Stiri, Televiziune

Coroner: Medicul legist, sezonul 3 – premiera din 4 martie la Diva Romania

Al treilea sezon al serialului Medicul legist (Coroner)  va avea premiera în România, la DIVA, începând de joi, 4 martie, de la 21:00

Urmând povestea de succes inspirată din cărțile lui M. R. Hall, celebra Doctoriță Jenny Cooper (interpretată de actrița de origine canadiană Serinda Swan) revine în al treilea sezon al serialului, când încearcă și reușește să scape de traumă, să se vindece și să se împace cu sine și să aducă mai multă energie în viața profesională încercată de pandemie.

Pe de altă parte, Detectivul Donovan McAvoy (rol jucat de actorul Roger Cross), un veteran al forțelor de poliție, are parte de provocări care îi pun la încercare propia moralitate și care îl determină să-și investigheze atât cazurile, cât și viața dintr-o nouă perspectivă. Echipat cu o doză bună de scepticism și realism, el continuă să facă echipă bună cu Jenny și în acest sezon.

Plin de cazuri personale și sensibile, sezonul cu numărul trei al producției canadiene este filmat în pandemie și îndeamnă la compasiune și înțelegere. Serialul începe cu detalii despre impactul pandemiei asupra lui Jenny, când viața și relațiile sale personale sunt puse pe pauză. La început publicul va vedea o versiune extrem de obosită și plină de disperare a personajului principal. Dar, pe măsură ce episoadele curg, acțiunea este concentrată pe evoluția ei psihică, pe relația ei cu Liam și cu tatăl ei, dar și pe un nou personaj menit să o testeze puțin, iar personajul ei redescoperă forță interioară și adevărata Jenny Cooper se reface și revine cu mult dinamism.

Vizionare trailer:

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail