„Sa iubesti nu inseamna sa stai cu persoana iubita si sa va priviti ochi in ochi, ci sa stai alaturi de ea si sa priviti in aceeasi directie.”
- Regizor: Cristina Iacob
- Actori: Dragos Bucur, Raluca Aprodu, Mimi Branescu, Mirela Oprisor, Vlad Zamfirescu, Gabriela Popescu, Patricia Poslusnic, Ducu Darie
- Gen: Romantic
- Premii: nicun premiu, doua nominalizari
- Tara: Romania
- Durata: 97 minute
Licentiata in regia de film, Cristina Iacob stie cum sa faca filme comerciale, cum sa le modeleze publicului caruia li se adreseaza si mai ales ce sa faca dupa cu acestea. A dovedit-o cu ‘Selfie’, in contextul unei cinematografii romanesti aflata intr-un dezechilibru descurajator. Productia „Poveste de dragoste” si-a facut debutul in circuitul unor festivaluri din afara tarii de origine si a fost primita cu entuziasm, desi nu unul sonor. Fara a discredita performantele actorilor, „Poveste de dragoste” nu ajuta in vreun fel filmografia lor si mai degraba bifeaza roluri sterse, fara emotii. Lasa insa multe ragazuri audientei pentru a zugravi prin un oras alb, rece. Brasovul care de altfel are si cea mai buna interpretare din intreaga distributie, el insusi devenind personaj, poate mai important decat s-ar fi dorit initial.
Mai lipseste doar sa simti mirosul de brad, vin fiert cu scortisoara sau de iarna si tabloul este perfect. Imaginile sunt curate, clare, luminate cat si cum trebuie – un avantaj de care se profita destept. Mai ales in turnarea scenelor de exterior. Insa nu salveaza filmul de la un esec.
Indraznesc sa spun ca Brasovul are rolul principal pentru ca este surprins mai bine decat orice promo turistic. Locatia este impachetata frumos si mereu asezonata cu ritmuri de colinde si versuri de iubire. Eforturile de a urbaniza o poveste de basm sunt vizibile mai ales in incapatanarea de a face dintr-un oras romantic prin definitie (refugiu, munte, strazi inzapezite si luminate slab) decorul principal. Dar nu deranjeaza, ci dimpotriva. Panoramarile si incadraturile sunt bine surprinse si montate. Insa din nou, aceeasi problema: se insista pe el si se pierd din vedere alte detalii (complexitatea scenariului, ghidarea actorilor).
Sebastian (Dragos Bucur) este cantaret de vioara si isi castiga traiul prin performantele sustinute in diverse parti ale orasului sau prin putinele spectacole cu public. Aprilia (Raluca Aprodu, un chip telegenic) este o actrita aspiranta care, dupa despartirea de un regizor influent gaseste tot mai greu oportunitati de a se afirma. Cei doi se intalnesc aproape intamplator, anuland cumva mitul dragostei la prima vedere, pentru ca mai apoi sa devina cuplu. Insa unul incercat de saracie, intrigi si frustrari. Se mint ca le este bine impreuna, sau nu. Amandurora le vine tot mai greu sa isi accepte situatia.
La naiba, in doua minute sunt deja impreuna… Este suparatoare graba cu care el si ea devin parte dintr-o idila. Nu se lasa niciun ragaz pentru a se cunoaste, ca deja sunt indragostiti. Ma refer la faptul ca audienta nu are timp sa asimileze ideea ca vor forma un cuplu (macare avem chimie bine dozata intre actori), ca imedat sunt impreuna in asternuturi. Un alt dezavantaj este lipsa de complexitate a povestii: totul este previzibil. Unele personaje imita tipare incomode (mama care sufoca, femeia trecuta de prima tinerete cu aspiratii indoielnice, seful indragostit de angajata), furate dintre cele mai comerciale filme romantice (de sezon).
„Poveste de dragoste” este atipic pentru cinema-ul autohton prin abordare, prin poveste, prin idee. Dar nu original si nu suficient. Daca nu atrage pentru subiectul fad, macar pentru atmosfera de sarbatoare, umorul fiind nebunesc si fortat. Cred ca este prima oara cand scena cu ciorba este clar intentionat plasata, intr-o incercare de ridiculizare. Dialoguri lejere, interpretari teatrale uneori, dar cliseic per total si fara nimic nou.
Filmul intra in cinematografe din 27 noiembrie si este distribuit de Zazu Film.
Vizionare trailer:
Vezi si...
Leave a reply Cancel
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
2 Comments
să spui că scena cu ciorba e venită din dorinţa de a ridiculiza ceva (adică noul cinema românesc, ţi-aş completa ideea pe care o gândeai), înseamnă că ori eşti naivă ori le dai prea mult credit unor scenarişti prea primitivi să gândească astfel de ironii.
filmul e o catastrofă, care copiază prost de la americani. atât şi nimic mai mult. iar ciorba e o necesitate scenaristică – trebuia cumva să îi aducă pe ăia doi la masă şi ciorba era una dintre variante. că deja cerutul chiriei se produsese…
dacă vrei respect din partea oamenilor inteligenţi, încearcă să îţi chestionezi mai mult fiecare afirmaţie. ţi-o spun cu prietenie.
multumesc pentru mesaj 🙂 este doar parerea mea, nu trebuie sa fie si cea corecta. dar iti respect punctul de vedere. nu am afirmat ca filmul este reusit, ba chiar am incercat sa evidentiez punctele slabe. din pacate, doar imaginea ajuta putin filmul.