Morometii 2: se filmeaza o continuare a ecranizarii romanului lui Marin Preda cu Horatiu Malaele in rolul lui Ilie Moromete.
Una dintre cele mai iubite si cunoscute ecranizari din istoria cinematografiei romanesti, Morometii, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se intorc pe marele ecran sub regia aceluiasi cineast si surprinse de camera directorului de imagine Vivi Dragan Vasile.
Filmarile la Morometii 2 vor incepe in a doua jumatate a lunii septembrie, in aceeasi casa si in acelasi sat in care a fost turnat si primul film, in vara lui 1985 – Talpa, din judetul Teleorman. Satul se afla la 45 de kilometri de Alexandria si la doar cativa kilometri de Silistea-Gumesti, satul natal al scriitorului Marin Preda. Partea de productie va fi una complexa, echipa filmului fiind in pregatiri de mai mult de un an: casa Morometilor a fost refacuta de scenograful Cristian Niculescu dupa schitele si imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la Bucuresti, in noiembrie, iar alte cateva la Slatina.
Morometii vol. 2 Viata ca o prada: film, ecranizare a romanului lui Marin Preda
Daca primul film a fost o adaptare destul de fidela a romanului, continuarea are la baza un scenariu inspirat din Morometii, vol. 2, Viata ca o prada si publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul povestii familiei Moromete dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, intr-un context istoric extrem de framantat: instalarea comunismului. Cele doua personaje principale, Ilie Moromete si fiul sau, Niculae, vad aceste schimbari cu ochi diferiti, prilej permanent de conflict.
Distributia este una de exceptie si reuneste cativa dintre cei mai apreciati si iubiti actori romani. In rolurile principale ii vom vedea pe Horatiu Malaele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) si, la debutul intr-un rol principal in cinema, Iosif Pastina (Niculae), alaturi de Razvan Vasilescu, George Mihaita, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Ralea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.
„Cred ca va fi un film ce va arata celor care vor dori sa-l vada istoria dulce-amara, tragica de multe ori, a taranului roman in general, a familiei Moromete in particular. O armonie milenara spulberata de experiente sociale dezastruoase. Pentru a sparge bariera preconceptiilor, stereotipiilor si anchilozelor de tot felul, in ceea ce priveste personajul Ilie Moromete pe care il voi interpreta, pentru ca una dintre virtutile lui este disimularea, voi raspunde curiozitatilor cu vorbele personajului: Sa tineti minte ca la noapte o sa ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau”, spune actorul Horatiu Malaele.
Stere Gulea a mai regizat filme precum Iarba verde de acasa (Premiul ACIN, 1977), Piata Universitatii, Romania (Premiul UCIN, 1991), Stare de fapt (1996) sau Sunt o baba comunista (2013). Intre 1990 – 1995 a fost decanul Academiei de Teatru si Film.
Morometii 2 este o productie Libra Film Productions, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Studioului Cinematografic al Ministerului Culturii.
Filmul va avea premiera in cinematografele din Romania pe 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Transilvania Film.
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply