Special

Avengers: Endgame (2019) [CRONICA]

Avengers: Endgame (2019)

„You could not live with your own failure, and where did that bring you? Back to me.”

Regizor: Anthony Russo, Joe Russo
Actori: Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Don Cheadle, Paul Rudd, Brie Larson, Karen Gillan, Danai Gurira, Bradley Cooper, Josh Brolin
Gen: Aventuri, SF
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
Tara: SUA
Durata: 181 minute

Sa stii sa faci un final bun dupa ce ai creat ceva grozav, poate fi o provocare mai ales cand este vorba despre ceva pe care se pariaza. Este cu impact si cu ecouri – dupa vizionarea „Endgame” spuneam ca am simtit ca si cum s-ar fi terminat o era. Si am tot repetat asta de multe ori dupa, cand impartaseam impresii. Pentru ca intr-adevar simt ca am luat parte la un final important al uneia dintre cele mai mari francize cinematografice, poate cea mai importanta. Un story arc care se termina dupa 11 ani si 21 de filme, marcheaza partea a doua de dupa „Infinity War” cand asistam neputincioasi la moarte multora pe marele ecran. Avengers, cel putin cei care au ramas, fac tot posibilul sa isi revina dupa ce planul lui Thanos a functionat si a omorat jumatate dintre fiintele vii. Fratii Russo, care s-au ocupat de regie, au reusit sa faca fix ce trebuia. Mai exact sa gaseasca un echilibru intre momentele dramatice si cele amuzante (poate nepotrivite gagurile cand se insista sa simti greutate emotionala, dar detensioneaza atmosfera aia greoaie). Si asta este tot ce conteaza.

Inceputul filmului seamana foarte mult cu partea de intro din „Logan”, cand vedeam o lume prabusita, gri, cu pierderi. Asa cum spuneam, in al patrulea „Avengers” vedem efectele devastatoare de dupa decizia luata de Thanos si cunoastem o lume sufocata de pierderi. Cu ajutorul aliatilor ramasi, echipa Razbunatoilor incearca sa gaseasaca o cale de a reface faptele anterioare si sa ii readuca pe cei pierduti inapoi. Doar ca nu toti sunt inca pregatiti sa lupte pentru ca au ales sa reactioneze diferit in fata durerii. Asta este tot ce trebuie sa stiti despre film, pentru ca parte din frumusetea acestui final este reprezentata de surprizele rezervate de scenaristi si modul cum au gandit sa inchida povestile pentru supereroii de care ne-am atasat in urma si pe parcursul atator ani.

In urma cu un deceniu nimeni nu paria pe acest subgen, pe cel dedicat supereroilor si MCU  a reusit sa sfideze regulile. Cu o reteta sigura (care uneori a si scartait – vezi Thor 2 sau Iron Man 3), numarul fanilor a tot crescut si recompensa a fost pe masura cand si asteptarile au fost rasplatite. „Endgame” nu este un blockbuster doar pentru ca va marca, cu siguranta, recorduri de incasari, dar si pentru ca are in spate o masa de oameni care anticipeaza un final grozav. Pot sa confirm ca va fi livrata o rezolutie satisfacatoare, care pe cat de emotionanta este pe atat de marcanta se va dovedi.

Printre personajele care se evidentieaza in acest ultim capitol – stii ca este un closure cand nu ai after credit – se numara Iron Man (nemaipomenit Robert Downey Jr.), Captain America (Chris Evans reuseste sa surprinda taria si incapatanarea de a castiga), Thor (grozave scenele cu Chris Hemsworth care nu pare sa se ia in serios, si bine face), dar si The Hulk (Mark Ruffalo) sau Captain Marvel (Brie Larson). Ant-Man revine in scenariu si vedem un Paul Rudd la fel de cool si degajat. Josh Brolin apare, din nou, in rolul lui Thanos, intarind ideea ca este unul dintre cei mai amenintatori villaini. Daca anterior l-am inteles si pe misiunea lui, motivatiile, de data asta il vedem intr-o postura diferita.
Daca ar fi sa fac o obiectie, ar fi poate faptul ca prima jumatate de film are un ritm mai lent. Dar nu pot sa spun ca asta m-a deranjat, pentru ca inteleg contextul: s-a dorit crearea unui fundal care sa impacteze mai bine cand se ajunge la infruntarea finala, la care esti sigur ca vei fi martor. Dincolo de structura liniara si de abordarea moderna, Endgame reuseste sa contureze sau sa solidifice multe dintre relatiile anterior conturate intre personaje si fiecare are un anume moment al lui. Asta desi pare sa fi o aglomarere fara sens de nume si detalii, totul este pus pe ecran fara eforturi.
Ca sa fii sigur ca vei intelege si te vei „bucura” de „Endgame” asa cum trebuie, ar trebui sa vii cu temele facute, iar asta inseamna sa fi vazut deja toate celelalte filme care au condus aici. Unele personaje, la care nu te astepti, vor face niste alegeri surprinzatoare. Ocazie cu care cei 11 ani investiti in aceasta epopee vor primi o concluzie eleganta, livrata intr-un stil fain. 
Ramane o poveste clasica de bine care lupta impotriva raului, dar nu e doar despre asta – este despre ce s-a facut cu ecranizarea unor benzi desenate. Si este al naibii de bine, cum citeam undeva „an ambitious, and satisfactory conclusion to the saga. A love letter to fans of the genre and followers of the whole franchise.” Este rar ca un film sa te faca sa treci de la rasete zgomotoase la aplauze entuziaste, de la oftaturi la socuri – ultima reactie este sa ramai mut si sa astepti putin sa digeri tot. E bine.
De vazut in IMAX – CGI-ul este destul si de calitate, dar si efecte vizuale spectaculoase in multe ocazii, plus cateva scene de lupta coregrafiate frumos, care vor putea fi mai usor de urmarit. Din nou, aplaud alegerea coloanei sonore, care parca nu a mai fost asa de cool de cand cu primul „Guardians of the Galaxy”.

Filmul intra in cinematografe din 26 aprilie si este distribuit de CineForum

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail