[REVIEW] Mad Max: Fury Road/ Mad Max: Drumul Furiei (2015)

Actiune, SF, Special

[REVIEW] Mad Max: Fury Road/ Mad Max: Drumul Furiei (2015)

„In this wasteland, I am the one who runs from both the living and the dead. A man reduced to a single instinct: survive.”

Regizor: George Miller
Actori: Tom Hardy, Charlize Theron, Nicholas Hoult, Hugh Keays-Byrne, Rosie Huntington-Whiteley, Zoë Kravitz, Abbey Lee
Gen: Actiune, SF
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
Tara: SUA
Durata: 120 minute

Un film pe care merita sa il astepti trei decenii. Cel putin cu asta te consolezi atunci cand realizezi ca au trecut mai bine de 30 de ani de la primul proiect road-movie marca George Miller, pentru a primi o resuscitare a nebuniei din 1979. „Fury Road” poate functiona atat ca reboot, cat si ca interquel pentru original, dar se creeaza o identitate diferita. In primul rand prin formarea unui cult personal si mai apoi prin influentele steampunk mai prezente si mai exploatate. Productia marcheaza revenirea in cinematografie la tinuturile pustiite unde civilizatia asa cum o stim nu mai exista, iar religia este deformata, astfel ca supravietuitorii se inchina unui zeu considerat atotputernic si atotstiutor. Ca o ironie, filmul dispune de putine dialoguri, iar la final ramai tu fara cuvinte. Aplauzi extravangta, nebunia si incapatarea de a face dintr-un film de actiune, unul presarat cu teme feministe, potrivite nicicum mai bine.

Ca un exercitiu pentru urmatoarele filme de actiune, “Mad Max: Fury Road” se foloseste de urmaririle cu vehicule ruginite, schitate in stil futurist, cu motoare zgomotoase. De multe ori ritmul este accelerat si te pierzi usor in toata lipsa de armonie, dar conteaza prea putin cand totul este usor de urmarit si tocmai lipsa de logica ii da o fascinatie uimitoare.

Efectele vizuale sunt incredibile. Peisajele din canion, completate de cele cu roci, amintesc de salbaticia versiunilor western cu talhari manati de nebunie. Si s-a mizat pe cascadorii si coregrafii de lupta dintre cele mai incomode si ciocnirile de masini sunt explozive. Avem la un moment dat o scena asupra careia Miller insista, atunci cand mai multe cadavre zboara prin aer, pe fundalul unei furtuni de nisip si ala este un moment la care nu mai poti spune nimic. Multe dintre infruntari sunt facute doar pe doua roti, vag amintind de capcanele din „Ben-Hur”. Doar ca aici scenele sunt prezente de la inceput si pana la final.

Tom Hardy preia sarcina pe care o castiga Mel Gibson la debutul francizei. Ferm si dezinvolt, evoca uneori imaginea unui Bane siluit (vezi masca si lanturile). Un barbat monosilabic, cu proprii demoni, in(nebun)it, care devine prizonier in Citadela, un tinut condus de mana despotica a unui rege care troneaza intr-o imparatie a saraciei, psihozei, sclaviei si supunerii. Folosit pentru transfuzii de sange, gaseste ocazia sa evadeze, atunci cand Nux (Nicholas Hoult, perfect!) il poarta prin desert pentru a o prinde pe Furiosa (Charlize Theron, incredibila) care a fugit cu bunurile cele mai de pret ale stapanului sau.

Intregul film este ca un haos, unul electric. Motivatiile personajelor, daca exista, sunt prezentate cu amanare. Un intro sugestiv cu flash-uri dispuse in imagini cu catastrofe, pe fundalul carora se aude monologul lui Max, deschide apetitul pentru frenezia anormala care urmeaza. Un debut care aminteste de cele mai primitive imaginatii cinematografice cu distopii. Avem mirese care fug doar ca sa se intoarca („we are not things”), un contabil care numara pagubele dintr-o lupta („this is familly business”) si un soldat motivat sa-si dea viata pentru a ajunge in Valhalla. Sau indivizi care-si poarta poverile pe picioroange intr-un desert plouat. Nimic nu este la locul lui. Si nu-ti pasa catusi de putin.

George Miller isi imagineaza doua personaje la fel de puternice, egale in tarie, determinare si pregatire pentru lupte: doi razboinici ai soselelor. Furiosa si Max au in comun instinctul de supravietuire. Prima infruntare dintre acestia este mai degraba o masurare a motivatiei fiecaruia. Cei doi ajung sa fie camarzi intr-o calatorie care ii poarta spre un scop comun. Desi timpul de afisare pare egal, personajul lui Charlize capata o importanta mai mare din perspectiva publicului. Insa cei doi, interpreteaza la fel de convingator partiturile si nu-si reduc niciun moment implicarea, astfel ca ambii ne obliga sa intelegem ca s-a facut cea mai buna alegere in distribuirea lor.

Coloana sonora bombastica, alerta, salbatica si frenetica, este rareori intrerupta de acordurile simfonice, ivite si potrivite cadrelor. Scorul muzical este o combinatie hipnotizanta intre orchestra si industrial rock, o imbinare dezordonata dar perfecta. Uneori dramatice, acordurile nu scapa nicio ocazie pentru a te mobiliza.

Fundalul galben si sters ominprezent este contrazis doar de singurele scene pasnice din intreg scenariul marca Miller: atunci cand camionul condus de Furiosa, stationeaza noaptea. Armonia de acolo concureaza la scenele preferate cu furtuna de nisip si cu multele infruntari de pe drum, fie ca vorbim despre cele cu masini sau cele corp la corp. Violent si necrutator cu personajele, Miller duce totul la un nivel de spectacol si te izbeste in multe scene cu brutalitatea dintre batalii.. Avem arme dintre cele mai rudimentare folosite sau elemente firesti folosite in lupte.

„Mad Max: Fury Road” apasa sigur si puternic pedala de acceleratie si nu se impiedica de niciun obstacol in a-si revendica statutul de film-simbol al unui subgen care se dezvolta in cinema-ul australian in anii ’70 unde abordarea era, ca si aici, una unica asupra conventiilor stabilite cu ciocnirile de masini, cu eroi atipici, neghiobie si pericol.

Delirant, ametitor, elegant ca provocare, sigur ca interpretare, ametitor (din nou), bizar in concept si aplicare, filmul se distinge ca cel mai bun film de actiune al cinematografiei ultimilor ani. Si asta spune mult. Si nu o spun doar eu: cronicile pozitive si entuziaste au explodat si au imbracat productia in laude merituose. Un film salbatic, alimentat cu o frumusete ciudata si groteasca, unul al contrastelor si al neobisnuitului.

„I live, i die, i live again”.

Vizionare trailer:

„In this wasteland, I am the one who runs from both the living and the dead. A man reduced to a single instinct: survive.” Regizor: George Miller Actori: Tom Hardy, Charlize Theron, Nicholas Hoult, Hugh Keays-Byrne, Rosie Huntington-Whiteley, Zoë Kravitz, Abbey Lee Gen: Actiune, SF Premii: niciun premiu, nicio nominalizare Tara: SUA Durata: 120 minute Un film pe care merita sa il astepti trei decenii. Cel putin cu asta te consolezi atunci cand realizezi ca au trecut mai bine de 30 de ani de la primul proiect road-movie marca George Miller, pentru a primi o resuscitare a nebuniei din 1979. "Fury Road" poate functiona atat ca reboot, cat si ca interquel pentru original, dar se creeaza o identitate diferita. In primul rand prin formarea unui cult personal si mai apoi prin influentele steampunk mai prezente si mai exploatate. Productia marcheaza revenirea in cinematografie la tinuturile pustiite unde civilizatia asa cum o stim nu mai exista, iar religia este deformata, astfel ca supravietuitorii se inchina unui zeu considerat atotputernic si atotstiutor. Ca o ironie, filmul dispune de putine dialoguri, iar la final ramai tu fara cuvinte. Aplauzi extravangta, nebunia si incapatarea de a face dintr-un film de actiune, unul presarat cu teme feministe, potrivite nicicum mai bine. Ca un exercitiu pentru urmatoarele filme de actiune, “Mad Max: Fury Road” se foloseste de urmaririle cu vehicule ruginite, schitate in stil futurist, cu motoare zgomotoase. De multe ori ritmul este accelerat si te pierzi usor in toata lipsa de armonie, dar conteaza prea putin cand totul este usor de urmarit si tocmai lipsa de logica ii da o fascinatie uimitoare. Efectele vizuale sunt incredibile. Peisajele din canion, completate de cele cu roci, amintesc de salbaticia versiunilor western cu talhari manati de nebunie. Si s-a mizat pe cascadorii si coregrafii de lupta dintre cele mai incomode si ciocnirile de masini sunt explozive. Avem la un moment dat o scena asupra careia Miller insista, atunci cand mai multe cadavre zboara prin aer, pe fundalul unei furtuni de nisip si ala este un moment la care nu mai poti spune nimic. Multe dintre infruntari sunt facute doar pe doua roti, vag amintind de capcanele din "Ben-Hur". Doar ca aici scenele sunt prezente de la inceput si pana la final. Tom Hardy preia sarcina pe care o castiga Mel Gibson la debutul francizei. Ferm si dezinvolt, evoca uneori imaginea unui Bane siluit (vezi masca si lanturile). Un barbat monosilabic, cu proprii demoni, in(nebun)it, care devine prizonier in Citadela, un tinut condus de mana despotica a unui rege care troneaza intr-o imparatie a saraciei, psihozei, sclaviei si supunerii. Folosit pentru transfuzii de sange, gaseste ocazia sa evadeze, atunci cand Nux (Nicholas Hoult, perfect!) il poarta prin desert pentru a o prinde pe Furiosa (Charlize Theron, incredibila) care a fugit cu bunurile cele mai de pret ale stapanului sau. Intregul film este ca un haos, unul electric. Motivatiile personajelor, daca exista, sunt prezentate cu amanare. Un intro sugestiv cu flash-uri dispuse in imagini cu catastrofe, pe fundalul carora se aude monologul lui Max, deschide apetitul pentru frenezia anormala care urmeaza. Un debut care aminteste de…