Maleficent (2013)

Aventura, Fantastic, Special

“ I had wings once, and they were strong. They could carry me above the clouds and into the headwinds, and they never faltered. Not even once. But they were stolen from me.”

Regizor: Robert Stromberg
Actori: Angelina Jolie, Elle Fanning, Sharlto Copley, Lesley Manville, Juno Temple, Sam Riley
Gen: Aventura, Fantastic
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
Tara: SUA
Durata: 97 minute

Seria adaptarilor intunecate ale basmelor puse sub umbrela Disney continua cu ceea ce poate functiona ca spin-off pentru una dintre cele mai cunosute imagini de anti erou din universul naratiunilor populare. Rezervandu-si totusi dreptul de a cenzura avantul de care ar fi putut profita in malitiozitatea villain-ului, Robert Stromberg (aici la debut in regie; primii pasi rasplatiti cu incurajare) opteaza pentru o alta directie: inlesnirea tiparului acestuia in relatia cu asupritul. Cu contradictia impusa de termen, Maleficent ia cuvantul si scenaristul impune audientei versiunea sa de poveste, dictata prin prisma unui narator care isi dezvaluie identitatea abia spre final. Interventiile de cele mai multe ori ostenite au mai degraba rolul de a sincroniza imaginea cu discursul, lucru care poate anula din placerea de a savura firul epic. Deloc suparator, doar ca aceasta caracteristica subiectiva sade mai bine in filele povestilor.

Cu o osatura perfect lucrata si scoasa in evidenta, mina Angelinei Jolie este superba. Sunt cateva momente in care straluceste in rolul unei fapturi aproape demonice (scena blestemului), rasul sugerat ca o frustrare mobilizeaza. Rivalizand indirect si (ne)drept cu Theron via „Snow White and The Huntsman”, Jolie denota mai multa implicare si desi nu are aceeasi complexitate atinge cateva acute egale (tipat de furie vs. tipat de durere). Cert este, asa cum constatam cu prietenii cinefili de dupa vizionare, ca personajele masculine sunt intentionat neglijate si asta nu poate fi un dezavantaj cand interesul indreptat clar (doar) catre cele doua personaje principale este facut cu atentie.

Personajul omonim care debuta in cinematografie odata cu ecranizarea muzicala din 1959 „Sleeping Beauty” primeste in „Maleficent” oportunitatea de a-si spune versiunea, evenimentele descrise conturand povestea dinaintea blestemului aruncat asupra Aurorei (Elle Fanning isi potriveste mimica). Debutul intr-un peisaj fluorescent cu o Maleficent tanara (Isobelle Molloy, din nefericire absenta) livreaza primele aspecte tipice unor basme: lume idilica, feerie, veselie. Frant de interventia omului, echilibrul sufera modificari. Aici mi-ar fi placut sa se insiste mai mult pe simboluri, dar exista suficient material pentru a intelege universul in care creaturile mitice traiesc. O obiectie personala: inutilitatea pe care o atribui celor trei zane deformate de un CGI fortat.

Aspectul gotic imagineaza peisaje fantastice superb colorate. Umbrele, decorurile si costumele alese si incluse in poveste exact cat/cand trebuie avantajeaza aprecierea pentru migala. De altfel si temele muzicale sunt bine inserate. O problema dedusa ar fi poate durata mica a productiei si partitia insuficienta de a dezvolta mai bine si mai mult caracterele si situatiile. „Maleficent” este o transpunere intunecata si fantezista care nu-si anunta schimbarile de situatii, dar le plaseaza coerent in scenariu, exact cand audienta uita sa tresara la stereotipuri, salvand cu decenta mitul Frumoasei Adormite. De vazut si apreciat candoarea si slabiciunile personajelor si de respins cand e cazul, menajamentul unor evenimente.