FOCUS+ livrează premiere de filme și seriale spectaculoase în care acțiunea, emoția, suspansul și fantezia ating cote maxime în septembrie
Cel mai așteptat titlu al toamnei este „Santinelele” (Les Sentinelles, 2025), o producție Canal+ Original care va avea premiera simultană în peste 30 de țări, inclusiv în România în FOCUS+, începând din 29 septembrie – urmând ca în fiecare zi de marți să fie lansat câte un episod nou.
Seria surprinde o poveste cu supereroi transformați în mașini de război, seruri care amplifică puterea combativă, proteze futuriste și spioni malefici care lucrează alături de gangsteri cu puteri oculte, „Santinelele” este plasat într-un cadru istoric inedit: tranșeele Primului Război Mondial. Acțiunea de maximă intensitate se îmbină cu drama umană și elementele fantastice într-un univers cinematografic cu miză globală, în care personaje neconvenționale sau de-a dreptul extravagante dau tonul unei serii care îmbrățișează în egală măsură fațeta istorică și cea contemporană, a culturii pop.
În 1915, soldatul francez Gabriel Ferraud (Louis Peres) este grav rănit și recrutat pentru un program militar secret, destinat creării de super-soldați. Injectat cu serul Dyxenal, el se trezește vindecat, mai puternic și mai rapid ca niciodată, pregătit să lupte împotriva Germaniei. Însă familia lui află că a murit, iar Gabriel trebuie să se alăture Brigăzii Santinelelor pentru a-și recâștiga libertatea. În misiunea lor, descoperă că germanii au creat un super-soldat și mai puternic, iar pe urmele lor se află Baronul (Ouassini Embarek), un criminal periculos cu puteri oculte, hotărât să distrugă programul francez.
Cu “Santinelele” se merge dincolo de fundalul istoric al Primului Război Mondial pentru a dezvolta o serie de gen originală care urmează o tradiție franceză de povești remarcabile despre război și spionaj, amplificate de o componentă fantastică și o narațiune epică – seria marchează începutul unui univers narativ de amploare, construit pentru a se dezvolta pe parcursul a mai multor sezoane.
Din 18 septembrie, pe FOCUS+ se lansează serialul „Cicatricea” (Scar, 2024)
În cele 8 episoade disponibile chiar din ziua lansării facem cunoștință cu Simón (Juanlu González), un dezvoltator de software de origine bască, cu un comportament anti-social, care poate deveni miliardar dacă își vinde aplicația inovatoare de recunoaștere facială unei corporații. El se îndrăgostește iremediabil de Irina (Milena Radulovic), o ucraineancă cu un trecut întunecat și o cicatrice misterioasă. Printre aplicații de dating, algoritmi și sentimente crunte de răzbunare, Simón și Irina descoperă că o poveste bazată pe minciuni poate schimba destine.
În septembrie, FOCUS+ aduce o serie de filme noi
- Whitney Houston: I Wanna Dance with Somebody este comemorarea emoționantă și sfâșietoare a vieții și carierei mult iubitei Whitney Houston (interpretată de Naomi Ackie), cea mai puternică voce din muzica pop și R&B din toate timpurile. Filmul îi urmărește parcursul de la începutul obscur, la statutul de legendă și până la moartea sa prematură din 2012. În filmul care este disponibil din 6 septembrie apare și apreciatul actor Stanley Tucci. Fanii lui Whitney Houston au motive de bucurie: 95% din melodiile care apar în film sunt cântate chiar de artistă.
- În „3.000 de ani de dor” m, dr. Alithea Binnie (Tilda Swinton) este un cercetător academic mulțumită de viață și care privește lumea cu scepticim și rațiune. În timp ce se afla la o conferință în Istanbul, ea întâlnește un Djinn (Idris Elba) care îi oferă trei dorințe în schimbul eliberării lui. Al doilea film, neconvențional și extrem, ne prezintă povestea unei femei alcoolice (Tilda Swinton) care complet lipsită de scrupule încearcă să obțină bani folosind un baiețel drept momeală. Ea se implică în planul unei colege care face parte din grupul Alcoolicii Anonimi și care vrea să-și răpească fiul mic de la bunicul bogat al băiețelului.
- Tot despre un băiețel în pericol este și „Pierdut pe un munte în Maine”, film inspirat de o poveste adevărată. În 1939, Donn Fendler (Luke David Blumm) are 12 ani. Când se pierde de familie, în timpul unei furtuni, trebuie să supraviețuiască de unul singur în pădure. Epopeea prin care trece în povestea care se va lansa pe 19 septembrie este un adevărat bildungsroman, în care relația cu tatăl lui (Paul Sparks) este îndelung analizată.
- Tot într-o pădure are loc și acțiunea din filmul german „Pădurea tăcută”. Scenariul acestuia este centrat pe Anja Grimm (Henriette Confurius), care se întoarce în pădurea unde a dispărut tatăl ei, cu ani în urmă. Aici coșmarul copilăriei o conduce la descoperirea unui secret mortal, ascuns de tot orașul. Producția va fi disponibilă în FOCUS+ din 12 septembrie.
Aplicația FOCUS+ include canale TV live, filme și seriale VOD la alegere – permite utilizatorilor să își creeze o listă de programe preferate, iar unele filme și seriale din biblioteca VOD pot fi descărcate pe telefon sau tabletă și urmărite offline, de pe 2 dispozitive simultan, ori de câte ori se dorește, fără limită de descărcări; aplicația poate fi accesată de pe orice dispozitiv smart: telefon mobil, tabletă, laptop televizor.
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
CineAmator pe Facebook
Comentarii recente
- Angela la Ecouri din trecut: 35 de Miniserii de Epoca
- Mihaela la Ecouri din trecut: 35 de Miniserii de Epoca
- Georgeta la Piese ale romantismului uitate in filmele de epoca (prima parte): Epoca post-edwardiana
- MihaI la Seriale cu doctori: 15+ drame cu medici care iau pulsul tragediilor
- Evelina la Ecouri din trecut: 35 de Miniserii de Epoca
Leave a reply