Actiune, Comedie, Special

[REVIEW] „American Ultra” (2015)

Afis_American Ultra„Something very weird is happening to me: I keep killing people! There’s a chance I may be… a robot!”

  • Regizor: Nima Nourizadeh
  • Actori: Jesse Eisenberg, Kristen Stewart, Topher Grace, Connie Britton, Walton Goggins, John Leguizamo, Bill Pullman, Tony Hale
  • Gen: Comedie, Actiune
  • Premii: un premiu, nicio nominalizare
  • Tara: SUA
  • Durata: 96 minute

Un pic de „Pineapple Express”, un strop de „Wanted” si o vaga senzatie din nebunia care guverna „The Kingsman„. Rezulta un melanj mai putin serios, „American Ultra” luand forma unei parodii mai galagioasa si deloc solicitanta in ceea ce priveste inteligenta spectatorului. Avem deci o comedie stoner, un thriller cu spioni si multe elemente care tind sa semene cu adaptarea unui roman grafic.

Compenseaza orice lipsa a gravitatii in privinta scenelor de actiune care vin la pachet cu o violenta fara perdea si fara ocolisuri. Fara sa ii stea tocmai bine cu dramatismul impus, pana la urma intelegem ca „American Ultra” este mai mult o bascalie de la cap la coada si il luam ca atare.

Comportamentul indoilenic, violenta nejustificata si dialogurile vulgare uneori mai sunt estompate de povestea de dragoste a cuplului, prins in ceea ce pare a fi o conspiratie. Din punct de vedere al turnarii filmului, camera se schimba de multe ori, iar in scenele de lupta cadrele nu obosesc pentru ca iti este destul de usor sa urmaresti bataile corp la corp sau cele in care schimbul de pumni face regulile. Si uneori par scene repetitive. Dar nu deranjeaza cat si cum ai anticipa.

Dupa ce a debutat cu paranoicul „Project X”, cand vedeam cum o simpla petrecere cu adolescenti scapa de sub control, Nima Nourizadeh intra intr-o zona mai ofertanta, dar lasa senzatia ca isi retine elanul de a fi jonglat mai mult cu potentialul din spatele unei organizatii secrete de tip CIA. Uneori pare ca porneste spre o directie pentru ca ulterior sa revina si sa schimbe modul in care alege sa raporteze personajele evenimentelor. Totusi, pana la urma, avem o comedie de actiune si lucrurile nu trebuie luate prea mult in serios,.

Mike Howell (Jesse Eisenberg) este un ratat, asa cum se autocaracterizeaza la inceput. Locuieste impreuna cu iubita sa, Phoebe Larson (Kristen Stewart) intr-o casa modesta si… esueaza mereu sa o ceara in casatorie. Nici macar nu poate parasi orasul pentru ca intra in panica de fiecare data cand trebuie sa faca imbarcarea in avion. In acelasi timp, agentul CIA Victoria Lasseter (Connie Britton) afla ca singurul supravietuitor al unui program demarat de ea, dar inchis anterior, urmeaza sa fie eliminat. Exact atunci incep problemele ei spentru Mike, cand teama de a fi prins cu un pachet de cocaina, ar fi cea mai mica ingrijorare a acestuia.

In „Adventureland” intalneam un cuplu stangaci, nesigur, tanar si imatur, dar indraznet – Eisenberg si Stewart. Mi-au placut teribil de mult in versiunea moderna si hippie a unui coming of age static, dar real si simpatic in egala masura. In rolurile principale de aici sunt la fel de buni si convingatori. Incurcati uneori de dialogurile cu un Leguziamo umil intr-un rol rusinos.

Filmul intra din 25 septembrie in cinematografe si este distribuit de CineForum, caruia ii multumesc pentru invitatie.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail