Cinderella/Cenusareasa

CineCronici, Drama, Familie, Fantastic

[REVIEW] Cinderella/ Cenusareasa (2015)

„Once upon a time there was a beautiful young girl. She was doomed to live unhappily ever after”

Regizor: Kenneth Branagh
Actori: Lily James, Cate Blanchett, Richard Madden, Helena Bonham Carter, Nonso Anozie, Stellan Skarsgård, Sophie McShera, Ben Chaplin, Holliday Grainger, Derek Jacobi, Hayley Atwell
Gen: Drama, Romantic, Fantastic
Premii: un premiu, nicio nominalizare
Tara: SUA
Durata: 112 minute

Universul Disney s-a lansat pe mituri de basm si a continuat sa promoveze, de-a lungul istoriei de decenii, filme de poveste, care au incantat generatii intregi prin productii care aveau sa treaca testul timpului. Resuscitarea animatiei din 1950 este zugravita cu multa migala de Kenneth Branagh, un mestesugar cineast care si-a dovedit de-a lungul carierei slabiciunea pentru adaptarile istorice ale pieselor shakesperiene („Henry V” (1989), „Much Ado About Nothing” (1993), „Hamlet” (1996), „Love’s Labour’s Lost „(2000) „As You Like It (2006)). Fara vreo schimbare care sa zguduie, trecerea la fantasy-uri romantice, este facuta de domn in asa fel incat sa atraga, fara artificii exagerate, cat pentru a face dintr-un omagiu, un progres cinematografic contemporan.

Evitand asocierea cu termenul de remake, „Cinderella” din 2015 imprumuta multa elemente din musicalul de acum mai bine de cincizeci de ani si nu distorsioneaza mai deloc mitul tinerei orfane, care ajunge sa devina servitoare in propria casa. Lily James, cea care o interpreteaza pe Ella (Cenusareasa) este si cea care fura intreaga atentie. Nu doar pentru postura umila, castigata in baza supunerii unui crez/ promisiuni din copilarie („have courage and be kind„) dar si pentru ca a fost echilibrata in interpretari, fara sa para niciodata prea mult sau prea putin din ceva. Iar Richard Madden pozeaza mereu sigur si stapan cu partitura. Nu doar pentru ca stie sa isi manevreze personajul, dar si pentru ca este constient de ceea ce urmeaza sa faca, iar galanteria si educatia pe care stie ca ar trebuie sa le aiba Printul, ii ingaduie sa nu dea gres.

Ella este o copila fericita cu o familie care ii ofera putine lucruri materiale si multe avutii sufletesti. Si asta este suficient. Totul se darama in jurul sau, in ziua cand mama sa moare, iar tatal sau, desi prezent in viata ei, devine un barbat care uita sa mai iubeasca. Femeie in toata firea acum, continua sa vada frumosul in orice, Ella accepta vestea recasatoririi tatalui sau, sperand ca asta il va face fericit, desi ea nu si-ar fi dorit o alta mama care vine si cu doua surori in caminul sau. Si curand, viata ei se schimba radical si ramane sa indure batjocura celei care ar fi trebuit sa o protejeze.

Dintre ecranizarile recente ale basmului publicat de Charles Perrault, asa cum il stim noi, remarcasem melancolicul „Ever After”. Si Cate Blanchett se aproprie de viziunea imaginata de Andy Tennant cu a Anjelicai Houston. Doar ca aici foamea de eleganta distinge mai bine dorinta de umilinta, de altfel completata si de o marturisire fortata la un moment. Rochiile si costumele stralucesc si denota bun-gust, iar decorurile sunt maiestuoase si construite somptuos, fara sa semene vreo clipa cu vreo desfatare grosolana. Si asta nu face decat sa transforme ceva familiar, de moda veche, intr-un produs modern, actual, magic. Cu zero interventii in povestea originala. Desi parca se omit arareori constructiile personajelor secundare sau episodice.

Daca pana acum puteai fi suspicios in legatura cu unele naratiuni, scenariul „Cinderella” nu iti mai permite sa pui la indoiala fabulele relatate, indiferent ca asta inseamna sa crezi ca o tanara vorbeste cu niste soricei, ca un gascan se transforma in vizitiu sau ca o caleasca de aur, a fost candva un dovleac. Si tehnica CGI este ireprosabila in toate afisarile, ba chiar as indrazni sa spun ca mai buna decat in unele filme SF, aici fantasticul surclasand cateva procedee mai performante.

Poate fi putin deranjant interventiile unui narator care se preocupa sa detalieze scene evidente. Insa alegerea cuvintelor potrivite, arhaismele, incanta uneori, asa cum se intampla in „Stardust”. Lipsa cuvintelor in doua dintre cele mai spectaculoase scene se dovedeste o optiune fericita (dansul de la bal – desavarsit, transformarea rochiei si piruetele care insotesc aceasta transformare). In fiecare dintre ipostaze in care sunt implicate efectele vizuale, mai ales in metamorfozele facute de Zana Ursitoare (Helena Bonham Carter, prea putina infatisare), totul este asa cum ar trebui.

