CineAmator

The OA: Part II

„I asked you to believe in impossible things. Never once looked at me like I was crazy.”

• Gen program: serial mister, drama, fantastic
• Creatori: Zal Batmanglij, Brit Marling
• Actori: Brit Marling, Jason Isaacs, Scott Wilson, Emory Cohen, Patrick Gibson, Ian Alexander, Phyllis Smith, Brandon Perea, Paz Vega, Scott Wilson
• Premii: niciun premiu, sase nominalizari (la data publicarii)
• Episoade: 8 – sez 1; 8 – sez 2
• Disponibilitate: sez 2 incepe din 22 martie pe platforma Netflix

Au trecut trei ani de cand The OA lua prin surprindere audienta Netflix, care parca abia se obsinuise cu show-urile ciudate, de dupa Stanger Things sau Dark. Pe lista de producatori figura si Brad Pitt, deci din start un interes pentru aceasta. Plus ca nici trailerul nu era prea lamuritor, asa ca nu iti ramanea decat sa dai play. Exista doua concluzii dupa vizionare – fie ti se pare absurd pana la exagerare, fie o productie profunda cu diverse teme filozofoce expuse cat mai neclar.

Imediat dupa terminarea Part I din The OA, te intrebai, la fel ca multe alte personaje din serial, daca tot ce ai urmarit a fost adevarat sau doar imaginatia cuiva care a experimentat traume greu de explicat. Din fericire, partea a doua continua povestea continua exact de unde fuseseram lasati in in 2016.

Un scurt rezumat. Praire Johnson revine acasa dupa ce a fost disparuta timp de sapte ani. Doar ca aceasta este diferita. Nu doar ca vede, dar are o poveste bizara, convingand cinci persoane sa invete niste miscari ce sa ii permita sa calatoreasca prin dimensiuni, asa cum fusese ea obligata sa faca, alaturi de altii cu care fusese inchisa intr-un subsol. In urma i-a lasat pe acestia, dar mai ales pe Homer, de care s-a indragostit. Aceasta spera sa poate sa ii regaseasca pentru a-i elibera, dar un atac armat la liceul local o fac o tinta si totul se termina cu ea pe o targa de ambulanta.

The OA

O urmarim pe OA cum navigheaza si ajunge intr-o noua dimensiune, confirmandu-se ca dansul de la finalul primei parti a fost un succes. In lumea unde ajunge, Prairie isi da seama ca ea a ramas doar Nina, pentru ca viata de aici este una diferita, urmare a altor decizii care i-au conturat un alt destin. Impreuna cu ea au ajuns si Hap, dar si ceilalti tinuti captivi. Mai putin, Homer, despre care nu se stie unde este si de ce nu a ajuns cu ei. Exista o posibila explicatie, dar pe asta v-o las sa o descoperiti singuri. In paralel il urmarim pe Karim Washington (foarte bun domnul), un detectiv particular care cauta o tanara disparuta. Toate indiciile il duc la o casa misterioasa, proprietatea Ninei din dimensiunea asta. Curand, se fac legaturi, iar subplotul nou introdus, un joc tip puzzle capata proportii dintre cele mai bizare.

Creatorii show-ului Brit Marling si Zal Batmanglij nu se tem sa gandeasca si sa arate scene frustrante, nebunesti, reinventand multe dintre temele exploatate anterior. Lasand cumva pe planul secund elementele fantastice, pare ca in sezonul 2 urmarim ceva mai multe detalii SF. Continuarea, desi serveste cateva raspunsuri (unele bune de tot), contureaza si mai multe intrebari parca mai complexe – eu l-am simtit ca un produs in care s-a investit si mai mult, desi parca intr-o alta directie – la fel de ofertanta. Plus ca sunt niste prezente noi in scenariu, care fac o treaba grozava, mai ales domnul din imaginea de mai jos. Totusi, noul subplot mai scade din greutatea emotionala.

Brit Marling are din nou ocazia sa arate cat de capabila este ca actrita, desi parca nu are secvente la fel de solicitante. Suntem mutati dintr-o suburbie pasnica, intr-un oras cu un background pentru decoruri high-tech. Sezonul asta – am vazut sase episoade – este mai mare (ca dimensiunea calitatii) si mai indraznet (in ceea ce priveste ambiguitatea povestii), ramanand la fel de inventiv prin aceeasi abordare cumva incomoda.

O sa va bucurati sa aflati ca revin si BBA (Phyllis Smith) si baietii (Patrick Gibson, Ian Alexander, Brendan Meyer, Brandon Perea) si vom afla ce s-a intamplat dupa ce ne-am luat ramas bun de la ei. Plus ca mai avem si niste insight-uri despre ei, cel mai bine dezvoltat ramanand Steve (ultima oara striga “take me with you”) care aproape ca face o obsesie din a evada din prezentul sau.

Unul dintre dezavantajele cu care The OA trebuie sa lucreze este incapatanarea de a avea foarte multe personaje carora sa le acorde aceeasi atentie. Uneori reuseste sa faca fata acestei aglomerari, dar introducerea altora nu ajuta foarte mult. Lasand la o parte asta, asa cum mentionam, includerea actorului Kingsley Ben-Adir (imparte similaritati via Riz Ahmed, era Elias Rahim). Poate ceva mai cool si mai calm este Kingsley, care prin personajul sau adauga o nota de interes. Insa, asta a lucrat in defavoarea villain-ului, Hap – nu mai sperie, nu se mai impune, nu mai este atat de amenintator. Cel putin in cele sase episoade cat am vazut, pare cantitate neglijabila. Desi a ramas la fel de devotat ideii de a gasi raspunsuri.

Drama The OA este parte mister, parte romance si restul nebunie. Iar asta il face un serial atipic, unul pretentios si complex. Cu o continuare mai mare si mai ofertanta, inca se contureaza diverse teorii. Ce credeai ca stii din PI se extinde vizual si narativ pentru ca si aici imaginatia este una distinctiva. Este un show accesibil doar daca te atrage genul asta bizar, cu logica ce sfideaza tot ce credeai ca stii despre lume si ordinea ei, apropiindu-se cumva de Mr. Robot, daca iti plac experientele altfel. Ti se livreaza scenariu smart, regie faina, imagine cool, si o poveste nu doar interesanta.

Vizionare trailer The OA – partea a II a: