„ According to mythology, that is the inscription over the Gates of Hell.”
- Regizor: John Erick Dowdle
- Actori: Perdita Weeks, Ben Feldman, Edwin Hodge, Francois Civil, Marion Lambert, Ali Marhyar, Cosme Castro, Hamidreza Javdan
- Gen: Horror, Thriller
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
- Tara: SUA
- Durata: 93 minute
„As Above, So Below” poate fi considerat proiectia mai mica si mai timida a sufocantului „The Descent”. Acolo experimentam cam primele momente de claustrofobie veritabila (nu uit de apartamentul londonez din „Repulsion” al lui Polanski). Si cand spun primele, ma refer strict la spatiul stramtorat din care calea de iesire pare tot mai indepartata. Catacombele ascunse sub strazile Parisului au mai fost subiect de film prin 2007 cand si cativa actori romani tineau lista distributiei in experimentul jalnic numit „Catacombs”. Aici temele si decorul-suport (productie turnata chiar in galeriile pariziene) sunt explorate mai cu interes. Si se vede asta in discursurile personajului principal care tine o intreaga prelegere de fiecare data cand gaseste vreo relicva/inscriptie mistica. Fabulatiile sunt la ele acasa si s-au instalat bine, dar discrepanta dintre realitate si fantastic nu depaseste prea mult granita, intr-atat incat sa incomodeze.
Subordonat subgenului found footage (functioneaza perfect si ca mockumentary, cinematografie headcam sau film-colaj) „As Above, So Below” este mai putin horror decat te-ai astepta si se achita cel mai bine de aspectul thriller al productiei. Avem pe rand: umblete prin tuneluri (via australianul „The Tunnel„), fantasme, mesaje secrete, zgomote venite de niciunde, jocul psihologic cu traumele individuale. Suparator este aspectul de insistenta pentru a continua sarada. La fiecare capcana sau impleticire, personajul lui Perdita Weeks trebuie sa rosteasca, spre exasperarea publicului constient ca nu mai e altceva de facut, un „we must keep going”. Se mai sterg din handicapuri prin tremurul controlat si frumos de camera si prin, repet, aspectul mistic al povestii care combina tema religiei cu supranaturalul.
De la John Erick Dowdle, parintele filmelor „Quarantine” si „Devil” (la fel de preocupat de stramtorarea personajelor), ni se livreaza de data asta o alta portie de suspans. Uneori insa frant de patosul eroilor care-si uita misiunea. Inca de la inceput facem cunostinta cu tanara Scarlett Marlowe (Perdita Weeks) care isi insira capacitatile intelectuale din domeniul chimiei si al arheologiei, urmarind firul pentru desoperirea Pietrei Filosofale. Piatra de a carui existenta era convins tatal sau, ducandu-l pana in pragul nebuniei. Indiciile o conduc pana la catacombele ascunse sub strazile Parisului si nu sta prea mult pe ganduri cand pleaca sa exploreze adancurile. Mi-a placut introducerea de vanatoare de comori. Mi-a placut si transformarea motivatiilor de dupa. Idila fortata totusi nu-si avea locul in peisajul plin de mucegai, negru si murdarie. Nu de alta, dar interesul este mai mult supravietuirea si mai deloc romanta.
Misiunea poarta personajele printre cele mai mari cripte ale lumii si le pune in fata unor provocari majore: intuneric, teama, confuzie. Unele mai exploatate, altele mai neglijate. Sunt cateva aspecte originale si amintesc doar ideea de a intoarce drumul lor ca intr-o poza rasturnata in oglinda, ceea ce aminteste de unul dintre filmele mele horror preferate -„The Grave Encouneters”. Doar ca acolo scarile care duceau spre exterior nu mai duceau nicaieri. Plotul face exces de cele mai cunoscute stereotipuri, dar „As Above, So Below” a functionat in cazul meu. Poate nu in masura in care ma asteptam. Cert este ca producatorii sunt constienti de avantajul decorurilor subterane si pun in rolul principal un protagonist feminin cu stapanire de sine. Un disconfort concret care da bine unui film horror, scenografie infricosatoare si situatii care conduc catre un act final lipsit de sens, dar interesant. Cam asta iti ofera „As Above, So Below” si cred ca este suficient pentru a-l urmari.
Filmul intra in cinematografe din 12 septembrie si este distirbuit de RoImage caruia ii multumesc pentru invitatie si Grand Cinema Digiplex pentru gazduire.
Rating autor: nota 7
Vizionare trailer:
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
3 Comments
Concurs “As Above, So Below: Precum in Iad asa si pe Pamant”: doua invitatii duble la film | CineAmator
As Above So Below (2014) “The only way out is down” | F and G must see
Eat, Pray, Love si viziteaza Algarve - CineAmatorCineAmator