HISTORY Channel va aduce pe micile ecrane un show hibrid docu-reality cu peisaje fermecătoare, reconstituiri istorice și povești pline de magie, numit „Misterul Aurului Dacic”.
În rolurile principale ale acestei aventuri se află cunoscutul actor Paul Ipate și exploratoarea Simina Cernat.
Regia este semnată de Marin Dinescu, iar în rolul de producător executiv este John Florescu.
Premiera primului episod va avea loc luni, 31 octombrie, de la ora 21:00!
Cu ocazia lansării producției „Misterul Aurului Dacic” regizorul seriei, Marin Dinescu, a răspuns pentru cineamator.ro următoarelor întrebări:
- Angela Alexandru: Prima producție românească marca History Channel va aparține – ați simți asta ca o presiune?
Marin Dinescu: Presiunea e parte inerentă din condiția unui regizor. Creatorii se și hrănesc cumva din tensiuni, pulsații și presiuni iar lumea filmului și televiziunii e plină de zbucium, trăire și adrenalină. Nu pot spune că am simțit în mod specific o presiune mai mare sau mai mică decât în alte proiecte. Știu însă că am fost absorbit de subiect și timp de vreo 9 luni am fost într-un fel de transă creativă. Proiectul m-a captivat suficient cât să uit de presiune. În mod paradoxal, acum simt o anumită presiune….înainte de lansare! Cum va fi primit? Oare aș fi putut sa spun altfel povestea „x” sau să portretizez diferit personajul „y”?
- Cum s-a decis formatul seriei, un hibrid între documentar și reality show?
Marin Dinescu: HISTORY Channel căuta un format de tip reality pe subiectul “aur” și am început să distilăm împreună mai multe idei. Dintre propunerile făcute de mine, subiectul “Aurul Dacilor” a fost cel care i-a interesat cel mai tare pe producătorii de la HISTORY Channel. Un film despre daci și aurul lor… evident că nu îl poți face ca reality 🙂 așa că am agreat că încercăm o mini-serie de tip docudramă. M-a atras ideea de a merge cu acest proiect în zona de docudramă pentru că acolo e un mediu mai poetic.
Timp de 20 de ani am regizat mult în TV și producătorii mă cunosc mai ales ca un regizor de reality. Am regizat primul reality din TV-ul autohton, un program numit “Zero” la PRO TV în anii 2000 , apoi „Big Brother” care este emblematic pentru genul reality și am continuat cu multe alte formate de reality pe care le-am regizat de-a lungul a 20 de ani de televiziune, ultimul fiind “One True Singer” la HBO Max. Acum sunt în punctul în care vreau să fac altceva decât TV clasic și mai ales altceva decât “reality tv”. Vreau să regizez film, documentare și reclame și mi-am propus să fac acest documentar într-un mod cât mai cinematic. Doar că experiență mea de reality nu era de lăsat deoparte și am decis să aduc și acest stil de povestire în proiect, mai ales ca aici sunt „stăpân pe situație”. Au fost multe draft-uri scrise timp de 4 luni de zile și, cu ajutorul producătorului John Florescu și cu consultanța din partea bunului prieten Marius Toader, am ajuns la o formă finală de script în care reality-ul și documentarul artistic s-au împletit natural. Eu spun că a ieșit un produs unic și ca e un tip de program foarte “watchable”, așa cum au spus-o și producătorii de la HISTORY Channel.
- Cât din ce vom urmări este istorie și cât mitologie?
Marin Dinescu: Răspund cu o întrebare: cât din ce știm noi că ar fi istorie este de fapt realitate confirmată și cât e speculație și imaginație colectivă construită în jurul unor frânturi de informații puse cap la cap de oameni?
- Paul Ipate și Simina Cernat sunt două fețe tinere și populare – are legătură alegerea lor cu ideea de a se ajunge cu subiectul documentarului și la generația tânără?
