Lansari filme, Stiri

„Mad Max: Fury Road”: lider de incasari pentru a doua saptamana

unnamed„Mad Max: Drumul Furiei” este lider de box office inca un weekend

Lansat pe 15 mai in cinematografele din Romania, actiunea post-apocaliptica „Mad Max: Drumul Furiei” ramane in fruntea box office-ului pentru al doilea weekend consecutiv, cand a adunat 22.696 de spectatori si incasari de 511.893,61 lei, ajungand astfel la un total de 100.016 de spectatori, respectiv 2.155.064,07 lei incasati.

Creatorul legendarei francize „Mad Max”, genialul George Miller ocupa din nou scaunul regizoral si aduce pe marile ecrane „Mad Max: Drumul Furiei”, o noua incursiune in universul exploziv al lui Max Rockatansky.

Urmarit de un trecut turbulent, Mad Max prefera sa calatoresca de unul singur si sa nu isi faca prieteni. In ciuda convingerilor sale, se alatura unui grup de supravietuitori ai desertului, condusi de implacabila luptatoare Imperator Furiosa. Acestia au evadat din Citadelul lui Immortan Joe luand cu ei cele mai de pret posesii ale tiranului conducator. De aceea, impreuna cu intreaga sa armata, Immortan porneste intr-o vanatoare exploziva a convoiului de fugari.

Tom Hardy („Cavalerul Negru: Legenda renaste”) joaca rolul principal din „Mad Max – Drumul furiei” – al patrulea film din franciza. Laureata Premiului Oscar Charlize Theron („Monstrul”, „Prometheus”) este Imperator Furiosa. In film mai apar Nicholas Hoult („X-Men – Viitorul este trecut”) ca Nux, Hugh Keays-Byrne („Mad Max”, „Frumoasa adormita”) ca Immortan Joe, Josh Helmen („X-Men – Viitorul este trecut”) ca Slit, Nathan Jones („Conan Barbarul”) ca Rictus Erectus, cunoscute in grup ca Sotiile, Rosie Huntington-Whiteley („Transformers 3”) este Splendida, Riley Keough („Mike meseriasu’”) este Capabila, Zoe Kravitz („Divergent”) joaca rolul lui Toast, Abbey Lee este Demodata si Courtney Eaton este Cheedo. In film mai apar John Howard, Richard Carter, interpretul si compozitorul iOTA, Angus Sampson, Jennifer Hagan, Megan Gale, Melissa Jaffer, Melita Juristic, Gillian Jones si Joy Smithers.

Realizatorul laureat al Premiului Oscar George Miller („Happy Feet”) a regizat filmul dupa un scenariu scris de el impreuna cu Brendan McCarthy si Nico Lathouris. Miller este si producatorul filmului alaturi de partenerul sau de productie, nominalizat la Premiul Oscar, Doug Mitchell („Babe”, „Happy Feet”) si de PJ Voeten. Iain Smith, Chris deFaria, Courtenay Valenti, Graham Burke, Bruce Berman si Steven Mnuchin au fost producatori executivi.

In culise, echipa de creatie i-a inclus pe directorul de imagine laureat al Premiului Oscar John Seale („Pacientul englez”), scenograful Colin Gibson („Babe”), editorul Margaret Sixel („Happy Feet”), designerul de costume laureat al Premiului Oscar Jenny Beavan („Camera cu priveliste”), regizorul si coordonatorul de cascadorii Guy Norris (”Australia”), designerul de make-up Lesley Vanderwalt („Numere fatale”).
Warner Bros prezinta, in asociatie cu Village Roadshow Pictures, o productie Kennedy Miller Mitchell, un film de George Miller: „Mad Max: Drumul Furiei”.

Distribuit la nivel national de Freeman Entertainment, filmul poate fi vazut in cinematografele din toata tara in format 2D, 3D, 4Dx si IMAX 3D.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail