“ -„I will search for you through a thousand worlds and ten thousand lifetimes until I find you.
– I will wait for you in all of them.”
- Regizor: Carl Rinsch
- Actori: Keanu Reeves, Hiroyuki Sanada, Kô Shibasaki, Rinko Kikuchi
- Gen: Actiune, Drama, Fantastic
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
- Tara: SUA
- Durata: 119 minute
Asa cum constatam imediat dupa vizionare, „47 Ronin” nu denota respectul pe care ar trebui sa il demonstreze pentru cultura japoneza, pentru postura de samurai (vezi „Twilight Samurai” ,”Harakiri” sau pe cel de consum- „The Last Samurai”). Dar acest dezavantaj nu lucreaza impotriva filmului, astfel ca reconstituirea unui mit folcloric in care o tara intreaga alege sa creada, este descarcata cu scene dinamice de lupte si dezbate intr-un mod interesant definitia unui proscris si integritatea/ integrarea acestuia intr-un loc caruia nu ii aparatine. Aflat la prima experienta de regie pentru lungmetraj, Carl Rinsch opteaza pentru cadre bine surprinse si scoate in evidenta doar cateva personaje, neglijand inadins altele care ar fi putut aduce un aport notabil evenimentelor.
Creditele de inceput si de final lamuresc cateva date asupra legendei care este inca vie in inima japonezilor. In deschidere cunoastem un copil care fuge de ceva, catre altceva. Mi-a placut faptul ca se revine la episod si ca se fac clarificari in acest sens. Am inteles si mutatia pe care o poveste o poate suferi doar pentru a se fixa mai bine unui subiect cu puternice influente fantastice. Doar ca as fi optat pe momente clare si nu doar pe supozitii si un dialog neclar. Dar din nou, nu se pierde eficienta personajului principal interpretat de Keanu Reeves care in infruntarea cu trecutul sau pare a face cea mai elocventa prezentare pentru protagonistul sau.
Povestea care detine un sambure de adevar, este relatarea deciziilor a 47 de ronini care in secolul al XVIII lea in Japonia au ales sa fie condusi dupa un cod al onoarei. Kai (Keanu Reeves) creste amintindu-i-se mereu ca este un intrus in comunitatea sa. Copilarind cu fiica celui care l-a adoptat, Mika, cei doi se indragostesc, dar inteleg ca nu pot fi niciodata impreuna. Dupa ce tatalui Mikei ii este inscenata o tentativa de asasinat si condamnat la suppuku, se decid si urmatoarele mutari. Constientizand capcana intinza stapanului sau, samuraiul Oishi (Hiroyuki Sanada, poate cea mai buna interpretare din intreaga productie), acum devenit ronin, jura sa il razbune, indiferent de consecinte. Ajutorul la care apeleaza este al ucenicului Kai, cel pe care toti l-au renegat, inclusiv ceilalti ronini alaturi de care va trebui sa lupte.
La capitoul efecte speciale se cunoaste mana unor experti si se observa ca nu s-a facut treaba de mantuiala. Inca in cautarea unui raspuns la dilema privind includerea unui scurt moment de slow motion via Matrix intr-o scena de batalie, nu pot sa neg faptul ca s-au construit fiinte mitice rezonabile si cu credibilitate. Si in ciuda unei relatii care nu te corupe atat de mult (Mika-Kia), uiti cele cateva anomalii ale legaturii pentru ca sunt cateva momente cand declaratiile celor doi, desi scurte, comprima esentialul.
„47 Ronin” te santajeaza cu mai multe figuri pe afis. Din pacate, unele dintre ele nu apar atat de mult pe cat ai fi crezut. O vrajitoare care isi foloseste farmecele pentru a cuceri teritorii si suflete, da, este un punct de sustinere. Actrita te provoaca sa iti dai seama daca ai o problema cu modul ei de a interpreta sau doar cu personajul, de altfel bine conturat. Cu toate cele cateva mici cusururi, productia „47 Ronin” lasa loc satisfactiei de a urmari franturi din mitologia asiatica, tesuta cu elemente comerciale, dar care asumate ca atare, inlesnesc un produs peste standardul de multumire.
Rating autor: nota 7.5
Vizionare trailer:
Filmul intra din 27 decembrie in cinematografe si este distribuit de RoImage.
Multumiri gazdei Cinema City– AFI Palace Cotroceni.
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply