Stranger Things - sezonul 4 [REVIEW]

Seriale

Stranger Things – sezonul 4 [REVIEW]

Sezonul 4 Stranger Things

Gen program: serial; horror, SF, dramă
Regizori: Matt Duffer, Ross Duffer
Actori: Winona Ryder, David Harbour, Finn Wolfhard, Millie Bobby Brown, Gaten Matarazzo, Caleb McLaughlin, Noah Schnapp, Sadie Sink, Natalia Dyer, Charlie Heaton, Joe Keery, Maya Hawke, Priah Ferguson, Cara Buono, Brett Gelman
Producatori: The Duffer Brothers
Premii: 77 de premii, 216 nominalizari
Episoade: 8 – S1, 9 – S2, 8 – S3, 7 – S4A (din 27 mai) si 2 – S4B (din 1 iulie) pe Netflix

Mai bun, mai infricosator, mai matur si… cel mai lung – noul sezon Stanger Things te pregateste pentru niste episoade speciale si indraznete, necenzurate, care iti amintesc de ce ai devenit fanul acestui show la inceput si care il inscrie – fara obiectii – pe lista celor mai puternice productii originale Netflix. Daca serialul a inceput prin a te impresiona cu aventurile si groaza experimentata de niste copii – la propriu – dupa o pauza de trei ani care a lasat loc nu doar de schimbari, ci si de dezvoltare personajelor, show-ul va impresiona de data asta cu drama unor adolescenti care isi cauta locul.

Vobim despre probleme precum cautarea identitatii, despre apartenenta, acceptare, despre bullying, dar mai ales despre cum inveti sa faci fata unor tragedii care te-au marcat, iar mie asta mi se pare grozav si indraznet; fara insa a fi privati de partea horror, care completeaza de data asta toata mitologia aia optzecista de până acum, cu un villain mai infricosator decat orice am vazut și credeam ca am am cunoaste din Upside Down.

Cel de-al patruleaza sezon este impartit in doua parti, lucru lesne de justificat si inteles cand afli ca toate cele 9 episoade au toate peste o ora, iar finalul va fi unul care se intinde la peste 150 de minute – o durata generoasa pentru a veni cu o conluzie cel putin satisfacatoare, judecand in baza unui subiect care se dezvolta bine de tot in primele episoade.

Cu toate ca pare ca show-ul are o noua identitate (nu ma refer doar la infatisarea personajelor, care au crescut binisor, ci si la directia seriei, la locații) inca din primele minute recunosti atmosfera aia atat de familiara, in care te-ai refugiat recunoscutand easter-eggs din multele sleeper-hit de care fratiI Duffer s-au preocupat in a le aduce un omagiu. Aici, pare ca sursa principala de inepiratie pare sa fie un antagonist care rivalizeaza cu Freddy Kruger, pentru ca vorbim despre unul absent, nevazut.

In scenariu se strecoara deseori multe oportunitati pentru a speria, dar nu se folosesc a artificii ieftine tip jump scares, ci avem momente construite genial: de la muzica la cadre, de la momentele de tensiune la minele protagonistilor. Sunt combinatii excelente creeepy-scifi cu tot ce implica nostalgie și fidelizare si avem multe povesti de urmarit, ii vom revedea pe toti cei de care ne-am despartit la finalul victorios (sort of) din sezonul 3.

Joyce (Winona Ryder este o ancora emotionala superba, mai ales in duo cu simpaticul Murray) pare acum mai impacata cu pierderea lui Hopper (David Harbour), iar aceasta locuieste impreuna cu Will, Jonathan si Eleven intr-un alt orasel. Viata lui Eleven, care nu a fost obisnuita prea mult cu socializarea este una complicata, poate si pentru ca este neinteleasa. iti va greu, de multe ori, sa o urmaresti in ipostazele in care este pusa, fara sa ai dorinta de a interveni pentru a o consola. Mike inca are o relatie cu ea, iar atunci cand ajunge sa o viziteze, cumva se face si delimitarea intre misiuni. Pe-o parte ii avem pe cei de-aici, pe de alta pe Joyce si Murray care sunt plecati in Alaska, iar restul fac o descoperire in Hawkins, unde pare ca se intampla si cele mai interesante lucruri. Aici o descoperim in mijlocul actiunii pe Max (Sadie Sink, pare ca abia acum straluceste), pe Dustin, Lucas, Steve, Nancy si Robin, cu cele din urma fantastice. Cumva, insa, in amestecul asta de itinerarii, ramane centrala ideea de izolare, pusă în contrast cu cea a prieteniei.

Ca aditii faine in distributie se remarca Argyle (Eduardo Franco, nu neaparat necesar), Dmitri (o sa il recunoasteti pe Tom Wlaschiha) si, preferatul meu cel putin, Eddie (Joseph Quinn, pur si simplu cutremurator). Si da, cel mai probabi ca se va aplica formula anterior folosita, cand toti erau divizati, doar pentru a ajunge sa colaboreze intr-un scop comun, aglomerati de haos si surprinsi de supranatural, iar miza este supravietuirea intr-o infruntare cu un antagonist care are un plan, parca rupt din Hellraiser. Iar daca prima jumatate pare doar de acomodare cu noua mitologie si dinamica, incepand cu episodul patru, mai ales cu acel final impachetat atat de surprinzator, va fi o reamintire a ceea ce face acest show special. Iar la asta, și nu numai, contribuie si coloana sonora mereu cu influente care iti dau fiori.

Cert este ca fanii, si vorbesc din postura unuia, nu vor fi dezamagiti, mai cu seama cand isi vor da seama ca totul este intens, scris fara graba, jucat fara retineri si ca nimic nu este cu jumatati de masura. Poate mai violent decat ai putea anticipa, poate si pentru ca Upside Down nu se mai limiteaza acum doar la un teritoriu ascuns si intunecat, ci si pentru ca primeste un “chip” care sperie mai mult ca niciodata. Si da, pe langa alte noi intrebari, o sa primim si cateva raspunsuri care mai fac lumina in acest mister care a debutat in 2016. Sigur, poate fi usor confuz sa urmaresti atatea planuri si atatea personaje, dar pe masura ce te acomodezi cu actiunea, devine mai simplu. Doar că nimic nu este simplu aici, pentru că nivelul de complexitate este unul lăudabil, cu tot ce înseamnă pricepere in a schița un serial gândit în avans, cu o poveste care nu se cârpește.

Vizionare trailer: