile. Poate si pentru ca show-ul are deja are un public al lui si pentru ca este mai usor sa te joci cu tot ce inseamna acesta. 

Punctul de plecare pentru „The Umbrella Academy” a fost inca de la inceput unul bizar, dar ofertant in egala masura. Mai exact un milionar excentric, Sir Reginald Hargreeeves, a adoptat un grup de copii nascuti in aceeasi zi, din mame care au ramas insarcinate si au nascut in cateva ore, fiecare dintre acestia posedand diverse puteri. 

The Umbrella Academy: All right, first off. I wanna say we brought the end of the world back here with us.

Povestea supereroilor continua fix de unde am fost lasati anul trecut. Iar acum – SPOILER ALERT daca nu ai vazut primul sezon – stii deja ca la final, fratii Hargreeves aleg sa se increada in Five. Asta, ca sa isi salveze pielea si sa evite cumva Apocalipsa pe care au tot incercat sa o opreasca, doar pentru ca in final sa fie ei insisi cei care o creeaza. Mai exact, opteaza sa calatoreasca in timp. Inca din primele minute aflam ca toti au supravietuit. Insa, au fost imprastiati prin timp, desi in acelasi loc, Dallas, Texas (nimic intamplator).

Astfel, primii care ajung inapoi in timp – cu trimitere la Terminator (poate?) – sunt Ben (Ethan Hwang) si Klaus (Robert Sheehan) in 1960, sunt urmati de Allison (Emmy Raver-Lampma) in 1961, Luther (Tom Hopper) in 1962, Diego (David Castañeda) in septembrie 1963 si Vanya (Ellen Page) in octombrie 1963. Ultimul care aterizeaza este Five (Aiden Gallagher) care din nou, ajunge in mijlocul unei apocalipse, in 25 noiembrie 1963, cand toata lumea este nimicita de un atac nuclear.

Desi povestea pare ca se repeta, de data asta lucrurile sunt ceva mai complicate. Plus ca si umorul este unul maiamai tăios, asa ca nu prea ai timp sa te plictisesti pe parcursul celor zece episoade. Daca initial abia aflam ce face fiecare, apoi trebuie sa vedem cum se regasesc cu totii, pentru ca abia in ultimul act sa inceapa propriu-zis si lupta pentru salvarea omenirii. Da, din nou, si la fel de cool orchestrat totul. 

Am avut multe momente cand am ras pe saturate de ei sau cu ei. Clar, cei sapte trebuie sa opreasca din nou sfarsitul lumii, doar ca este destul de greu sa reunesti o echipa care a stat despartita cativa ani, iar fiecare si-a facut viata asa cum a considerat. Stim deja asta, cu diferenta ca acum au si mai mai multe necunoscute de rezolvat si piedici puse pe masura. Pentru ca inca nu am scapat de Comisia Timpului si nici de uneltiri din interior.

Ai fi tentat sa crezi ca de data asta am fi privati de dinamica disfunctionalitatii familiei, dar o sa vezi ca drama care ne-a placut anterior inca exista. Si pare ca este la fel de intensa. Fiecare personaj este la fel de puternic, dar si prezentat cu vulnerabilitati. Mai bine evidentiat acum pentru ca de data asta scenariul nu se mai preocupa sa ni-l faca cunoscut, ci mai degraba se urmaresc personalitatile si motivatiile fiecaruia de a se implica in ce inseamna salvarea lumii.

Daca ar trebui sa remarc lucrurile care aduc o imbunatatire a seriei, atunci as mentiona coloana sonora si personajele noi introduse. Soundtrack-ul este un amestec de cover-uri cu melodii orignale, care acopera diverse genuri si decade.

THE UMBRELLA ACADEMY (L to R) AIDAN GALLAGHER as NUMBER FIVE, EMMY RAVER-LAMPMAN as ALLISON HARGREEVES, ROBERT SHEEHAN as KLAUS HARGREEVES, TOM HOPPER as LUTHER HARGREEVES, DAVID CASTAÑEDA as DIEGO HARGREEVES and ELLEN PAGE as VANYA HARGREEVES in episode 206 of THE UMBRELLA ACADEMY Cr. COURTESY OF NETFLIX/NETFLIX © 2020

In ceea ce priveste protagonistii noi pe care abia ii cunoastem, cu totii vin cu o contributie majora in desfasurarea actiunii. Avem pe de-o parte trei suedezi caraghiosi care vor deveni surse de meme-uri, un love interest pentru Diego, Lila (tare faina Rity Arya), o familie noua pentru Vanya si un sot pentru Allison, interpretat de Yusuf Gatewood, pe care il stiti din „The Originals”. Cert este ca daca te indoiesti de introducerea vreunui personaj in story, ai rabdare pana la final cand totul se leaga si are sens. Desi, mi s-a parut ca Luther si Vanya au fost personaje care au picat pe plan secund, cumva neglijate individual si mai degraba urmarite din perspectiva noului statut.

Fiecare serveste drept pretext pentru a arata cateva dintre problemele din anii ‘60: de la rasism si homofobie, la diverse probleme politice si sociale sau despre presiuni ale societatii. Si ca tot amintesc de perioada creionata, din punct de vedere estetic, show-ul face niste performante incredibile in a ne convinge ca suntem fix in mijlocul mandatului presedintelui Kennedy, prezenta care nu este intamplatoare. Cum deja stim anterior, ca a avut o „contributie” in prima parte. O treaba exceptionala in ceea ce priveste costumele, locatiile, decorurile. As spune ca doar atitudinile celor sapte fac nota discordanta cu restul settingului. 

Sezonul 2 „The Umbrella Academy” ne reaminteste ce ne-a facut sa ne indragostim de serialul asta si ne face tot mai dornici sa urmarim astfel de povesti (au fost/ sunt The Boys, Doom Patrol, The Magicians, Deadly Class, The Gifted, Torchwood). Continuarea nu face decat sa ne arate cum i-au schimbat evenimentele din prima parte pe toti (de la goana pentru o familie, la ideea de a apartine cuiva, chiar si unui cult) si de ce relatiile dintre ei raman pilonul actiunii (niciunul nu renunta la celalalt, indiferent cum ar fi). Actiune de care avem de multe ori parte, mai ales in a doua parte. Dar pana acolo, avem si cateva scene de lupta care sunt coregrafiate misto si pe care cel mai probabil le vei derula.

Finalul vine cu un twist care cel mai probabil te va face si mai nerabdator pentru sezonul 3, pentru care sper o confirmare cat mai curand. Concluzia doar iti reaminteste ca echipa asta de eroi bine intentionati nu face decat sa complice de fiecare data lucrurile. The Umbrella Academy s-a intors cu un al doilea sezon mai smart, mai amuzant, mai alert, creativ si ambitios. Blasfemie, ar zice unii, dar trebuie sa o zic: serialul asta este ca si cum Wes Anderson ar complota cu fratii Coen pentru a face un subgen anume de filme cu supereroi, iesit din zona de confort a unor standarde deja asumate. 

Sezonul 2 The Umbrella Academy este disponibil din 31 iulie pe Netflix

Trailer The Umbrella Academy sezonul 2:

Recapitulare sezonul 1 The Umbrella Academy

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail