CineCronici, Drama, Sport

[REVIEW] Southpaw: Lovitura de stanga (2015)

Afis_Southpaw - Lovitura de stanga“The more you get hit, the harder you fight. I get it. Only now you’re taking way too many hits before you get off. You can’t fight like that anymore. Think about her.”

  • Regizor: Antoine Fuqua
  • Actori: Jake Gyllenhaal, Rachel McAdams, Oona Laurence, Forest Whitaker, 50 Cent, Skylan Brooks, Naomie Harris
  • Gen: Sport, Drama
  • Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
  • Tara: SUA
  • Durata: 124 minute

Cu multe filme de actiune-thriller in portofoliu (“Training Day”, “Tears of the Sun”, “King Arthur”, “Shooter”, “Brooklyn’s Finest”, “Olympus Has Fallen“, “The Equalizer“) regizorul s-a impus in lumea filmului drept unul dintre indizii care au ceva de spus in aceasta categorie. In “Southpaw” lasa deoparte violenta urbana, brutalitatea din scenele de lupta sau armele de razboi si le inlocuieste cu sudoarea din meciurile de box si determinarea unui tata care se zbate sa isi recupereze copila instrainata. De la “Rocky” pana la “Southpaw” s-au scurs decenii cu multe meciuri de box si zeci de filme dedicate unui astfel de sport, multe surprinzand renasterea din cenusa a unui campion. Regizorul Antoine Fuqua alege sa faca din personajul lui Jake Gyllenhaal (nemaipomenit de bun pe rol) unul framantat de drama tatalui si este mai putin preocupat de postura unui individ care isi apara titlul, torturat de demonii victoriei.

Daca anul trecut Jake impresiona in”Nightcrawler” amintind de Bale din “The Machinist”, cu ochii ingropati in orbite, privirea ratacita, obrajii supti si o atitudine psihopata. La distanta de doar cateva luni si-a tonifiat si lucrat corpul pentru a deveni o figura demna de lumea boxului. Investitia de incredere facuta in performanta actorului nu va ramane fara ecou, domnul reusind interpretarea unei partituri care surprinde din nou o transformare psihica, avand uneori senzatia ca doua persoane diferite poseda acelasi corp. Asta fara sa aduc in discutie de cat de mult emotioneaza cand ii tremura vocea uneori si pare frant de indatoriri si datorii, deopotriva.

Billy Hope (Gyllenhaal) este campion mondial la box la categoria semimijlocie. Crescut intr-o casa de orfelinat a reusit sa se impuna in lumea sportului si acum se bucura de familia intemeiata alaturi de una dintre cele alaturi de care a crescut in centrul de plasament, Maureen (Rachel McAdams, doar placuta). Printre plimbarile la opere de caritate, aparitiile la interviuri, negocierea contractelor, timpul alaturi de familia sa ramane activitatea preferata.

Totul se schimba cand o tragedie de care se invinovateste il arunca intr-o stare care il rupe pe interior, neglijand datoria de parinte si o pierde pe fata lui, aceasta ajung in grija statului. Fara venituri si cu o singura motivatie, aceea de a fi demn de copila sa, se duce la o sala de sport umila unde il cunoaste pe Tick Willis (mereu senzationalul Forest Whitaker) care ii ofera adapost si loc de munca.Nota: Hell’s Kitchen are o mentiune care a aprins fanteziile fanilor “Daredevil”.

Daca “Southpaw” ar fi fost lansat mai tarziu in an, ar fi smuls cel putin o nominzalizare la premiile Oscar, dar tare mi-e ca filmul va fi ignorat fara un drept de vizionare care schimba prejudecatile. Regizorul pare sa schimbe la un moment dat directia si devine brusc mai brutal cu personajele. Puterea naratiunii este sprijinita de predictibilitatea povestii care isi mai permite uneori sa iti darame unele teorii. Este emotionant, sensibil si serios.

Filmul marcheaza ultima compozitie muzicala semnata de James Horner, o lucare oferita de acesta fara recompensare materiala, cucerit fiind de tema filmului. La coloana sonora contribuie si Eminem, cel care se pare ca a si inspirat subiectul filmului. Intr-o scena care rivalizeaza cu montajul facut pentru antrenamentul facut de Sylvester Stallone pe fundalul caruia se fredona “Eyes of the Tigers”, raperul recita diverse.

Infruntarile din ring sunt redate convingator, “Southpaw” castigandu-te prin evocarea moderna a unui plot bazat pe motivatii si personaje. Se folosesc o varietate de cadre pentru a oferi scenelor cu aglomerarile de pumni o coregrafie buna si impact major. Nu ma feresc sa spun cat de mult mi-a placut “Southpaw” in ciuda unor remarci care acuza incoerenta si dramatismul exagerat. Pare-mi-se ca s-a pierdut din vedere calitatea filmului, din pricina unui montaj facut in graba. Dar nu conteaza: ramane un film care despica relatia tata-fiica si renasterea din ratacitor in erou modern, un individ care isi permite sa incaseze cativa pumni pana se stabilizeaza, o aditie puternica a genului dedicat filmelor cu box.

Filmul intra in cinematografe din 14 august si este distribuit de CineForum.

Vizionare trailer:

Loading...

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.