„All of human history has lead to this moment. The irony is we created you. And nature has been punishing us ever since. This is our last stand. And if we lose… it will be a Planet of Apes.”
- Regizor: Matt Reeves
- Actori: Andy Serkis, Woody Harrelson, Steve Zahn, Karin Konoval, Judy Greer, Michael Adamthwaite,
- Gen: Drama
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
- Tara: SUA
- Durata: 140 minute
In 2011 se incepea reboot-ul unei serii care primise deja cateva alte incercari, dar parca niciuna nu avea sa se ridice la nivelul trilogiei care avea un start puternic cu „Rise of the Planet of the Apes„. Ii urmeaza trei ani mai tarziu Dawn – mai rece, mai dur, unde doar se pregatea terenul pentru concluzia din War. Insa, pentru un film cu war in titlu, al treilea Planet of the Apes (al doilea al lui Matt Reeves) alege sa se neglijeze bataliile de pe campul de lupta si sa se puna in prim plan razboiul interior. Suna cliseistic, dar Andy Serkins este senzational cand isi surprinde personajul in confruntarea cu el insusi. Si are multe ocazii ca sa profite de raspunderea care atarna pe umerii lui, asumata si respinsa in acelasi timp.
Ar fi o risipa sa nu vezi primele doua parti, mai ales ca impreuna incheaga cu usurinta o poveste destul de consistenta. Nu neaparat despre o varianta altfel a sfarsitului lumii, cat mai ales pentru ca alege sa puna o bariera subtire intre om si animal, intre umanitate si salbatic. Desigur, se face un intro la inceput unde se lamureste situatia, dar asta nu compenseaza dinamica povestii trasata in alte doua productii. Viziunea francizei pentru o apocalipsa ramane ferma si tematoare, iar de multe ori filmul se foloseste de imagini pentru a forta publicul sa se simta parte din acest univers gol. Si ce lume cenusie se face… Dar, din nou, cred ca o mare contributie in crearea acestei atmosfere o au compozitiile lui Michael Giacchino.
La doi ani de la evenimentele din Dawn, unde eram lasati cu promisiunea unei lupte, armata incearca sa salveze ultimele asezari ale omenirii. Principala tinta ramane Caesar, scopul este gasirea liderului maimutelor. Conflictul este cu atat mai complicat, cu cat sunt si maimute care au ales sa slujeasca o unitate militara care respinge forma in care Caesar alege sa conduca. Un colonel (Woody Harelson) nebun de furie, incompetenta si obsesie ar face orice pentru a salva lumea, indiferent de ce trebuie sa faca sau ca intelege sau nu mizele bataliilor. Fantastic jocul de sah intre cei doi conducatori. Dialogul este superb, scurt, cuprinzator, redus in text. Multe discutii sunt facute prin semne.
Planeta maimutelor 3 – razboiul oameni vs. maimute
Pe mine, Matt Reeves m-a castigat cu Cloverfield, inca unul dintre cele mai bune filme found footage. Lasa in urma rafuiala dintr-un cartier si face o expansiune globala – ii reuseste de minune. Inca de la inceput te intampina cu un ton mai stins. Regizorul declarase recent ca a urmarit cateva filme religioase pentru a-i conferi lui War for the Planet of the Apes (Planeta maimutelor 3) o nota biblica. Intervine de multe ori cu homage pentru compozitii de razboi, ba chiar cu hinturi uimitoare (chiar cu Apocalypse Now). Si nu este atat de banal – structura imbina doua subgenuri – un plot cu razbunare si o naratiune despre evadare. Ambele schimba impresiile initiale.
„I need to speak to Caesar” – rasuna cu ecouri rugamintea dintr-un trailer mai vechi. Caesar este mai sarac in cuvinte acum, cugeta mai mult la fapte si vorbe, ceea ce confera filmului un ritm narativ lent. Nu-i deloc gresit sau un repros, cu toate ca se face abuz de close-up-uri, aproape ca un santaj (atunci vezi ce inseamna cu adevarat performanta motion capture). Andy Serkins este, din nou mentionez, magistral. Un papusar al minelor fetei, al expresiilor, actorul surprinde multe detalii ale personajului. Il prinde din urma si Woody Harelson, in rolul comandantului, o antiteza uimitoare facuta de personaje in film.
Concluzia trilogiei este una dureroasa, ba chiar indraznet de taioasa pentru ca nu se sfieste sa se ridice cateva probleme destul de incomode. Si pana la urma, alegerea pentru salvarea unei rase si sacrificarea alteia nu mai ramane principala preocupare. Introspectiv si emotionant, War for the Planet of the Apes ramane un SF politic cu argumente solide pentru a-si disbuta rolul pentru unul dintre cele mai bune filme din 2017. Mai ales pentru complexitatea morala si pentru laudele care includ si performantele vizuale – efectele speciale, imaginea. Poate o sa mai auzim „apes together strong”.
Printre cronicile citite inainte de vizionare remarcasem o fraza „“War for the Planet of the Apes” may have the body of an action film, but it has the soul of an art-house drama”. Am notat-o, ca sintetizeaza tot ce poate nu am reusit eu sa exprim. E de vazut.
Filmul intra in cinematografe din 13 iunie si este distribuit de Odeon Film.
Vizionare trailer:
Leave a reply