“Fear is not real. It is a product of thoughts you create. Do not misunderstand me. Danger is very real. But fear is a choice.”
• Regizor: M. Night Shyamalan
• Actori: Jaden Smith, Will Smith, Sophie Okonedo
• Gen: Actiune, SF, Drama
• Premii: 1 nominalizare
• Tara : SUA
• Durata: 100 minute
O premiera care nu va razbate cu ecouri laudabile pentru niciuna din partile implicate. Pentru prima oara in 20 de ani, regizorul M. Night Shyamalan accepta sa coordoneze un proiect ce are la baza scenariul altcuiva. Aici ma refer la Will Smith si la incapatanarea lui de a scoate din tolba un scenariu pe alocuri sclipitor, dar uneori de o jena care nu poate fi salvata nici cand iti aduci aminte ca totul este doar o adunatura de idei SF. La fel ca orice alt film, avem parti bune si parti rele. Ceea ce dezavantajeaza echilibrul „After Earth” este faptul ca balanta se inclina inspre partile negative. Pana la a ale enumera, imi depun memorialul si consternata inca, declar ca sper ca Shyamalan mai poate fi salvat. Trebuie doar scos din starea de criogenie in care s-a autoizolat. Nu este posibil ca cel care a miscat cu inovatorul „6th Sense„, ravasitorul „Signs” sau deranjantul „Unbreakable” sa fi orbit subit.
Relatia tata-fiu fusese induiosator de bine inchegata in drama de familie „The Pursuit of Happyness”. Cei doi Smith erau atunci sclipitori si poate, impulsionati si ghidati de o poveste incredibila tindeau sa fie fantastici. Din nefericire, mina lui Jaden Smith, incruntarea permanenta si grairea peltica il trag teribil de mult la fund (orice fel de abis doriti sa interpretati). Curios este ca nici ta’su nu mai functioneaza in parametri normali si pare ca dadea auditii pentru „I, Robot”, dar pentru un rol mecanizat. Si pentru ca totusi ma incapatanez sa-mi placa filmul, am sa scot in evidenta montajul realizat decent. Avem cursivitate in cadruri, dar liniaritatea spatiu-timp, din nou sfideaza logica. Aici e o hiba de scenariu la urma urmei.
„After Earth” are la baza o poveste scrisa de Will Smith. Acesta isi atribuie rolul unui comandant fantomizat (explicatia vine la momentul potrivit). Cariera sa militara este una incoronata de succes, intr-o colonie pamanteana asezata pe o alta planeta. Fortati sa abandoneze Pamantul cu o mie de ani in urma, oamenii au uitat cataclismele din trecut. Punand meseria sa inaintea cunoasterii fiului, Cypher Raige (Will Smith) il ia pe Kitai Raige (Jaden Smith) intr-o misiune aparent banala, dar este nevoit sa aterizeze cu echipajul sau la ceea ce candva era „acasa”. Ranit, Cypher isi trimite fiul intr-o incercare de recuperare a unui semnal ce i-ar putea salva, nu inainte de a-l avertiza ca Pamantul s-a adaptat sa fie un teren ostil pentru umanitate …
Cu siguranta ca nu este cel mai prost film SF ce a vazut lumina cinematografului. Se poate si mai rau de-atat si stim asta. Admiram stradania, contamplam peisajele rapitoare si visam ca poate la urmatoarea vizionare intelegem evolutia „criminala” a unei faune dezvoltate. Poate ca lansarea este depreciata si de Joseph Kosinski care s-a grabit cu navigarea lui „Oblivion” cu care gasim similaritati subtile. Poate ca eforturile noastre de a fi atenti, vor fi rasplatite cu scena din final (nu salutul cliseistic), ci cu un Jaden Smith intins pe o patura de verdeata, gasind puterea sa faca un personaj puternic si pret de cateva clipe si o partitura salvatoare.
Rating autor: nota 5
Vizionare trailer:
Multumiri gazdei Rometelecom Imax. Filmul intra in cinematografe din 7 iunie si este distribuit de InterComFilm.
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
4 Comments
Niciodata nu l-am considerat pe Will Smith un actor bun,cu atat mai putin pe fiul sau,parerea mea este ca sunt mult supra-apreciati.
Fiind SF, „desenele animate” sînt oarecum permise, deşi am senzaţia că sînt prea multe pentru ca filmul să fie luat în serios. Cu toate astea, îmi pare interesant şi pe placul meu, din descrierea articolului. Cred că mi-ar plăcea să-l vizionez, ca un amendament la repulsia mea faţă de cinematografia americană contemporană.
Shyamalan a cam dat-o in bara in ultima vreme. Parca daca nu scrie el scenariu nimic nu-i iese. Baiatul asta lui will arata talent cand era mai mic, dar acum nu stiu ce sa zic. O sa vad filmul numai pt efecte, caci in rest vad ca e slab rau de tot.
eu ma incapatanez sa cred in continuare in regizor. a avut cateva sclipiri si acum…. nu stiu. se zbate, dar nu razbate si ma enerveaza. nici macar efectele nu sunt extraordinare, din pacate. povestea este banala si abia spre final are o sclipire scenariul. jaden smith este penibil….