Emotionant. Poate mai mult decat te-ai fi asteptat. Filmul implica in multe scene relatiile parinte-copil si face din acest mijloc, unealta cu care santajeaza audienta sa empatizeze mai usor cu momentele. Captivant, induiosator, amuzant, nuantat in teme, decoratiuni si in evenimente, „Cinderella” se recomanda ca cea mai buna realizare Disney a ultimilor ani. Nostalgicii se vor vinde usor. Nu pentru ca vad ceva nou, ci tocmai pentru ca vad ceva ce deja stiu, iar ei sunt tot mai interesati de cursivitatea, decenta si naturaletea a unui intreg feeric.

Articole tematice Cinderella/Cenusareasa:

– Filme de basm

– Frozen in Once Upon a Time

– O scurta povestire despre un eveniment imporant din Cinderella

– Istoria filmelor Cenusarei in #revistaFiLM

– 7 lucruri pe care nu le stiai despre filmul „Cinderella”

Filmul intra din 13 martie in cinematografe si este distribuit de CineForum, caruia ii multumesc pentru invitatie.

Vizionare trailer:

Galerie imagini:

"Once upon a time there was a beautiful young girl. She was doomed to live unhappily ever after" Regizor: Kenneth Branagh Actori: Lily James, Cate Blanchett, Richard Madden, Helena Bonham Carter, Nonso Anozie, Stellan Skarsgård, Sophie McShera, Ben Chaplin, Holliday Grainger, Derek Jacobi, Hayley Atwell Gen: Drama, Romantic, Fantastic Premii: un premiu, nicio nominalizare Tara: SUA Durata: 112 minute Universul Disney s-a lansat pe mituri de basm si a continuat sa promoveze, de-a lungul istoriei de decenii, filme de poveste, care au incantat generatii intregi prin productii care aveau sa treaca testul timpului. Resuscitarea animatiei din 1950 este zugravita cu multa migala de Kenneth Branagh, un mestesugar cineast care si-a dovedit de-a lungul carierei slabiciunea pentru adaptarile istorice ale pieselor shakesperiene ("Henry V" (1989), "Much Ado About Nothing" (1993), "Hamlet" (1996), "Love's Labour's Lost "(2000) "As You Like It (2006)). Fara vreo schimbare care sa zguduie, trecerea la fantasy-uri romantice, este facuta de domn in asa fel incat sa atraga, fara artificii exagerate, cat pentru a face dintr-un omagiu, un progres cinematografic contemporan. Evitand asocierea cu termenul de remake, "Cinderella" din 2015 imprumuta multa elemente din musicalul de acum mai bine de cincizeci de ani si nu distorsioneaza mai deloc mitul tinerei orfane, care ajunge sa devina servitoare in propria casa. Lily James, cea care o interpreteaza pe Ella (Cenusareasa) este si cea care fura intreaga atentie. Nu doar pentru postura umila, castigata in baza supunerii unui crez/ promisiuni din copilarie ("have courage and be kind") dar si pentru ca a fost echilibrata in interpretari, fara sa para niciodata prea mult sau prea putin din ceva. Iar Richard Madden pozeaza mereu sigur si stapan cu partitura. Nu doar pentru ca stie sa isi manevreze personajul, dar si pentru ca este constient de ceea ce urmeaza sa faca, iar galanteria si educatia pe care stie ca ar trebuie sa le aiba Printul, ii ingaduie sa nu dea gres. Ella este o copila fericita cu o familie care ii ofera putine lucruri materiale si multe avutii sufletesti. Si asta este suficient. Totul se darama in jurul sau, in ziua cand mama sa moare, iar tatal sau, desi prezent in viata ei, devine un barbat care uita sa mai iubeasca. Femeie in toata firea acum, continua sa vada frumosul in orice, Ella accepta vestea recasatoririi tatalui sau, sperand ca asta il va face fericit, desi ea nu si-ar fi dorit o alta mama care vine si cu doua surori in caminul sau. Si curand, viata ei se schimba radical si ramane sa indure batjocura celei care ar fi trebuit sa o protejeze. Dintre ecranizarile recente ale basmului publicat de Charles Perrault, asa cum il stim noi, remarcasem melancolicul "Ever After". Si Cate Blanchett se aproprie de viziunea imaginata de Andy Tennant cu a Anjelicai Houston. Doar ca aici foamea de eleganta distinge mai bine dorinta de umilinta, de altfel completata si de o marturisire fortata la un moment. Rochiile si costumele stralucesc si denota bun-gust, iar decorurile sunt maiestuoase si construite somptuos, fara sa semene vreo clipa cu vreo desfatare grosolana. Si asta nu face decat sa transforme ceva familiar, de moda veche, intr-un produs…