Marin Dinescu: Da. Eu personal am creat aceste filme cu gândul la generația fetei mele Lua, care are 12 ani. Dacă această serie reușește să ajungă și la cei tineri și foarte tineri, va fi un lucru extraordinar pentru că cei care își cunosc trecutul vor avea rădăcini mai puternice.
- Misterul aurului dacic – credeți că acum este subiectul mai relevant, decât acum 15 ani, spre exemplu?
Marin Dinescu: Subiectul este atât de relevant cât este și Revoluția din 1989. Așa cum mulți dintre români vor să știe ce s-a întâmplat de fapt în decembrie 1989, la fel avem și un public care vrea să înțeleagă mai bine o poveste complexă care a început acum mai bine de 2000 de ani și continuă și azi. Sunt mai bine de 100 de kg de aur dacic care sunt încă dispărute pe piața neagră a artefactelor. Unde sunt? Cine are cele 11 brățări dacice braconate în Munții Orăștiei și nerecuperate de autorități? Sunt multe astfel de întrebări care își caută răspunsul în zilele noastre.
- Care au fost cele mai mari provocări în ceea ce privește documentarea și post-producția?
Marin Dinescu: Documentarea pe un asemenea subiect este un proces foarte amplu. Încă mă mai documentez asupra acestui subiect. A fost provocator să adun informație verificată sau măcar filtrată pe tema Roșiei Montane, de exemplu. A fost dificil sa găsim specialiști italieni pe subiectul „daci“ în Roma și să reușim să îi filmăm. Postproducția a durat mai bine de 4 luni și a fost cu adevărat un maraton pentru că era mult material și puțin timp la dispoziție. Cu ajutorul unei echipe fantastice am reușit însă să trecem cu bine de toate aceste provocări.
- Cum a fost trecerea de la producțiile recente de entertainment, la acesta de tip istoric?
Marin Dinescu: A fost o tranziție blândă. O producție HISTORY Channel din 2022 are cumva multe referințe comune cu o producție de tip entertainment al altor televiziuni. Până la urmă și HISTORY Channel este o televiziune comercială care are formule asemănătoare cu orice alte stații: rating, rate card, etc. Diferite ay fost subiectul, ritmul de lucru, atenția la detalii și faptul că avem o audiență mai altfel decât la un post clasic de televiziune.
- Dincolo de povestea cu aurul istoric, încă cu multe mistere, care credeți că este cel mai mare atu al seriei?
Marin Dinescu: Felul în care povestim, calitatea imaginii, de fapt calitatea întregii producții. Eu îl consider un produs premium pentru publicul din România.
- Din spatele camerelor sigur totul este mai interesant. Au fost momente care v-au făcut să aveți o altă viziune asupra a ceea ce știați deja?
Marin Dinescu: Înainte credeam că e cumva foarte complex și măreț să faci film artistic. După acest proiect, m-am mai relaxat în privința ideii de a produce și regiza un film artistic. Nu mai e chiar atât de înfricoșătoare ideea asta.
- Sunt momente, scene care nu se vor vedea în producția de televiziune, vreunul pe care l-ați fi dorit inclus?
Marin Dinescu: Mi-am dorit mult să filmam povestea descoperirii tezaurului din Strei, de către trei pescari în anul 1543. Povestea este fascinantă de-a dreptul și e documentată în detaliu în diverse surse istorice. Din motive de buget și timp, am fost nevoit să renunț la a mai filma și această scenă. Poate într-un sezon viitor, dacă voi mai avea șansa!
- În încheiere, ce mesaj doriți să transmiteți celor care vor urmări seria la TV?
Marin Dinescu: Îi invit să dea o șansă onestă acestei serii și să o privească cu ochii curați, fără prejudecăți și așteptări. „Misterul Aurului Dacic” este un film adresat celor care vor să afle despre istorie și despre strămoșii acestui popor. Acest film livrează istorie împachetată într-un ambalaj artistic, cu emoție și rafinament vizual, fără să cădem în extreme dacopate sau în senzaționalisme ieftine. E o serie care merita privită inclusiv cu copiii pentru că are multă magie și reverie.
Vizionare trailer:
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply