CineAmator

“Perhaps the only difference between me and other people is that I’ve always demanded more from the sunset. More spectacular colors when the sun hit the horizon. That’s perhaps my only sin.”

• Regizor: Lars von Trier
• Actori: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Stacy Martin, Shia LaBeouf, Christian Slater, Uma Thurman
• Gen: Drama
• Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
• Tara: Denemarca| Germania | Franta | Belgia | Marea Britanie
• Durata: 122 minute

Dupa „Melancholia” si „Antichrist”, regizorul-manifset, Lars von Trier isi divide tema depresiei cu un diagnostic autoimpus protagonistului care extinde ideea de pacat- nimfomania. Impartit in doua volume, acest capitol al durerii pe care regizorul insusi reclama sa il fi experimentat, dispune ca si pana acum de teme si simboluri pentru care ai avea nevoie de butonul pauza pentru a relua ideea rostita anterior. Cu stilul specific de vid si negru de la inceput, domnul Trier incepe pronuntarea patimilor cu tonurile metalice ale berlinezilor Rammstein, acordurile mimand haosul personajului. Din nou elemenetele naturii prind personajul intr-o plasa (prima intalnire dintre Joe si Seligman este facuta cand ninge).

Cu toate scenele de penetrare, nuditate, colaje de penisuri si/sau experiente erotice ale protagonistei principale care isi descopera sexualitatea inca de la o varsta frageda, Lars nu vrea si nici nu face din Joe o paria care isi renega pacatele. Dimpotriva. Toate acuzele pe care si le aduce sunt ascultate si dezmintite de un Stellan Skarsgård intelept, citit, care nu pare nicicand surprins, ofensat si nici nu adopta vreo atitudine ofensiva. Completarile sunt facute treptat si desi diferentele ii distanteaza permanent, dialogul este cursiv si nararea cu vocea grava a Charlottei
nu plictiseste. Personajul lui Stellan opteaza sa faca analogii cu natura, muzica, religia si experientele sale limitate, dar beyond limitless. Un oximoron ca si relatia inchegata acum intre ei.

Poate ca cel mai interesant personaj din cele patru capitole de pana acum ramane si laitmotivul filmului- Shia La Boeuf care va deveni pe rand unealta de dezvirginare (scop fara satisfactie), arogantul care cere dar nu primeste (fara scop, fara satisfactie) si amantul care apare in tiparul povestii in cel mai oportun moment (nu mai avem termene, limite, iar dorintele nu mai se simt). Cu toate schimbarile de roluri, fiecare este pe rand pentru celalalt ceea ce fiecare a fost pentru cineva la un moment dat. La interpretare se descurca binisor. Ba foarte bine, as indrazni sa spun. Dar desi apare cel mai putin, Uma Thurman, lipsita de machiaj, ofera cel mai savuros moment al unui episod dintr-o casnicie ca oricare alta, curvasareala si motivul casatoriei devenind deodata anulate reciproc.

Joe (Charlotte Gainsbourg) este gasita batuta si lesinata de Seligman (Stellan Skarsgård). Refuza sa fie chemata politia sau ambulanta si este adapostita de singuraticul Seligman caruia incepe sa ii povesteasca cum a ajuns in aceea stare. Si pentru ca totul are un inceput, o cunoastem pe Joe inca din copilarie, relatia cu tatal sau fiind poate si cea mai simpla si sincera relatie a sa. Pentru mine, capitolul alb-negru- „Delirium” este preferatul meu. Aici cunoastem neputinta omului in fata mortii si intimitatea care nu mai are nimic sexual acum, decat rusine si degradare. Christian Slater este figura paterna in film. Toate discutiile tata-fiica, povestea frasinului, sunt partile cele mai lucide ale filmului si pe care Lars alege sa le pastreze intacte.

Desi este inevitabil sa nu razi zgomotos la cateva momente, ironia taioasa pe care regizorul danez o lanseaza cu ecou in scenariu nu face altceva decat sa incresteze in caracterul personajelor doar defectele pe care le accepta. Cu promisiunea unui al doilea volum mai putin hazliu, ne multumim momentan cu acest orgasm cinematografic si interpretam orice geamat ivit- de placere, de suferinta, de neputinta, de indignare sau doar de angoasa.

Rating autor: nota 9.5

Vizionare trailer:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uEgWYWe7sHI&w=560&h=315]

Filmul a intrat din 17 ianuarie si este distribuit de Independenta Film.

Din 7 februarie va urma si volumul al doilea.