CineAmator

– Fabien Nury și Jérémie Laheurte –

∼ Interviu Paris Police 1905 in cadrul celei de-a 25a editii a Unifrance, Rendez-vous in Paris ∼

La inceputul anului am participat la cea mai noua editie UNIFRANCE din Paris, unde s-au promovat cele mai noi productii frantuzesti care vor avea premiera si la nivel local. Printre intalnirile programate in cadrul asociatei am avut ocazia sa intalnesc doua persoane implicate in cadrul productiei originale Canal + Paris Police 1905, respectiv Fabien Nury și Jérémie Laheurte, regizorul și protagonistul seriei noir, ajunsă la al doilea sezon.

SERIALUL Paris Police 1905 VA DEBUTA PE FOCUS SAT PE 30 MARTIE

In cadrul acestui „rendez-vous” tip round table, la care au participat mai multi jurnalisti, cei doi au raspuns catorva intrebari despre cel mai nou sezon si despre procesul de creatie.

Un nou sezon al seriei polițiste de epocă „Paris Police 1900” ne poartă de data aceasta în Ajunul Crăciunului din Parisul anului 1904, când un corp neînsuflețit cu identitate necunoscută este descoperit în grădinile Bois de Boulogne. Sinucidere? Crimă? Inspectorul Antoine Jouin începe să investigheze. Acest caz îl poartă în tenebrele pariziene: pădurea din suburbia orașului, acolo unde oamenii vin să-și satisfacă cele mai ascunse dorințe. De data aceasta, Jouin se aventurează pe tărâmuri necunoscute… însă cu ce preț?

≈ Cronica Paris Police 1900 – aici

≈ Cronica Paris Police 1905 – aici

Credit photo Official photo by #MarieRouge  – Facebook/ Unifrance

• Ce te atrage la productiile istorice, de ce ai ales sa scrii despre seriile de epoca?

Fabien – Imi place sa calatoresc prin scris. Cea mai buna calatorie posibila este cea de calatorie in timp, de altfel chiar si cea mai imposibila. Astfel, cercetarea istoriei imi permite sa gasesc locuri uimitoare si oameni la fel de ofertanti peste tot in trecut. Privind din perspectiva serialului, istoria are o serie lunga de crime. Este de inteles pentru foarte multi spectatori si citiori, pentru mine mai ales, ca exista acest sentiment anume a faptului ca ceea ce urmaresti a existat candva. Eu am oferit o nota noir acestui subiect, cu putin umor si aventura.

Stiu ca pot spune povesti, unele cu care audienta relationeaza. Pe scurt, as putea scrie acum in alta parte, dar la fel de bine as putea scrie aici candva.

• Cu ce se diferentiaza seria Paris Police 1905, fata de altele cu care afost comparat, spre exemplu Babylon Berlin, unde se relateaza despre o perioada similara? 

Fabien: Cred ca, daca urmaresti prin trecut, realizezi ca ai perioade in istorie care au creat o mitologie, iar altele in jurul carora s-a construit fictiunea. In Franta, la fel ca in multe tari europene si nu numai, s-au creat povesti si filme in jurul Primul Razboi Mondial, spre exemplu, ceea ce a dus cumva, la crearea unei mitologii, ca ne place sau nu. Cat despre Paris, Belle Epoque este o parte distincta, multumita rezonantei artistice, a schimbarilor sociale care au fost create in acele perioade si care cu siguranta inca mai sunt relevante cu toate ca nu erau chiar frumoase, asa cum ii spune si numele (n.r. Belle Epoque, Epoca Frumoasa).

De obicei mie imi place sa spun, de obicei, ca pentru a vinde o poveste oamenilor fie le gasesti o problema in societate cu care sa ii preocupti fie le gasesti o mitlogie, pentru ca este acelasi lucru, este cumva ca o religie, ceea ce functioneaza foarte bine in productiile americane. Fiecare tara are un anumit subiect de patrimoniu care ii poate deveni subiect, atat timp cat este tratat cu respect si inca prezinta interes.

• Ce ne poti spune despre cum s-a facut cercetarea intunecata a perioadei infatisate?

Fabien: Eu fac un research foarte intens si gasesc detalii cat se poate de interesante dintr-o anumita perioada pe care apoi le exploatez. Ceea ce imi place foarte mult este ca reusesc sa depasesc cliseele inventate de mine, atunci descopera diverse informatii, cu toate ca imi plac arhetipurile.

Dar ca sa raspund la intrebare, asadar, pentru imaginile grafice m-am folosit de imaginile si detaliile descrise din ziarele acelei perioade, unde am gasit diverse informatii interesante, din arhive nationale, ceea ce a fost grozav, pentru ca am vazut intocmai ce se scria in acele vremuri. De asemenea, romanele fictive din acea perioada au fost de mare ajutor, pentru ca in Belle Epoque s-a scris mult, iar foarte multi autori au inventat un subgen fascinant.

Un ultim aspect cinematic de care am tinut cont au fost picturile din acea perioada, nu fotografiile. Picturile iti ofera nu doar culorile potrivite, ci mai ales iti descriu atmosfera, lumina acelor vremuri si poate chiar mai mult, confera indirect un aspect realist. In foarte multe screne am tinut cont de directiile artistice din tablouri, iar atunci cand am scris mi-am imaginat sute de imagini cu locuri, cu interioare – am preferat sa luam cultura noastra frantuzeasca si sa ne folosim de asta.

• Am vazut cateva episoade si sunt curioasa: care a fost cea mai sensibila tema de abordat? Am vazut subiecte precum misoginism, homosexualitate. V-ati temut de o critica ulterioara?

Fabien: Primul sezon a fost primit cu reactii foarte puternice si vehemente. Oamenilor nu le-a placut, neaparat, faptul ca nu se idealizau niste lucruri, ca exista violenta. Apoi in sezonul doi am convenit impreuna sa facem ceva despre vicii. Pentru ca viciile sunt, daca vrei, o forma a secreteleor tale si cum te urmaresc acestea. Iar oricine are ceva de ascuns, cu totii avem secrete si stim ce este rusinea. Iar uneori, poti fi santajat cu ceea ce vrei sa nu se afle. Ins, cu cat mai opresiv si intoleranta este societatea, cu atat se deschid mai multe posibilități de santaj. In principiu acesta ar fi subiectul principal al sezonului.

Mai degraba, pe noi ne-a facut curiosi tratamentul homofobic impotriva femeilor, mai puternic decat orice alt aspect indreptat in privinta homosexualitatii din acele timpuri. Am considerat ca fi ceva ceva diferit de abordat, mai ales daca ii adaugam ceva ciudat si credem ca am obtinut ceva interesant in contextul crimelor.

Un alt punct important a fost abordarea ideii de pandemie, de raspandire a unei boli, de temere in fata sifilisului. Mai degraba aici s-a perpetuat ideea de homofobie, din perspectiva fricii de a fi privit ca unul de-al lor (n.r. homosexualilor) si a ceea ce ai putea pierde odata cu aceasta asociere din care deriva si abuzul de putere, nedreptatea. 

Jérémie: Da, personajul meu va ajunge cumva in mijlocul unor conflicte. Este interesant de urmarit cum politia va fi nedrepata, cum va intoarce totul impotriva lui si cum vor rastalmaci totul. Iar faptul ca personajul meu nu este foarte popular ci solitar, il transforma intr-o tinta vulnerabila si va fi dificil sa se apare. Si la fel de provocator pentru personajul meu va fi sa se confrunte cu aceleasi probleme cu ale victimelor pe care le investigheaza, ceea ce ii confera, cu siguranta, o alta perspectiva, il face totul sa trateze totul intr-un mod mai corect pentru ca este mai usor de inteles.

• Un lucru care diferentiază show-ul de altele de acest gen este faptul ca este creat de cineva care are un portofoliu cu benzi desenate – ce influente a avut asta in tonalitatea seriei?

Fabien: In benzile desenate si la romanele grafice ai extrem de multe libertati, iar aici curios este si faptul ca nu ai vreo limita de buget (rade). Totusi, cel putin jumatate din povestile din comics-uri sunt unele pentru care nu as primi finantare, asa ca sunt constient ca asta a fost o sansa uriasa pentru mine ca un creator, o oportunitate. Daca stai sa te gandesti in perspectiva, „Moartea lui Stanlin” (n.r. Fabien Nury este autorul benzilor desenate The Death of Stalin) nu ar fi trebuit sa devina un film niciodata! Cine ar fi vrut sa vada un film cu niste lunatici inconjurati de dictatori? Si totusi a fost urmarit de milioane de rusi, care u cumparat exemplarele, doar ca sa le arate degetul mijlociu dar sunt mandru de asta (rade).

Benzile desenate iti spun, de aseamenea, ca trebuie sa redai povestile rapid. Nu te poti baza pe psihologie profunda, pe satire, nu prea poti avea personajele care nu au o evolutie naturala. In ceea ce priveste aspectul grafic, am lucrat cu artisti, pictori, graficieni. Iar in ceea ce priveste spectrul de emotii, aici sunt mai usor de capturat, pentru ca este vorba despre colaborarea cu actorul, care iti ofera mai multe tipuri de sentimente. Dar in benzile desenate am nevoie de mai multe instantanee ce nu pot fi inghesuite in pagini. Tototdata mai este si aspectul coloanei sonore, ca nu prea poti speria cititorul fara sunet, care uneori adauga anxietate. O fac japonezii cu manga, pentru ca te sperii de ce auzi si nu vezi, iar asta este imposibil intr-un roman grafic – in film ai toate uneltele. Inca invat sa diferentiez cele doua „limbaje”, in ceea ce priveste filmele incerc sa fac tot ce-i mai bun.

Vizionare trailer: