Stiri, Televiziune

„The Fall: Crimele din Belfast” incepe din 23 august la Paramount Channel

Crimele din Belfast

Sinopsis

In timp ce se ascunde in spatele imaginii de sot si tata ideal, Paul Spector face victime in Belfast si in jurul orasului. Politia nu gaseste elemente comune ale crimelor iar Stella Gibson este detasata pe o perioada de 28 de zile de la Politia Metropolitana din Londra pentru a revizui investigatia. Detectivul isi da imediat seama ca toate crimele sunt realizate de aceeasi persoana si porneste in cautarea ucigasului. Doi vanatori, cine va castiga?

Despre film

Castigatoare a unui premiu Emmy si a unui Glob de Aur, Gillian Anderson (Bleak House, Great Expectations) joaca in acest thriller psihologic care urmareste vietile a doi vanatori: un criminal in serie care isi alege victimele la intamplare si celalalt, un detectiv talentat care ajuta la prinderea lui.

La fel ca in primul ei rol principal intr-un serial de investigatie (The X Files), Anderson aduce inteligenta si profunzime personajului Stella Gibson, un detectiv de succes, expert in omucideri. Jamie Dornan (Once Upon A Time, Marie Antoinette, 50 Shades of Grey) il intruchipeaza pe Paul Spector, nemilosul criminal in serie pe care ea il urmareste.

Gibson intelege psihologia criminalilor in serie si stie cum sa ii gaseasca. Sub conducerea ei, echipa, printre care se afla si patologul Reed Smith, interpretat de Archie Panjabi (Good Wife), investigheaza cazul din toate unghiurile, descoperind o retea complexa de crime.

Dezvaluind cum functioneaza o echipa moderna de investigatie, acest thriller are mai putine elemente specifice unui film tipic politist, punand accent pe jocul de tip soarecele si pisica si pe tensiunea dintre vanator si cel vanat.

Din distributia filmului fac parte: Gillian Anderson (The X Files), Jamie Dornan (Once Upon A Time), Archie Panjabi (The Good Wife), John Lynch (Sliding Doors), Simon Delaney (Father & Son), Laura Donnelly (Merlin), Stuart Graham (Tinker Tailor Soldier Spy), Michael McElhatton (Perrier’s Bounty), Bronagh Waugh (Hollyoaks) si Ian McElhinney (Game of Thrones).

Crimele din Belfast bb

De la idee…la film

Prima data s-a discutat despre The Fall in cadrul unei intalniri dintre Allan Cubitt, Gub Neal si Julian Stevens la inceputul anului 2009. Allan a scris o idee avand sloganul „Cand vanatorul devine vanat” si de la aceasta premisa s-a dezvoltat un proiect complex, de care producatorii Gub si Julian au fost foarte incantati.

Allan explica: “Am fost de multe ori dezamagit de filmele care se concentreaza doar pe capturarea criminalilor, ignorand psihologia lor si de esecul in ceea ce priveste ilustrarea corecta a femeilor care ajung victime”. Gub si Julian au fost de acord si l-au incurajat pe Allan sa dezvolte ideea in continuare si sa gaseasca o formula prin care povestea poate fi transpusa intr-o serie.

Echipa a transmis ideea catre BBC Irlanda de Nord iar propunerea lor a fost primita cu entuziasm. “Desi au existat mai multi criminali in Belfast nu am mai intalnit unul care sa corespunda ideii lui Allan”, spune Julian. „Belfast este o lume insuficient expusa pe ecran, care insa transmite o multime de emotii si lucruri interesante care l-au inspirat pe Allan sa scrie.” Gub continua: “Sectiile de politie fortificate, vehiculele, armele detinute de politisti pe strazi, altarele, picturile murale, casele postale cu steagurile lor, regiunile rurale, muntii, lacurile, ne-au oferit excelente oportunitati pentru filmari.”

Munca de dezvoltare initiala a implicat o echipa de cercetare care s-a asigurat de reprezentarea corecta a unei anchete. In timpul etapei de dezvoltare, echipa a vorbit despre ce nu ar trebui sa fie aceasta serie, aproape la fel de mult ca despre ce ar trebui. Toata lumea a impartasit dorinta lui Allan de a infatisa realitatea unei investigatii si de a o ilustra totodata intr-un mod care este vazut rar in televiziune si cinematografie. S-a lucrat indeaproape cu un fost detectiv PSNI, Nigel Stockdale, care l-a ajutat pe scriitorul Allan Cubbit sa patrunda in lumea investigatiilor.

“Trebuie sa spun ca nu m-am concentrat pe senzational. Intentia mea a fost aceea de a demonstra, prin seriozitatea cu care am abordat acest subiect, ca obiectivele mele sunt pertinente”, explica Allan.

BBC a aprobat proiectul in noiembrie 2011. In ceea ce priveste castingul, o singura actrita a putut fi vazuta in aceasta ipostaza – Gillian Anderson. O actrita foarte apreciata, care a castigat multi fani in televiziune, teatru si film, a fost alegerea perfecta pentru un personaj inteligent si autoritar, creat de Allan.

“Intotdeauna am iubit munca lui Gillian”, spune Allan. E sincera, muncitoare, cu foarte multa carisma in fata camerelor, plus ca am stiut ca ea era stabilita in Marea Britanie si mi s-a parut evident sa merg direct spre ea si sa ii propun o oferta.”In intalnirile initiale cu BBC, echipa a fost incurajata sa caute un regizor vizionar care sa completeze activitatea lui Allan. Asa a aparut Jakob Verbruggen, un director belgian care a regizat Codul 37.Pentru a intra in legatura cu Jakob am apelat la o interventie moderna, Facebook. “Jacob nu parea sa aiba un agent sau vreun manager cu care sa intram in contact”, explica Julian. “Din fericire, nu sunt atat de multe persoane pe Facebook cu acelasi nume. I-am trimis un mesaj pe Facebook, mi-a raspuns foarte rapid iar apoi am vorbit la telefon. Dupa ce s-a asigurat ca abordarea mea a fost legitima, a fost de acord sa citeasca scenariul si sa ajunga cat mai curand la Londra.”

Castingul dedicat lui Spector a fost un proces mai laborios, echipa cautand pe cineva care ar putea portretiza acest criminal cu toate complexitatea descrisa de Allan. “Cred ca e clara importanta unor nume precum Tony Soprano sau chiar Don Draper, acesti psihopati care fac drama fascinanta”, spune Allan. Echipa cauta pe cineva care sa fie dispus sa accepte aceasta mare provocare, care sa capteze spectatorul atunci cand Gillian Anderson nu este prezenta pe ecran. Descoperirea a avut loc atunci cand Jamie Dornan s-a prezentat la casting pentru rolul lui Olson.Cum spune Julian: “Jamie a fost o revelatie. Este luminos si are o combinatie rara de subtilitate si putere in actiunile sale. A fost incurajator pentru productie sa gasim pe cineva nascut aproape de locul in care s-a nascut povestea.

Scris de Allan Cubitt, produs de Gub Neal, Julian Stevens, regizat de Jakob Verbruggen, distributie Gillian Anderson – Stella Gibson, Jamie Dornan – Paul Spector, Archie Panjabi – Reed Smith, John Lynch – Jim Burns, Bronagh Waugh – Sally Ann Spector, Laura Donnelly – Sarah Kay.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail